Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Operatiunile de mentinere a pacii

Descriere

Conflicte armate continuă să îşi facă apariţia, generate de o varietate de cauze: structuri inadecvate politice faţă de colapsul în care se află unele state, eşecul în transferarea fără violenţă a puterii, populaţie minoritară nemulţumită cu statutul ei în unele state şi care ţin sau nu seama de graniţele legale, competiţie pentru resursele necesare traiului între populaţiile sărace ale Planetei etc.

Aceste cauze duc la o „fertilitate” crescută a situaţiilor de conflict în şi între statele lumii. Violenţa este alimentată de un mare număr de arme care pot fi procurate aproape în orice colţ al lumii.

Rezultatul este suferinţa umană – de obicei la o scară mare, ameninţări la adresa păcii şi securităţii mondiale, distrugerea a vieţii economice şi sociale a unor întregi naţiuni. Multe din conflictele din ziua de astăzi pot apărea ca depărtate celor care nu se află în linia frontului.

Dar naţiunile lumii îşi dau seama de riscul pe care îl implică inacţiunea. Eşecul în prevenirea sau măcar izolarea conflictelor poate duce la acutizarea lor şi la implicarea a mai multor „actori”. Istoria destul de recentă arată cum un conflict între fracţiunile dintr-un stat poate duce la destabilizarea unei întregi regiuni geografice. Puţine din conflictele contemporane pot fi considerate locale.

De obicei ele generează probleme mult mai mari – cum ar fi traficul ilegal de arme, de droguri, terorismul, refugiaţi, atingeri grave aduse mediului – ale căror consecinţe sunt simţite mult mai departe decât zona de conflict.

Operaţiunile ONU de menţinere a păcii, care au la baza lor peste o jumătate de secol de experienţă, sunt o unealtă indispensabilă în aceste cazuri.

Legitimitatea şi universalitatea lor sunt unice, bazându-se în acest sens pe caracterul dat acţiunilor de organizaţia care le furnizează şi care cuprinde 158 de ţări. Operaţiunile de menţinere a păcii pot izbândi acolo unde alt tip de acţiuni au dat greş.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
Cantitate:

PLANUL LUCRĂRII

 

INTRODUCERE

 

CAPITOLUL I TRANSFORMAREA DREPTULUI INTERNAŢIONAL DINTR-UN „JUS AD BELLUM” ÎNTR-UN „JUS AT PACIS”

SECŢIUNEA 1. TRATATUL BRIAND-KELLOG CU PRIVIRE LA INTERZICEREA RĂZBOIULUI CA POLITICĂ DE STAT

SECŢIUNEA 2. PRINCIPII FUNDAMENTALE CARE INTERZIC RĂZBOIUL

A. Principiul neagresiunii (interzicerea forţei şi ameninţării cu forţa)

B. Principiul rezolvării numai pe cale paşnică a diferendelor internaţionale

C. Dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure soarta.

 

CAPITOLUL II CONSILIUL DE SECURITATE AL ONU – PRINCIPAL RESPONSABIL ÎN MENŢINEREA PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE SECŢIUNEA

1. ONU

A. Constituire şi obiective;

B. Organizare. SECŢIUNEA 2. CONSILIUL DE SECURITATE – TRECUT ŞI PREZENT SECŢIUNEA

3. ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL MENŢINERII PĂCII ŞI A SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE

A. Decizii fără implicarea forţei armate;

B. Decizii cu implicarea forţei armate.

 

CAPITOLUL III OPERAŢIUNILE DE MENŢINERE A PĂCII (PEACE KEEPING OPERATIONS)

SECŢIUNEA 1. PERIOADA 1948 - 1989

SECŢIUNEA 2. ACŢIUNILE DE MENŢINERE A PĂCII DESFĂŞURATE ÎN PREZENT

A. Operaţiuni pe teritoriul Africi.;

B. Operaţiuni în regiunea Balcanilor.

C. Operaţiunea din Timorul Oriental.

D. Operaţiuni în alte zone ale Globului.

SECŢIUNEA 3. PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA OPERAŢIUNILE DE MENŢINERE A PĂCII DUPĂ 1990

A. Mecanismul intern de luare şi aplicare a deciziei de participare la forţele de menţinere a păcii.

B. Africa

C. Regiunea Balcanilor.

 

CAPITOLUL IV ORIENTĂRI ACTUALE ALE PROBLEMATICII PRIVIND OPERAŢIUNILE DE MENŢINERE A PĂCII

SECŢIUNEA 1. IMPLICAŢIILE ACŢIUNII NATO ÎN IUGOSLAVIA

SECŢIUNEA 2. SUMMITUL ONU „AL MILENIULUI” DE LA NEW YORK

 

CAPITOLUL V CONCLUZII

Biblografie
 
I. Tratate, Cursuri, Monografii.
 
  • 1. Petre Bărbulescu, Ion Calafeteanu, Ionel Cloşcă, Nicolae Ecobescu, George Marin, Ilie Şerbănescu, Relaţiile internaţionale postbelice, Editura politică, Bucureşti, 1983.
  • 2. Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Drept internaţional contemporan, Regia autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1995.
  • 3. Ionel Cloşcă, Edwin Glaser, Neagu Cosma, Marţian Niciu, George Elian, Mikloş Antal, Dicţionar de drept internaţional public, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
  • 4. Ionel Cloşcă, Petre Bărbulescu, Nicolae Ecobescu, Nicolae Fotino, Dinu C. Giurăscu, Edwin Glaser, George Macovescu, Romulus Neagu, Dicţionar diplomatic, Editura politică, Bucureşti, 1979.
  • 5. Ion Diaconu, Curs de drept internaţional public, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1993.
  • 6. Grigore Geamănu, Dreptul internaţional contemporan, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
  • 7. Marţian I. Niciu, Drept internaţional public, Editura Servosat, Arad, 1997.
  • 8. Raluca Miga-Beşteliu, Drept Internaţional. Introducere în dreptul internaţional public, Editura ALL, 1998.
  • 9. Raluca Miga-Beşteliu, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000.
  • 10. Dumitru Mazilu, Dreptul păcii, Editura ALL Beck, Bucureşti, 1998.
  • 11. Marţian I Niciu, Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purdă, Macarovschi Laura, Culegere de documente de drept internaţional public, Editura Lumina Lex, 1997.
  • 12. Gheorghe Mocă, Drept internaţional public, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, Bucureşti, 1977.
  • 13. Adrian Năstase, România şi noua arhitectură mondială, Regia Auronomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996.
  • 14. Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Editura „Şansa”, Bucureşti, 1997.
  • 15. Olivier Russbach, ONU contra ONU, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 1999.

     

 
II. Alte surse.
 
  • 1. Site oficial ONU.
  • 2. Site oficial KFOR.
  • 3. Site oficial SFOR.
  • 3. Site oficial MAE România.
  • 4. Site oficial UE.
  • 5. Site oficial OSCE.
  • 6. Site oficial NATO.
 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Operatiunile de mentinere a pacii
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2001
Numar de pagini: 83
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Operatiunile de mentinere a pacii

Operatiunile de mentinere a pacii

Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker