Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Recursuri în interesul legii 2009

Descriere

Lucrarea cuprinde toate deciziile de admitere a recursurilor în interesul legii pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în anul 2009. Acolo unde e cazul, unele decizii cuprind şi o notă explicativă referitoare la modificările legislative intervenite după publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 20.00
Cantitate:

 Cuprins 

1. DECIZIA Nr. 1 din 19 ianuarie 2009 
cu privire la organul judiciar competent să soluţioneze 
plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei  
prim-procurorului, prin care s-a infirmat rezoluţia sau 
ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată  
şi s-a dat aceeaşi ori altă soluţie de netrimitere în  
judecată 
 
2. DECIZIA Nr. 2 din 19 ianuarie 2009 
cu privire la caracterul public al şedinţei de judecată  
în care se soluţionează cererea de liberare provizorie  
sub control judiciar 
 
3. DECIZIA Nr. 3 din 19 ianuarie 2009 
cu privire la stabilirea pedepsei care determină calculul 
termenului de reabilitare judecătorească în cazul  
pedepselor rezultante ca urmare a cumulului juridic  
sau aritmetic
 
4. DECIZIA Nr. 4 din 19 ianuarie 2009 
referitoare la învestirea cu formulă executorie a  
biletului la ordin, cambiei şi cecului 
 
5. DECIZIA Nr. 6 din 19 ianuarie 2009 
referitoare la caracterul prescriptibil al cererilor privind 
lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de 
înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase  
ce compun pasivul succesoral 
 
6. DECIZIA Nr. 7 din 9 februarie 2009 
referitoare la admisibilitatea cererilor de liberare  
provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în cazul 
săvârşirii infracţiunilor privind iniţierea sau constituirea  
unui grup infracţional organizat ori aderarea sau  
sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup
 
7. DECIZIA Nr. 8 din 9 februarie 2009 
referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 385
alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală în ipoteza  
recurării deciziilor pronunţate în apel, pentru motivul  
greşitei aplicări a art. 18 din Codul Penal
 
8. DECIZIA Nr. 9 din 9 februarie 2009 
referitoare la inadmisibilitatea recursului împotriva 
încheierii de admitere a cererii de sesizare a Curţii 
Constituţionale şi de suspendare a judecăţii până la 
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
 
9. DECIZIA Nr. 10 din 9 februarie 2009 
referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a 
contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor
 
10. DECIZIA Nr. 11 din 9 februarie 2009 
cu privire la inexistenţa incompatibilităţii persoanei  
care a efectuat urmărirea penală, în ipoteza trimiterii  
cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi  
penale prevăzută de  art. 278  alin. 8 lit b) cu referire  
la art. 273 alin. 1 din Codul de procedură penală 
 
11. DECIZIA Nr. 15 din 6 aprilie 2009 
cu privire la natura juridică a termenelor prevăzute în 
dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi art. 2781 alin. 2 din  
Codul de procedură penală 
 
12. DECIZIA Nr. 17 din 15 iunie 2009 
privind atacarea cu plângere a soluţiilor de netrimitere  
în judecată dispuse prin rechizitoriu 
 
13. DECIZIA Nr. 20 din 21 septembrie 2009 
privind interpretarea şi aplicarea unitară a  
dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea 
nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici
 
14. DECIZIA Nr. 21 din 12 octombrie 2009 
privind admisibilitatea căii ordinare de atac exercitate  
de procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a 
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism 
împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de judecată într-o 
cauză de competenţa direcţiei, în condiţiile în care, la 
judecată, a participat un procuror de la parchetul de  
pe lângă instanţa competentă 
 
15. DECIZIA Nr. 22 din 12 octombrie 2009 
privind deducerea arestului la domiciliu executat în 
străinătate din durata închisorii aplicate de instanţele  
române 
 
16. DECIZIA Nr. 23 din 12 octombrie 2009 
privind interpretarea dispoziţiilor art. 146 din Legea  
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară  
internaţională în materie penală 
 
17. DECIZIA Nr. 24 din 12 octombrie 2009 
privind admisibilitatea recursului împotriva sentinţei prin 
care instanţa, sesizată direct prin cererea de revizuire, se 
desesizează şi trimite cauza procurorului competent 
 
18. DECIZIA Nr. 25 din 12 octombrie 2009 
privind interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1  
din Codul penal
 
19. DECIZIA Nr. 26 din 12 octombrie 2009 
referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară  
a dispoziţiilor art. 184 alin. (4) din Codul penal  
şi art. 87 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002 privind  
circulaţia pe drumurile publice 
 
20. DECIZIA Nr. 28 din 12 octombrie 2009 
referitoare la interpretarea si aplicarea dispoziţiilor 
art. 35  alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind  
Statutul funcţionarilor publici  
 
21. DECIZIA Nr. 31 din 16 noiembrie 2009 
privind caracterul de titlu executoriu al  
contractelor de asistenţă juridică 
 
22. DECIZIA Nr. 32 din 16 noiembrie 2009 
privind interpretarea şi aplicarea unitară a  
dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege  
nr. 118/1990
 
23. DECIZIA Nr. 34 din 14 decembrie 2009 
privind instanţa competentă să soluţioneze procedura de 
schimbare a condamnării în condiţiile art. 146 alin. (3) din 
Legea nr. 302/2004 şi instanţa competentă să soluţioneze 
cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele 
naţionale cu pedepsele aplicate de instanţe străine
 
24. DECIZIA Nr. 35 din 14 decembrie 2009 
privind admisibilitatea recursului declarat împotriva  
hotărârii prin care a fost soluţionată calea de atac  
a apelului, în situaţia în care recursul era singura  
cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii  
primei instanţe 
 
25. DECIZIA Nr. 36 din 14 decembrie 2009 
privind inadmisibilitatea cererilor repetate de  
revizuire şi contestaţie la executare, dacă există
identitate de persoane, de temei legal, de motive  
şi apărări invocate în soluţionarea acestora 
 
26. DECIZIA Nr. 37 din 14 decembrie 2009 
privind interpretarea dispoziţiilor art. 13 raportat la  
art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte 
drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de 
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, 
precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului  
civil din aceste instituţii
 
Index alfabetic 
Titlul cartii: Recursuri în interesul legii 2009
Producator: Editura Hamangiu
Data aparitiei: Noiembrie 2010
Numar de pagini: 168
Format: A5
Mod de legare (Coperta): Brosat

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Recursuri în interesul legii 2009

Recursuri în interesul legii 2009

Pretul nostru: Lei (Ron) 20.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker