Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Europa si constructia comunitara din perspectiva normativa

Descriere

Europa de astăzi, pornind de la Europa Tratatelor de la Paris, de la Roma, Maastricht, Amsterdam şi Nisa, nu ar fi putut fi concepută fără înţelegerea eforturilor depuse de-a lungul veacurilor de cei care, într-un fel sau altul, au anticipat-o.

O istorie lungă şi grea a apăsat popoarele europene. Intoleranţa şi ambiţii pe plan naţional, presiuni venite din afară, defecte de omogenitate în origini, obiceiuri şi tradiţii, în comportament social-economic, rivalităţi politice, conflicte de interese sunt numai câteva dintre principalele cauze sau marile dificultăţi care au stat în calea doritei unităţi.

Trebuia găsită forma unor asocieri de state:

… în care unitatea şi exclusivitatea marilor decizii politice să fie luate la vârf, în care voinţa comună exprimată în norme juridice să fie aplicată şi executată de o putere centrală în interesul general;

… în care o pluralitate de state independente să cedeze o parte din suveranitatea lor în favoarea unei asemenea puteri, capabilă să poată garanta unitatea politică şi economică a statelor asociate;

…. în care neînţelegerile dintre state să fie aduse spre rezolvare înaintea unei instanţe recunoscută pentru obiectivitatea ei.

Construcţia europeană îşi are originea în voinţa suverană a statelor, concretizată într-un sistem de tratate în care s-au statuat modalităţile de funcţionare, atribuţiile şi răspunderile organelor şi instituţiilor comunitare.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Cantitate:

EUROPA SI CONSTRUCTIA COMUNITARA DIN PERSPECTIVA NORMATIVA

- CUPRINS - 

 

CAPITOLUL I: CONSIDERATII INTRODUCTIVE

SECTIUNEA I: SCURT ISTORIC. APARITIA IDEII DE UNITATE EUROPEANA

SECTIUNEA A II-A:DELIMITARI CONCEPTUALE. EXPLICAREA UNOR TERMENI SI EXPRESII UZUALE

    § 1. Comunitatile Europene

    § 2. Uniunea Europeana (UE)

    § 3. Institutiile comunitare

    § 4. Integrare europeana

    § 5. Extinderea (largirea) Comunitatilor europene 

CAPITOLUL II: CREAREA COMUNITATILOR EUROPENE

SECTIUNEA I:TRATATUL DE LA PARIS PRIVIND INSTITUIREA COMUNITATII EUROPENE A CARBUNELUI SI OTELULUI (CECO)

SECTIUNEA A II-A: ALTE PROIECTE DE INTEGRARE ULTERIOARE SEMNARII TRATATULUI DE LA PARIS

SECTIUNEA A III-A: TRATATELE DE LA ROMA: COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA SI COMUNITATEA EUROPEANA A ENERGIEI ATOMICE

SECTIUNEA A IV-A: IMPACTUL TRATATULUI DE LA ROMA ÎN CREAREA UNIUNII VAMALE SI A UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE 

CAPITOLUL III: FORMAREA SISTEMULUI INSTITUTIONAL

SECTIUNEA I: PRIMELE INSTITUTII COMUNITARE

SECTIUNEA A II-A: UNIFICAREA INSTITUTIILOR COMUNITARE. COORDONATELE ACTUALE ALE SISTEMULUI INSTITUTIONAL

    § 1. Unificarea institutiilor comunitare.

    § 2. Coordonatele actuale ale sistemului institutional.

       A. Consiliul

       B. Comisia Europeana

       C. Parlamentul European

       D. Curtea de Justitie

       E. Curtea de Conturi 

CAPITOLUL IV: ETAPELE EXTINDERII COMUNITATILOR EUROPENE

SECTIUNEA I: PRIMA EXTINDERE: DE LA 6 LA 9

SECTIUNEA A II-A: A DOUA SI A TREIA EXTINDERE : DE LA 9 LA 12

SECTIUNEA A III-A: A PATRA EXTINDERE: DE LA 12 LA 15

SECTIUNEA A IV-A: A CINCEA SI A SASEA EXTINDERE A U.E.: DE LA 15 LA 27 

CAPITOLUL V: EVOLUTIA NORMATIVA A UE: DE LA ACTUL UNIC LA CONSTITUTIA EUROPEANA

SECTIUNEA I: ACTUL UNIC EUROPEAN

SECTIUNEA A II-A: TRATATUL DE LA MAASTRICHT

SECTIUNEA A III-A: TRATATUL DE LA AMSTERDAM

SECTIUNEA A IV-A: O NOUA ARHITECTURA EUROPEANA: TRATATUL DE LA NISA

SECTIUNEA A V-A:CONSTITUTIA EUROPEANA 

CAPITOLUL VI:CONCLUZII 

BIBLIOGRAFIE 

BIBLIOGRAFIE
 


I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

-Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, „Drept Institutional Comunitar European”, Editura Actami, Bucuresti, 1999.

-Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006.

-Gr. Geamanu, „Drept international public”, vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

-Ion Jinga, Andrei Popescu, „Integrarea Europeana – Dictionar de termeni comunitari”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.

-Corina Leicu, „Drept comunitar”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

-Corina Leicu, Ioan Leicu, „Institutiile comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996.

-Octavian Manolache, „Drept comunitar. Institutii comunitare”, Editura ALL, Bucuresti, 1999.

-Octavian Manolache, „Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. Politici comunitare”, Editura ALL, Bucuresti, 1999.

-Octavian Manolache, „Drept comunitar. Justitia comunitara”, Editura ALL, Bucuresti, 1999.

-Dumitru Mazilu, „Integrarea Europeana. Drept comunitar si Institutii europene”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

-Dumitru Miron, Laura Paun, Alina Dima, Violeta Bajeanu, Ovidiu Slavoiu, Economia Integrarii Europene, Editura ASE, Bucuresti, 2001.

-Irina Moroianu Zlatescu, Radu C. Demetrescu, „Drept Institutional European”, Editura Olimp, Bucuresti, 1999.

-Roxana Munteanu, Drept european – Evolutie - Institutii - Ordine juridica, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996.

-Dumitra Popescu, Adrian Nastase, Florian Coman, „Drept International Public”, Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1994.

-Dumitra Popescu, Adrian Nastase, „Drept international public”, Casa de editura si presa „Sansa” SRL, Bucuresti, 1997.

-Ovidiu Tinca, Drept Comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999.

-A. F. Bakker, „Institutiile financiare internationale”, Editura Antet, 1997.

-Andrew Brociner, „Europa monetara – SME, UEM, Moneda Unica”, Institutul European, 1999.

-J. Cloos, G. Reinesch, D. Vignes, J. Weyland, „Le Traité de Maastricht. Genese, Analyse, Commentaires”, Bruxelles, Bruylant, 1993.

-Bertrand Commelin, „Europa Economica – UEM, Piata Comuna, Politici Comune”, Institutul European, 1998.

-R. Corbett, F. Jacobs, M. Shackleton, „The European Parliament”, 3-rd ed., Cartermill Publishing, 1995.

-Guy Isaac, „Droit communautaire general”, Ed. MASSON, 1989.

-D. Simon, „Le système juridique communautaire”, PUF, Paris, 1997.

-Charles Zorgbibe, „Constructia europeana – trecut, prezent, viitor”, Editura Trei, Bucuresti, 1998.

 

II. REVISTE DE SPECIALITATE

-„Revista Româna de Drept Comunitar”, nr. 1/2005.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 9/2000.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 10/2000.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 12/2000.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 1/2001.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 2/2001.

-„Revista de Drept Comercial”, nr. 3/2001.

-„Revue trimestrielle de droit européen”, nr. 4/1992.

 

III. LEGISLATIE

-Tratatul de la Paris instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului din 1951.

-Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) 1957.

-Actul Unic European, 1987.

-Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene din 1993.

-Tratatul de la Amsterdam, 1997.

-Tratatul de la Nisa, 2000.

-Constitutia Europeana, 2004

 

IV. ALTE SURSE.

-Site-ul Consiliul Uniunii Europene www.ue.eu.int

-Site-ul Parlamentul European www.europarl.eu.int

-Site-ul Comisia Europeana europa.eu.int/en/comm

-Site-ul oficial al UE www.europa.eu.int

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Europa si constructia comunitara din perspectiva normativa
Autor: Echipa www.elucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 62
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: Maxim 72 de ore din momentul efectuării comenzii, prin curier rapid

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker