Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Sistemul universal de consacrare si protectie a drepturilor omului

Descriere

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

Împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte - Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cele două Protocoale facultative formează, aşa cum sunt denumite de către specialiştii în domeniu - „Carta Internaţională a Drepturilor Omului”.

După cum se poate observa din întreg parcursul lucrării, documentele internaţionale amintite mai sus nu sunt nicidecum singurele care urmăresc garantarea drepturilor omului, iar în acest scop, în capitolele II-IV ale lucrării de faţă am analizat, cu titlu de exemplu, câteva dintre cele mai semnificative convenţii elaborate pe plan regional, dintre care se remarcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptată de Consiliul Europei.

Prin convenţiile adoptate şi în vederea urmăririi aplicării acestora au fost create totodată şi mecanismele de natură instituţională şi procedurile de protecţie corespunzătoare. În acest context, importanţa drepturilor omului este dincolo de orice îndoială. Nu numai „mediul academic” intră în interacţiune cu această problemă, ci orice om este direct interesat în această privinţă.

În încheiere, având în vedere toate cele redate pe parcursul întregii lucrări, nu putem decât să sperăm că am creat o imagine cât mai completă asupra mecanismelor regionale de protecţie a drepturilor omului, mecanisme care, de altfel, stau la baza majorităţii normelor de protecţie a drepturilor omului, pe plan naţional.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 290.00
Cantitate:

SISTEMUL UNIVERSAL DE CONSACRARE ŞI PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

- PLANUL LUCRĂRII -

 

CAPITOLUL I: NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONSACRAREA ŞI PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA I: SCURT ISTORIC

SECŢIUNEA A II-A: CATEGORII DE DREPTURI ALE OMULUI

§ 1. DREPTURI CIVILE ŞI POLITICE

§ 2. DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ŞI CULTURALE

§ 3. DREPTURILE OMULUI DIN “A TREIA GENERAŢIE”

SECŢIUNEA A III-A SISTEME INTERNAŢIONALE ŞI REGIONALE DE PROTECŢIE

SECŢIUNEA A IV-A: DUBLUL CONCEPT: PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI

 

CAPITOLUL II - ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE ŞI INSTRUMENTELE UNIVERSALE DE CONSACRARE ŞI PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA I - LIGA NAŢIUNILOR – PRECURSOAREA O.N.U.

SECŢIUNEA A II-A - ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE. IMPLICAŢIILE CARTEI O.N.U. ÎN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA A III-A - INSTITUŢIILE SPECIALIZATE ALE O.N.U.

SECŢIUNEA A IV-A - DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI

§ 1. Prezentare generală

§ 2. Drepturile şi libertăţile garantate

§ 3. Natura juridică a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

SECŢIUNEA A V-A - PACTELE DIN 1966

§ 1. Prezentare generală

§ 2. Pactul privind drepturile civile şi politice

§ 3. Primul Protocol Facultativ la Pactul privind Drepturile Civile şi Politice

§ 4. Al doilea Protocol Facultativ la Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice

§ 5. Pactul privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale

SECŢIUNEA A VI-A: ALTE DOCUMENTE O.N.U. PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI

§ 1. Prezentare generală

§ 2. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid

§ 3. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială

§ 4. Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid

§ 5. Convenţia împotriva discriminării în muncă

§ 6. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femeie (1979)

§ 7. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii (1952)

§ 8. Convenţia cu privire la drepturile copilului

 

CAPITOLUL III: MECANISME ŞI PROCEDURI PRIVIND ASIGURAREA APLICĂRII DOCUMENTELOR O.N.U. ÎN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA I: MECANISME SUB EGIDA ECOSOC

§ 1. Comisia privind condiţia femeii

§ 2. Comisia drepturilor omului

§ 3. Subcomisia de luptă împotriva măsurilor discriminatorii şi protecţia minorităţilor

SECŢIUNEA A II-A: MECANISME PENTRU APLICAREA PACTELOR ŞI ALTOR CONVENŢII O.N.U. PRIVIND DREPTURILE OMULUI

§ 1. Comitetul pentru drepturile omului

§ 2. Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale

§ 3. Comitetul drepturilor economice, sociale şi culturale

§ 4. Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei

§ 5. Comitetul pentru drepturile copilului

§ 6. Comitetul împotriva torturii

SECŢIUNEA A III-A: PROCEDURI DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI ÎN CADRUL UNOR INSTITUŢII SPECIALIZATE ALE ONU

 

CAPITOLUL IV: SISTEME REGIONAL DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA I: CONSACRAREA ŞI PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI PE PLAN EUROPEAN

SECŢIUNEA A II-A: DREPTURILE OMULUI PE CONTINENTUL AFRICAN

SECŢIUNEA A III-A: SISTEMUL INTERAMERICAN DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA A IV-A: SISTEMUL ARABO-ISLAMIC DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

CONCLUZII

 BIBLIOGRAFIE 

B i b l i o g r a f i e    s e l e c t i v ă
 
 
I. Cursuri, tratate, monografii
 
A. Literatură română.
 
  • Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, „Tratat de drepturile omului”, Editura Europa Nova, 1995.
  • Corneliu Bîrsan, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii pe articole”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
  • Corneliu Bîrsan, Marius Eftimie, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006.
  • P. Bărbulescu, I. Cloşcă, N. Ecobescu, N. Fotino, D. C. Giurescu, E. Glaser, G. Macovescu, R. Neagu, T. Silea, „Dicţionar diplomatic”, Editura Politică, Bucureşti, 1979.
  • Maria Bârsan, „Integrarea economică europeană”, Vol. I, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995.
  • Radu Chiriţă, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.
  • Barbu B. Berceanu, „Cetăţenia – Monografie juridică”, Editura ALL Back, Bucureşti, 1999.
  • Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, „Drept Internaţional Contemporan”, R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1995.
  • Thomas Buergenthal, Renate Weber, „Dreptul Internaţional al Drepturilor Omului”, Editura All, Bucureşti, 1996.
  • Frederic Sudre, „Dreptul european şi internaţional al drepturilor omului”, Editura Polirom, Iaşi, 2006.
  • Florian Coman, Nicolae Purdă, „Protecţia juridică a drepturilor omului”, Editura Era, 1999.
  • Florian Coman, „Drept internaţional public”, Vol. I şi II, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999.
  • Ion Diaconu, „Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan – Manual”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Tudor Drăganu, „Declaraţiile de drepturi ale omului şi repercursiunile lor în dreptul internaţional public”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Victor Duculescu, „Protecţia juridică a drepturilor omului - mijloace interne şi internaţionale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Augustin Fuerea, „Introducere în problematica dreptului internaţional al drepturilor omului”, Editura Era, Bucureşti, 2000.
  • Grigore Geamănu, „Drept Internaţional Contemporan”, Vol. I şi II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
  • Dumitru Mazilu, „Drepturile Omului – Concept, exigenţe şi realităţi contemporane”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Drept Internaţional. Introducere în Dreptul Internaţional Public”, Editura ALL, Bucureşti, 1998.
  • Irina Moroianu Zlătescu, Rodica Şerbănescu (coord.), „Drepturile femeii – egalitate şi parteneriat”, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1997.
  • Moroianu Zlătescu, I. Stoica, „Carta Socială Europeană”, IRDO, Bucureşti, 1998.
  • Adrian Năstase, „Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol”, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1992.
  • Adrian Năstase, „România şi Noua Arhitectură Mondială”, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1996.
  • Andrei Popescu, „Dreptul Internaţional al Muncii”, Holding Reporter, Bucureşti, 1998.
  • Andrei Popescu, Ion Jinga, „Organizaţii Europene şi Euroatlantice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Dumitra Popescu, Adrian Năstase, „Drept Internaţional Public”, Casa de editură şi presă „Şansa SRL”, Bucureşti, 1997.
  • Ovidiu Predescu, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Implicaţii ei asupra dreptului penal român”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Nicolae Purdă, „Protecţia Drepturilor Omului – Mecanisme interne şi internaţionale” , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Ioan Vida, “Drepturile Omului în Reglementări Inernaţionale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • Marin Voicu, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, Editura Juridică, Bucureşti, 2001. 
B. Literatură străină.
 
  • Aristotel, „Politica”, Editura Naţională, Bucureşti, 1924.
  • Mario d’Adio, „Passato, presente e futuro del diritti dell’ uomo”, Fondazione Europea Drăgan, Euroma, Editrice Universitaria di Roma, 1993.
  • Jean Charpentier, „Institutions internationales”, Ed. Dalloz, 1991.
  • Francis Delperée, „Le mediateur”, Editura Bruylant, Bruxelles, 1995.
  • Hugo Grotius, „Despre dreptul războiului şi al păcii”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
  • Georgio del Vechio, „Diritto naturale e unità europea, Roma, 1959.
  • Giorgio Del Vecchio, „La Declaration des droits de l’Homme et du citoyen dans la révolution française”, Ed. Negard, Deuxiéme édition, 1979. 
II. Studii, articole şi alte publicaţii
 
  • George Antoniu, „Implicaţii asupra legii penale române a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”, în revista „Studii de drept românesc” nr. 4/1992.
  • Corneliu Bîrsan, „Comisia Europeană a Drepturilor Omului”, în „Lumea în care trăim”, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1998.
  • Corneliu Bîrsan, „Comisia Europeană a Drepturilor Omului – locul şi rolul ei în cadrul protecţiei internaţionale a drepturilor omului”, în „Revista Română de Drept Umanitar”, nr. 1/1998.
  • Corneliu Bîrsan, „Noul sistem european de protecţie a drepturilor omului”, în „Revista Română de Drept Umanitar”, nr. 1/1998.
  • F. Caporti, „Study on the Rights of Person belonging to Ethnic, Religions and Linguistic Minorities”, United Nations, New York, 1991.
  • Marc-André Eissen, „Statutul Convenţiei şi dreptul penal”, publicat în „Droit de l’home en France”, Ed. Nagel, Strasbourg, 1985.
  • William Jefferson Clinton, „Mesaj privind Starea Lumii”, Davos, ianua­rie 2000.
  • Conference of the reepresentatives of the Governments of the Member States, Bruxelles, 22 decembrie 2000, Doc. SN/533/1/00, Treaty of Nice, Provisional text aproved by the Interngovernmental Conference on institutional reform – www.adobe.com
  • „Le Conseil de l’Europe – Activités et réalisations”, Strasbourg, 1998.
  • Conseil de l’Europe, „Consiliul Europei şi Protecţia Drepturilor Omului”, Strasbourg, 1991.
  • Victor Duculescu, „Tratatul de la Nisa şi reforma instituţională a Uniunii Europene ”, în Revista de Drept Comercial nr. 3/2001.
  • Zidan Meriboute, „Drepturile omului şi dreptul umanitar în abordarea islamică”, în „Revista Română de Drept Umanitar”, Nr. 1/1994.
  • Andrei Popescu, Gh. Brehoi, „Consiliul Europei – Un Consiliu pentru întreaga Europă?”, în „Mărturii despre azi” nr. 27, Bucureşti, 1992.
  • Andrei Popescu, Gh. Brehoi, „Influenţa convenţiilor şi acordurilor elaborate în cadrul Consiliului Europei asupra legislaţiei muncii şi protecţiei sociale”, în „Dreptul” nr. 3/1993.
  •  „Women 2000 – An investigation into the Status of Women’s Rights in Central and South-Eastern Europe and the Newly Independent States”, International Helsinki Federation for Human Rights (IHF).
  • „Un concept românesc al Europei Federale III” – studiu realizat de Preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE Adrian Severin şi cunoscutul politolog Gabriel Andreescu, recompensat recent cu premiul I de către Open Society Foundation – în Ziarul „Ziua” din 7 iunie 2001.
  • „Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului – Culegere selectivă”, Editura Polirom, Bucureşti, 2000. 
III. Acte şi documente 
  • Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948.
  • Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptată la Roma, la 4 noiembrie 1950.
  • Actul Final de la Helsinki, al CSCE, semnat la 1 august 1975.
  • Carta Fundamentală a Drepturilor Omului în Uniunea Europeană, decembrie 2000.
  • Carta Organizaţiei Unităţii Africane (O.U.A.).
  • Carta Organizaţiei Statelor Americane (O.S.A.).
  • Convenţia Americană privind Drepturile Omului – Pactul de la San José (Costa Rica), 22 noiembrie 1969.
  • Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, iunie 1981.
  • Declaraţia Islamică Universală a Drepturilor Omului.
  • Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană, 12 decembrie 2007.
  • Tratatul de Reformă de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie 2007.

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Sistemul universal de consacrare si protectie a drepturilor omului
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2008
Numar de pagini: 104
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Tiparit hartie A4 + CD, format Word
Termen de livrare: 24-72 ore, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker