Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Nulitatea tratatelor

Descriere

Tratatul internaţional reprezintă acordul dintre două sau mai multe state, încheiat în scopul de a crea, modifica sau stinge normele existente. Tratatele încheiate de state, ca subiecte de drept internaţional sunt guvernate, din punct de vedere al procedurilor de încheiere, executare, încetare, de prevederile Convenţiei privind dreptul tratatelor de la Viena.

Dintre diferitele cazuri, în care un tratat poate să nu-şi producă efectele, un rol important joacă nulitatea tratatului, sancţiune specifică tratatelor care au fost încheiate cu nerespectarea normelor de drept. Nulitatea tratatelor va avea efect retroactiv, în sensul că, se va considera că acesta nici nu există din punct de vedere juridic. Pentru a produce efecte, nulitatea trebuie să fie constatată şi nu declarată de una din părţi.

Nulitatea, conform Convenţiei de la Viena, poate fi relativă şi absolută, fiecare din aceste două forme având un regim juridic diferit.

Astfel, nulitatea relativă poate fi invocată numai de statul al cărui consimţământ a fost viciat, şi ea poate fi ulterior acoperită prin confirmare, de către acelaşi stat. Sunt sancţionate cu nulitate relativă viciile de consimţământ rezultând din: violarea dispoziţiilor dreptului intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, eroare, dol şi coruperea reprezentantului statului.

Pe de altă parte nulitatea absolută sancţionează viciile de consimţământ rezultând din constrângerea exercitată asupra statului sau reprezentantului său. Ea mai afectează tratatele care contravin unei norme de jus cogens. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice stat parte la tratat, nu numai de statul victimă, şi chiar din oficiu de către o instanţă internaţională.

Cauzele de nulitate privesc, aşadar, următoarele aspecte:

 nulitatea tratatelor care contravin unei norme de jus cogens, care îşi are reglementarea în art. 53 al Convenţiei de la Viena, potrivit căruia, “este nul orice tratat care în momentul încheieri sale vine în contradicţie cu norma imperativă a dreptului internaţional general”. Dacă statele încheie un astfel de tratat el va fi lovit de nulitate din momentul încheierii sale.

 nulitatea tratatelor ca urmare a unor vicii de consimţământ, vicii care se referă la violarea prevederilor dreptului intern privind competenţa de a încheia tratate, eroarea, dolul şi coruperea reprezentantului unui stat străin. Această formă de nulitate trebuie să se refere la încălcarea unor norme, de regulă constituţionale, privind ratificarea, aprobarea tratatelor, pentru a-şi produce efectele.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00
Cantitate:

NULITATEA TRATATELOR

- PLANUL LUCRĂRII -

 

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

 TRATATUL INTERNAŢIONAL – PRINCIPALUL IZVOR AL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

 TEORII PRIVIND CLASIFICAREA TRATATELOR INTERNAŢIONALE

 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

 

CAPITOLUL II - PRINCIPALELE CATEGORII DE TRATATE INTERNAŢIONALE

 TRATATELE POLITICE

 ACORDURILE ECONOMICE

 ACORDURILE CULTURALE ŞI DE COLABORARE TEHNICĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ

 ACORDURILE ÎN PROBLEME JURIDICE

 

CAPITOLUL III - CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE TRATATELOR INTERNAŢIONALE

 ASPECTE GENERALE PRIVIND NEGOCIEREA ŞI SEMNAREA TRATATELOR

 CAPACITATEA PĂRŢILOR PENTRU A ÎNCHEIA UN TRATAT INTERNAŢIONAL

 CONSIMŢĂMÂNTUL PĂRŢILOR

 OBIECTUL ŞI SCOPUL TRATATULUI

 CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE TRATATELOR

 

CAPITOLUL IV - NULITATEA – CEA MAI GRAVĂ SANCŢIUNE CARE POATE LOVI TRATATUL INTERNAŢIONAL

 NOŢIUNE

 FORMELE NULITĂŢII. NULITATEA ABSOLUTĂ ŞI NULITATEA RELATIVĂ

 

CAPITOLUL V - VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT – CAUZE DE NULITATE

 EROAREA

 DOLUL

 CORUPEREA REPREZENTANTULUI UNUI STAT

 LEZIUNEA

 CONSTRÂNGEREA EXERCITATĂ ASUPRA REPREZENTANTULUI UNUI STAT ŞI CONSTRÂNGEREA EXERCITATĂ ASUPRA UNUI STAT PRIN AMENINŢAREA CU FORŢA SAU FOLOSIREA FORŢEI

 

CAPITOLUL VI - ÎNTINDEREA LIBERTĂŢII DE A CONTRACTA. TRATATE CARE CONTRAVIN UNOR NORME DE IUS COGENS

 

CAPITOLUL VII - EFECTELE NULITĂŢII TRATATELOR

 

CAPITOLUL VIII - NULITATEA TRATATELOR POTRIVIT CONVENŢIEI DE LA VIENA PENTRU CODIFICAREA DREPTULUI TRATATELOR

 ASPECTE GENERALE PRIVIND CONVENŢIA DE LA VIENA

 PREVEDERILE CONVENŢIEI DE LA VIENA PRIVIND CAUZELE DE NULITATE A TRATATELOR

 DISPOZIŢIILE CONVENŢIEI DE LA VIENA PRIVIND MODUL DE APLICARE A NULITĂŢII

 

CAPITOLUL IX - DISTINCŢIA DINTRE NULITATEA TRATATELOR ŞI SUSPENDAREA SAU ÎNCETAREA ACESTORA

 

CAPITOLUL X - CONCLUZII 

B I B L I O G R A F I E
 
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
 
  • Ion M. Anghel, „Dreptul tratatelor”, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994.
  • Ion M. Anghel, „Drept diplomatic şi consular”, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
  • S. Bastid, Les traites dans la vie internationale, Paris, 1985.
  • Alexandru Bolintineanu, Dumitra Popescu, „Mijloacele juridice prin care statele devin părţi la tratate”, Bucureşti, 1967.
  • B. R. Bot, „Non-recognation and Trealy Relalions”, Sijthoff Leiden, 1968.
  • Ph. Cahier, Bludes des accords de siege conclus entre les organisations internationales et les Etats ou elles resident, Milano, 1959.
  • Florian Coman, „Drept internaţional public”, Vol. I, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999.
  • Florian Coman, „Drept internaţional public”, Vol. II, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999.
  • Vasile Creţu, “Drept internaţional public”, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1999.
  • Ştefan Deaconu, „Tratatele României cu vecinii”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • L. Delbez, „Les principes generaux du droit international public”, 1964.
  • N. Ecobescu, V. Duculescu, „Dreptul tratatelor”, Bucureşti, 1995.
  • George Elian, „Curtea Internaţională de Justiţie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
  • Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, “Drept instituţional comunitar european”, Editura Actami, Bucureşti, 2000.
  • Augustin Fuerea, “Manualul Uniunii Europene”, Editura Actami, Bucureşti, 2001.
  • Augustin Fuerea, “Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002.
  • Augustin Fuerea, “Drept comunitar al afacerilor”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003.
  • Grigore Geamănu, “Dreptul internaţional contemporan”, Vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
  • P. Guggenheirn, Traite de Droit international public, tome I. 1953. Geneve.
  • G. Hartmann. The capacity of international orgamzation of conclude treaties, Wien. Springer, 1971.
  • Huber, Le droit de conclure des traites internationaux, Paris, 1951.
  • Viorel Marcu, Nicolae Purdă, Nicoleta Diaconu, Laura Macarovschi, „Culegere de documente de drept internaţional public”, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
  • Maresca, „Il Dritto dei Trattati”,  Milano, 1971.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public”, Editura ALL, Bucureşti, 1998.
  • Raluca Miga-Beşteliu, “Organizaţii internaţionale interguverna-mentale”, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000.
  • J. Y. Morin. La conclusion d’accords internationaux par les provinces canadiennes, Annuaire Canadien de droit international, 1965.
  • P. Reuter, „Droit international public”, PUF, 1976.
  • Olivier Russbach, “ONU contra ONU. Dreptul internaţional confiscat”, Editura C.N.I. Coresi, Bucureşti, 1999.
  • Schwarzenberger, International Law, volume I, ed. Lonclon, 1957.
  • Elisabeth Weiser, La conc1usion d’accords internationaux par les Etats federes allemands, suisses et autrichiens în “Les pouvoirs exterieurs du Quebec”, Montreal, 1967. 
II. Reviste de specialitate 
  • I. Verzijl, „La validite et la nullite des actes juridiques internationaux”, în “Revue de droit international”, 1935.
  • Sperdutti, Rilevanza internazionale delle disposizioni, costituzionali sulla stipulazione dei trattati e suoi limiti, in „Scritti in onore di Perassi”, vol. II, Milano, 1957.
  • G. Fischer, La décolonisation, le role des traités et des constitutions, A.F.D.I. 1962.
  • J. Magret. Conclusion, formes et effets des accords internationaux passes par la C.B.E., Revue du Marche-Commun 1966.
  • A.Giardina, Sulla competenza a stipulare della Co­munita economica europeea, R.D.I.. Milano, 1971.
  • G. Ténékidès, Les effets de la contrainte sur les traités à la lumière de la Convention de Vienne du 23 mai 1969”, A.F.D.I., 1974. 
III. Legislaţie
 
  • Convenţie referitoare la regimul strâmtorilor, semnată la Montreaux, la 20 iulie 1936.
  • Pactul Ligii Statelor Arabe, din 22 martie 1945.
  • Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, semnată la San Francisco, la 26 iunie 1945.
  • Carta Organizaţiei Statelor Americane, din 30 aprilie 1948.
  • Tratatul de la Paris din 1951, intrat în vigoare în 1952, instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
  • Tratatele de la Roma din 1957, intrate în vigoare în 1958, instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom).
  • Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice încheiată la Viena la 18 aprilie 1961.
  • Convenţia cu privire la relaţiile consulare, din 24 aprilie 1963.
  • Convenţia cu privire la dreptul tratatelor, adoptată la Viena la 23 mai 1969.
  • Legea nr. 4 din 11 ianuarie 1991, privind încheierea şi ratificarea tratatelor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 5 din 12 ianuarie 1991.
  • Legea nr. 20/1993, pentru ratificarea Acordului instituind o asociere dintre România, pe de o parte şi Comunităţile europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr. 73 din 12 aprilie 1993. 
IV. Alte surse
 
  • C.I.J. Reports, Serie A, 2, p. 34; C.I.J. Reports, 1974.
  • Nations Unites, Assemblée Générale, Doc. A/CONF. 120/4, ler mai 1985.
  • Documents officiels de la Conférence des Nations Unites sur le droit des traités, premiere session – www.onu.org
  • Site-ul Curţii Internaţionale de Justiţie – www.icj.com
  • www.europa.eu.int - Site-ul Uniunii Europene
  • www.mae.ro - Site-ul Ministerului de Externe

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Nulitatea tratatelor
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2003
Numar de pagini: 78
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Nulitatea tratatelor

Nulitatea tratatelor

Pretul nostru: Lei (Ron) 210.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker