Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Jurisdictii speciale administrative

Descriere

Jurisdicţiile speciale, aşa cum vom încerca să evidenţiem pe parcursul proiectului „Jurisdicţii administrative speciale”, au ca trăsătură comună faptul că se înfăptuiesc de anumite organe de stat care nu fac parte din sistemul organelor judecătoreşti. Aceste jurisdicţii speciale soluţionează numai conflictele juridice ce le-au fost date în competenţă în mod expres prin lege.

După cum se va reţine, pe de o parte, organul de jurisdicţie specială nu este, de regulă, independent de părţile în conflict sau de organul ierarhic superior al uneia sau a ambelor părţi în conflict, iar pe de altă parte, soluţionarea unui conflict juridic în cadrul jurisdicţiilor speciale se face atât la sesizarea uneia din părţile în conflict, de regulă de acea parte a cărui drept a fost încălcat sau refuzat, cât şi din oficiu. Tot ca şi trăsătură distinctă, aşa cum vom detalia, se reţine că procedura de soluţionare a conflictelor juridice este, de cele mai multe ori, sumară şi se poate desfăşura chiar în lipsa părţilor conflictului juridic.

Prin urmare, deşi în cazul jurisdicţiilor speciale suntem în prezenţa înfăptuirii judecăţii, ca formă fundamentală de realizare a puterii, nu la toate, sau nu la toate în aceeaşi măsură, devin aplicabile principiile procedurii judiciare comune, acestea având aplicaţie numai când legea specială nu dispune altfel; altfel spus, aceste trăsături fac o delimitare netă între activitatea de judecată înfăptuită de organele judecătoreşti şi jurisdicţiile speciale înfăptuite de anumite organele de stat ce nu fac parte din sistemul organelor judecătoreşti.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 200.00
Cantitate:

Jurisdicţii speciale administrative

- C u p r i n s -

 

Introducere

 

Capitolul 1: Noţiuni şi explicaţii generale

1.1. Aspecte generale privind principiile care guvernează administraţia publică

1.2. Consacrarea principiului protecţiei cetăţeanului

1.3. Delimitări conceptuale. Noţiunea de „jurisdicţie”

 

Capitolul 2: Protecţia cetăţeanului prin intermediul controlului administrativ

2.1. Necesitatea controlului administrativ

2.2. Obiectivele şi organizarea controlului

2.3. Noţiunea şi formele controlului administrativ

2.4. Controlul judecătoresc al administraţiei publice în vederea respectării drepturilor cetăţeanului

 

Capitolul 3: Contenciosul administrativ. Jurisdicţia administrativă

3.1. Noţiunea de contencios administrativ

3.2. Scurt istoric privind originea şi evoluţia reglementării contenciosului administrativ în românia

3.3. Obiectul şi condiţiile acţiunii în contencios administrativ

§ 1. Actul atacat trebuie să fie un act administrativ

§ 2. Actul administrativ să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim (recunoscut de lege)

§ 3. Actul atacat să emane de la o autoritate publică

§ 4. Să fie îndeplinite condiţiile privind procedura administrativă prealabilă

§ 5. Acţiunea să fie introdusă într-un anumit termen

3.4. Părţile în litigiul de contencios administrativ

3.5. Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc

3.6. Instanţele de contencios administrativ

3.7. Executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ

 

Capitolul 4: Jurisdicţii administrative speciale

4.1. Jurisdicţia Curţii de Conturi

4.2. Jurisdicţia administrativă în legătură cu răspunderea materială a militarilor

4.3. Jurisdicţia administrativă în materie de pensii

4.4. Jurisdicţia administrativă în materie de invenţii

4.5. Jurisdicţia administrativă privind mărcile de fabrică de comerţ şi de serviciu

4.6. Jurisdicţia arbitrală

 

Capitolul 5: Studiu privind jurisdicţiile speciale administrative în alte state

5.1. Marea Britanie

5.2. statele unite ale americii

5.3. Franţa

5.4. Germania

5.5. Belgia

5.6. Danemarca

5.7. Grecia

5.8. Luxemburg

 

Încheiere

 

Bibliografie

 

Bibliografie

 

- Alexandru Ioan, Drept administrativ în Uniunea Europeană. Drept administrativ comparat. Drept administrativ al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

- Alexandru Ioan (coord.), Drept administrativ. Curs universitar, Editura Economica, Bucureşti, 2003;

- Alexandru Ioan, „Administraţie publică. Teorii. Realităţi. Perspective”, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

- Belu Constantin, „Introducere în jurisdicţia muncii”, Editura Europa, Craiova, 1996;

- Bogasiu Gabriela, „Procedura prealabilă în contenciosul administrativ. Practică judiciară”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006.

- Brezoianu Dumitru, Drept administrativ român, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

- Brezoianu Dumitru, „Contenciosul administrativ”, Bucureşti, 1998.

- Călinoiu Constanţa, „Jurisdicţia muncii”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

- Duculescu Victor, Călinoiu Constanţa, Duculescu Georgeta, Constituţia României - comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

- Giurgiu Liviu, Zaharie Cristian Giuseppe, Drept administrativ. Introducere în studiul dreptului administrativ, Curs Universitar, Volumul I, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006

- Giurgiu Liviu, Zaharie Cristian Giuseppe, Drept administrativ. Curs Universitar, ediţia a VI-a, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006

- Giurgiu Liviu, Zaharie Cristian Giuseppe, „Formele de activitate ale administraţiei publice”, Curs universitar, Volumul II, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2006.

- Iorgovan Antonie, “Tratat de drept administrativ”, Ediţia a III-a, All Beck, 2002

- Iorgovan Antonie, “Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei”., T.U.B., Bucureşti, 1989.

- Oroveanu Mihai, „Tratat de drept administrativ”, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1994.

- Oroveanu Mihai, „Introducere în ştiinţa administraţiei”, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1994.

- Preda Mircea, „Drept administrativ-partea generală”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

- Preda Mircea, „Drept administrativ - partea specială”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006.

- Prisacaru Valentin, „Tratat de drept administrativ”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993.

- Negoiţă Alexandru, „Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei”, Bucureşti, 1987.

- Negoiţă Alexandru,, „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei”, 1981.

- Rusu Ion, „Drept administrativ”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.

 

 

  

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

 

 

Titlul lucrarii: Jurisdictii speciale administrative
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 99
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Jurisdictii speciale administrative

Jurisdictii speciale administrative

Pretul nostru: Lei (Ron) 200.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker