Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Valoarea probanta a identificarii generice si individuale

Descriere

Apărarea avutului public şi privat, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a ordinii de drept se realizează de către organele abilitate ale statului, în mod continuu, prin forme şi metode diversificate. În centrul preocupărilor ştiinţei criminalistice ce concură direct la aflarea adevărului material în procesul penal, se găseşte activitatea de identificare a persoanelor, obiectelor sau fenomenelor aflate în legătură directă cauzală cu faptele incriminate de legea penală.

Deci stabilirea identităţii persoanelor, obiectelor şi fenomenelor, descoperirea şi prinderea infractorilor, probarea activităţilor infracţionale, particularizează la necesităţile justiţiei această activitate, prin intermediul criminalisticii, imprimându-i trăsături specifice, determinate de natura scopului urmărit prin identificarea subiecţilor unei cauze penale, fie activi, fie pasivi.

Exigenţele aplicării realizărilor ştiinţei şi tehnicii în cercetarea infracţiunilor, pentru aflarea adevărului material, se amplifică şi dobândesc noi valenţe atât în ceea ce priveşte rolul activ şi obiectiv al acestei ştiinţe, cât şi al metodelor şi mijloacelor folosite în activitatea de identificare a persoanelor ce au legătură cu o cauză penală aflată în cercetarea organelor judiciare.

Realizarea acestor obiective este demonstrată de preocupările ce vizează perfecţionarea metodelor de efectuare a cercetării la faţa locului, precum şi la folosirea unor mijloace moderne de descoperire, fixare, ridicare şi examinare a urmelor şi a celorlalte mijloace materiale de probă. Intensificarea activităţii de cercetare ştiinţifică în acest domeniu a permis folosirea unei aparaturi, a unor metode şi mijloace moderne de examinare criminalistică de laborator, care au lărgit aria posibilităţilor de identificare a infractorilor, şi de dovedire a vinovăţiei lor.

Metode şi mijloace moderne cum sunt cele bazate pe electronică şi microelectronică, automatizare şi informatică, pe cercetarea urmelor şi corpurilor delicte în diferite radiaţii vizibile şi invizibile, microscopia electronică, spectrometria de absorbţie atomică, analiza prin activare cu neutroni, folosirea sistemului automat de stocare, codificare şi comparare a amprentelor digitale AFIS 2000, precum şi a calculatorului pentru realizarea portretului-robot de identificare a persoanelor se folosesc astăzi în mod curent cu rezultate semnificative în activitatea de identificare criminalistică.

Expertiza criminalistică poate să rezolve astăzi problemele privind identificarea persoanei nu numai după semnalmentele exterioare ale acesteia, ci şi după o serie de urme biologice rămase la locul faptei, dintre care amintim identificarea pe baza amprentei genetice folosind urmele de sânge. Din cele expuse rezultă că procesul identificării criminalistice, prin rezonanţa sa, deţine un loc bine conturat de maximă importanţă în ansamblul cercetărilor criminalistice.

Potrivit teoriei generale a identificării criminalistice, acest proces este posibil datorită perceperii realităţii obiective şi sesizării proprietăţilor, trăsăturilor caracteristice unei persoane sau unui obiect ce se individualizează în cadrul mai larg de fiinţe sau lucruri asemănătoare. Cu alte cuvinte ne aflăm în prezenţa recunoaşterii de persoane sau obiecte, rezultată dintr-un proces de gândire, prin care s-au comparat caracteristicile mai multor persoane sau obiecte, în vederea stabilirii identităţii sau neidentităţii lor.

Specificul identificării criminalistice este determinat de necesitatea descoperirii unor fapte sau situaţii cu valoare probantă, de unde şi obligativitatea desfăşurării numai în limitele stricte ale legii procesuale penale iar pe de altă parte de faptul că examinarea are un caracter retroactiv, fiind ulterioară săvârşirii infracţiunii.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
Cantitate:

CUPRINS

VALOAREA PROBANTĂ A IDENTIFICĂRII GENERICE ŞI INDIVIDUALE

 

CAPITOLUL I: NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ

SECŢIUNEA I: PROBELE ÎN PROCESUL PENAL

SECŢIUNEA A II-A: CLASIFICAREA PROBELOR

§ 1. CLASIFICAREA PROBELOR ÎN FUNCŢIE DE IZVORUL DIN CARE PROVIN.

§ 2. CLASIFICAREA PROBELOR ÎN FUNCŢIE DE CRITERIUL LEGĂTURILOR CU OBIECTUL PROBAŢIUNII.

SECŢIUNEA A III-A: OBIECTUL PROBAŢIUNII ŞI CONŢINUTUL LUI

§ 1. NOŢIUNEA DE OBIECT AL PROBEI. GENERALITĂŢI.

§ 2. FAPTE ŞI ÎMPREJURĂRI CE TREBUIE DOVEDITE.

§ 3. FAPTE ŞI ÎMPREJURĂRI CARE NU TREBUIE DOVEDITE.

§ 4. FAPTELE CE POT FI DOVEDITE ÎN PROCESUL PENAL.

§ 5. FAPTE ŞI ÎMPREJURĂRI DE FAPT CARE NU POT FI DOVEDITE ÎN PROCESUL PENAL.

SECŢIUNEA A IV-A: MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ

§ 1. MIJLOACELE DE PROBĂ – NOŢIUNI GENERALE.

§ 2. MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ.

 

CAPITOLUL II: IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ ŞI LOCUL ACESTEIA ÎN PROBAŢIUNEA JUDICIARĂ

SECŢIUNEA I: NOŢIUNEA ŞI SPECIFICUL IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE

§ 1. NECESITATEA IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE.

§ 2. ISTORICUL IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE ÎN ROMÂNIA.

§ 3. IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ. NOŢIUNE.

§ 4. OBIECTUL IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE.

§ 5. PRINCIPIILE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE.

SECŢIUNEA A II-A: PREMISELE ŞTIINŢIFICE ALE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE

SECŢIUNEA A III-A: ETAPELE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE

§ 1. ETAPA STABILIRII APARTENENŢEI DE GEN.

§ 2. ETAPA IDENTIFICĂRII INDIVIDUALE.

SECŢIUNEA A IV-A: GENURILE ŞI METODELE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE

 

CAPITOLUL III: METODOLOGIA IDENTIFICĂRII ÎN CADRUL EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE

SECŢIUNEA I: EXPERTIZELE – MIJLOC DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

SECŢIUNEA A II-A: EXPERTIZELE – NOŢIUNE ŞI OBIECT

§ 1. NOŢIUNEA DE EXPERTIZĂ.

§ 2. OBIECTUL EXPERTIZELOR.

SECŢIUNEA A III-A: CLASIFICAREA EXPERTIZELOR. EXPERTIZELE CRIMINALISTICE

SECŢIUNEA A IV-A: CONCLUZIA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ

§ 1. NOŢIUNEA DE CONCLUZIE A RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ.

§ 2. APRECIEREA CONCLUZIILOR.

 

CAPITOLUL IV: UNELE METODE SPECIFICE DE IDENTIFICARE CRIMINALISTICĂ

SECŢIUNEA I: METODA DACTILOSCOPICĂ

§ 1. ASPECTE GENERALE.

§ 2. CLASIFICAREA DESENULUI PAPILAR.

§ 3. DETALIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR.

§ 4. POSIBILITĂŢI OFERITE DE EXPERTIZELE DACTILOSCOPICE.

SECŢIUNEA A II-A: URMELE DE PICIOARE ŞI ROLUL LOR ÎN IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ

§ 1. CLASIFICAREA URMELOR DE PICIOARE.

§ 2. FORMAREA URMELOR DE PICIOARE.

§ 3. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE PICIOARE.

SECŢIUNEA A III-A: IDENTIFICAREA BALISTICO-JUDICIARĂ

§ 1. CATEGORII DE URME LĂSATE DE ARMELE DE FOC.

§ 2. ASPECTE GENERALE PRIVIND DESCOPERIREA, FIXAREA ŞI RIDICARE ARMELOR DE FOC ŞI A URMELOR ACESTORA.

§ 3. INFORMAŢII CE POT FI OBŢINUTE PRIN INTERPRETAREA URMELOR PRODUSE DE ARMELE DE FOC.

§ 4. ASPECTE PRIVIND IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC.

SECŢIUNEA A IV-A: IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SCRISUL DE MÂNĂ

§ 1. CONSIDERAŢII GENERALE.

§ 2. CARACTERISTICILE SCRISULUI. IDENTIFICAREA PERSOANEI SCRIPTORULUI.

§ 3. EXAMINAREA COMPARATIVĂ ÎN VEDEREA IDENTIFICĂRII PERSOANEI DUPĂ SCRIS.

SECŢIUNEA A V-A: IDENTIFICAREA BIO-CRIMINALISTICĂ

§ 1. IDENTIFICAREA DUPĂ URMELE DE SÂNGE

§ 2. IDENTIFICAREA DUPĂ URMELE DE SALIVĂ.

§ 3. IDENTIFICAREA DUPĂ URMELE DE SPERMĂ.

§ 4. AMPRENTA GENETICĂ (ADN) ŞI ROLUL EI ÎN IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ.

 

CAPITOLUL V: CONSIDERAŢII FINALE

 

A N E X E

 ANEXA NR. I: IMAGINI CE ILUSTREAZĂ DIFERITE URME MATERIALE

 ANEXA NR. 2: CONCLUZII EMISE PRIN EXPERTIZA DOCUMENTELOR

 ANEXA NR. 3: RAPORT DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ PRIVIND O SEMNĂTURĂ

 ANEXA NR. 4: IMAGINI CE ILUSTREAZĂ APLICAREA UNOR METODE TEHNICE DE EXAMINARE ŞI IDENTIFICARE

BIBLIOGRAFIE 

B I B L I O G R A F I E
 
  • Gh. Păşescu, „Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei”, Editura Naţional, Bucureşti, 2000.
  • Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, „Expertizele – mijloc de probă în procesul penal”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.
  • Camil Suciu, “Criminalistica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
  • Emilian Stancu, „Criminalistica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
  • Emilian Stancu, „Criminalistica”, Vol. I, Editura Actami, Bucureşti, 1999.
  • Ion Argeşeanu, „Criminalistica şi medicina legală în slujba justiţiei”, vol. I,. Editura Lumina Lex, 1996.
  • Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, „Identificarea criminalistică”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.
  • I. Mircea, “Criminalistica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990.
  • Adrian Frăţilă, Andreea-Diana Vasilescu, „Concluzia raportului de expertiză criminalistică”, Editura Continent XXI, Bucureşti, 2001.
  • Camil Suciu, „Dezvoltarea învăţământului criminalistic în România, Şcoala românească de criminalistică”, Serviciul cultural, presă şi editorial, 1975.
  • Mircea Constantinescu, “Consideraţii privind conceptul de identificare în expertiza criminalistică”, editată de Ministerul Justiţiei, Bucureşti, 1979.
  • Nicolae Dan, “Tratat practic de Criminalistică”, vol.II, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1979.
  • Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Costică Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stănoiu – “Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975.
  • Nicolae Volonciu – “Tratat de drept procesual penal. Partea generală”, Ed. Paideia, Bucureşti, 1999, vol. II.
  • I. Neagu, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti, 1997.
  • Gheorghe Mateuţ, „Procedură penală, partea generală”, Vol. II, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1997.
  • M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, „Drept penal. Partea specială”, Vol. I, Cluj-Napoca, 1985.
  • M. Costin, I. Leş, M. Minea, D. Radu, „Dicţionar de drept procesual civil”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
  • P. Henry – “De l’intime convinction”, Ed. Jeune Barreau de Liege, 1985.
  • Paul L. KIrk’ “Crime lnvestigation, Physical Evidence and the Police Labo-rator’y’, Interscience Pubiishers, NewYork, 1966.
  • Lalande, “Vocabulaire technique et critique de Philosophie”, Presses Universitaire de France, Paris, 1974.
  • John I.Thoroiiton, „La doctrine de la dissimilitude unique dans l ‘identification dactyloscopique”, R.I.P.C. nr. 306, martie 1977.
  • Katona Geza, “Cercetarea de identificare a urmelor în procedura penală”, Budapesta, 1965.
  • S. M. Potapov, “Introducere în criminalistică”, Moscova, 1949.
  • Ehrenfried Stelzer, “Criminalistica”, vol.I, “Teoria şi metodologia criminal­istică generală”, Ed. Ştiinţifică germană, 1977.
  • V. I. Keldin, “Identificarea şi rolul ei în stabilirea adevărului în cauzele penale”, Ed. Universităţii din Moscova, 1969.
  • F. Engels, „Dialectica naturii”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.
  • Camil Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
  • Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, „Drept procesual civil”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
  • Emil Mihuleac, „Expertiza judiciară”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
  • V. Manzini, „Trattato di diritto processuale penale”, Vol. III, Torino, 1931-1932.
  • D.V. Mihăilescu, „Expertiza judiciară în procesul penal”, în RRD nr. 3/1968.
  • Mina Minovici, „Tratat complet de medicină legală”, Vol. II, Bucureşti, 1930.
  • Constantin Ţurai, „Elemente de criminalistică şi tehnică criminală”, Bucureşti, 1947.
  • Constantin Ţurai, Constantin I. Leonida, „Dermatoglifia. Amprente palmoplantare”, Editura Medicală, Bucureşti, 1971.
  • Ţurai, C. Panghe, „Un nou tip de desen papilar digital, palmar şi plantar, tipul danteliform şi problemele de clasificare şi identificare medico-legală şi criminalistică pe care le ridică”, comunicare prezentată la Societatea de ştiinţe medicale, Bucureşti, 1973.
  • Ilona Buta, „Amprentarea pe cale chimică a persoanelor”, Supliment la „În slujba patriei”, Bucureşti, 1985, septembrie.
  • Casimer J. Smerecki, C. Owen Loveloy, “Identification par la morphologie dupied”, în RIPC nr. 390, august-septembrie 1985.
  • Emilian Stancu, Criminalistica – ştiinţa investigării infracţiunilor, vol. I, Ed. Tempus SRL, Bucureşti, 1992.
  • R. Bălănescu, Balistică şi tir de vânătoare, Ed. AGVPS, 1958.
  • G. Scripcaru, M. Terbancea, Medicină legală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.
  • V, Beliş, Probleme generale de traumatologie mecanică, în Tratat de medicină legală, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti, 1995.
  • V, Măcelaru, Balistica judiciară, Ministerul de Interne.
  • Şchiopu, “Leziuni prin armele de foc”, în Tratat de medicină legală, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti, 1995.
  • V. Beliş, V. Dragomirescu, Medicină legală, Editura Teora, Bucureşti, 1992.
  • Şchiopu, Leziuni prin arme de foc, în Tratat de Medicină Legală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1995.
  • C. Rosetti- Băleanu, Balistică şi tir de vânătoare, Ed. AGVPS, 1958.
  • Andrei Athanasiu, “Scris şi personalitate”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
  • Wilson R. Harison, “Descoperirea falsurilor”, Ed. Sweet and Maxwell, Londra, 1964.
  • C.I. Teodosiu, “Cu privire la rolul tipului activităţii nervoase superioare în diferenţierea individuală a scrisului”, în Revista “Probleme de medicină legală şi de criminalistică”, vol. 4/1965.
  • L. Bidian, I. Vicol, “Îndrumarul specialistului în grafoscopie”, Editura Ministerului de Interne. Bucureşti. 1970.
  • C.I. Parhon “Încercări de grafolo­gie ştiinţifică. Opere alese”, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1957.
  • J. Thorwald, „Kriminalistika segodnia”, Izd. Iuridiceskaia literatura, Moskva, 1980.
  • M. Dragomir, Gh. Asanache, „Urmele de sânge”, în „Tratat practic de criminalistică”, Vol. I („Cercetarea la faţa locului”), Bucureşti, 1976.
  • L. Coman, „Aspecte privind cercetarea la faţa locului în infracţiunile de omor”, I.G.M., Bucureşti, 1975.
  • Anghelescu, A. Barciuc, „Filmul judiciar”, I.G.M., Bucureşti, 1974.
  • L. Coman, Gh. Diniţă, „Cercetarea la faţa locului a accidentelor de circulaţie”, I.G.M., Bucureşti, 1970.
  • Quai, M. Terbancea, V. Mărgineanu, Lidia Popa, „Introducere în teoria şi practica medico-legală”, Vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.
  • M. Terbancea, M. Vasiliu, M. Boia, K. Crainic, „Limitele şi posibilităţile examenelor serologice în infracţiunile privind viaţa sexuală”, în culegerea „Şcoala românească de criminalistică”, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1975.
  • T. Butoi, V. Iftenie, A. Boroi, A. Butoi, „Sinuciderea un paradox. Consideraţii psiho-sociologice, bio-medicale şi juridice”, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2000.
  • P. Ştefănescu, „În slujba vieţii şi adevărului”, Vol. II, Editura Medicală, Bucureşti, 1984.
  • W. W. Wiliams, „Examination of suspected monstairs for spermatoza laboratory”, Revue chemical Medicine, SUA, 1957.

 

Titlul lucrarii: Valoarea probanta a identificarii generice si individuale
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2003
Numar de pagini: 103
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker