Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Tratatul de la Lisabona

Descriere

Noul Tratat este clădit, în general, pe conţinutul Constituţiei Europene, din cadrul căreia au fost înlăturate prevederile cele mai controversate şi, în primul rând, titlul de „Constituţie”, care speria populaţia europeană prin simbolismul pe care îl cuprindea. În acelaşi timp, pentru ţara noastră, noul tratat este primul pe care îl semnează în calitate de ţară membră.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 26.00
Cantitate:

 

Uniunea Europeană a cunoscut în ultimele două decenii o dezvoltare fără precedent, atât în ceea ce priveşte expansiunea către noi arii geografice, cât şi cea a creşterii nivelului integraţionist. Cea mai exemplificativă în acest sens este succesiunea de tratate care au apărut cu o frecvenţă de aproximativ cinci ani între ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa şi, acum, Tratatul de la Lisabona.
 
Mai multe motive au stat la baza ritmului accelerat de schimbare prin care a trecut construcţia europeană în ultimii douăzeci de ani. Ele au fost atât de natură internă, comunitară, dar şi de natură externă, respectiv legate de noutăţile petrecute pe scena mondială. În acest ultim caz, este pentru oricine evident că evenimente precum căderea sistemului comunist în Europa de Est sau apariţia unor provocări precum momentul 11 septembrie nu puteau să nu aducă schimbări în modul în care eşafodajul comunitar este construit şi funcţionează.
 
Modificările ultimilor ani au adus şi o modificare a raportului de forţe în bătălia veşnică ce s-a dus în domeniul unional, între suveranitatea naţională a statelor membre şi nivelul comunitar de reglementare şi acţiune. Dacă până în anii `80, primul nivel era preponderent, iar al doilea axat mai ales pe latura economică, dezvoltările actuale l-au extins pe ultimul şi în arii noi, precum politica externă, cetăţenia, justiţia. O astfel de schimbare a adus după sine un mare entuziasm de partea celor care doresc o Uniune apropiată ca model de statele federale, însă a declanşat şi o reacţie de respingere din ce în ce mai puternică din partea celor care se tem de o astfel de perspectivă.
 
Tendinţele de mai sus s-au relevat cu tărie de curând, odată cu lupta din jurul proiectului de Constituţie europeană. Ce s-a întâmplat? Factorii de decizie comunitari au decis ca după Tratatul de la Nisa să se producă o schimbare profundă în modul de organizare şi funcţionare a Uniunii, schimbare pe care au dorit să o concretizeze într-un nou text de drept comunitar primar. Pentru a-i da acestuia şi o valoare simbolică s-a decis ca să poarte numele de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Era clară direcţia: înainte către un stat federal european, o constituţie fiind specifică statelor! Pentru a se ajunge la documentul ce avea să fie cunoscut ulterior în limbajul comun drept „Constituţia europeană”, s-a apelat la un proces lung şi complicat, proces care s-a dorit a oferi noului act fundamental o legitimare democratică. Astfel, a fost convocată o aşa-numită Convenţie Europeană, instituţie temporară, în cadrul căreia s-au reunit atât reprezentanţi din fiecare ţară membră U.E., ba chiar şi din cele candidate, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor comunitare. Lucrările acesteia s-au deschis la Bruxelles pe 28 februarie 2002, ea reuşind să definitiveze proiectul de Tratat în prima jumătate a anului 2003, astfel încât acesta a fost adoptat prin consens de Convenţie în vara lui 2003. Cu toate acestea, procesul de implementare a proiectului s-a blocat pentru încă un an de zile, în faţa unor nemulţumiri a unei părţi din statele membre cu privire la unele chestiuni conţinute de el. În condiţiile amintite, Tratatul a fost semnat, într-un final, la Roma, pe data de 29 octombrie 2004. Relativ rapid s-a putut observa că următorii paşi, cei de ratificare de către fiecare ţară membră a U.E., s-au dovedit imposibil de făcut în totalitate. Franţa şi Olanda, în primăvara lui 2005, au convocat fiecare câte un referendum cu privire la acest text legal comunitar, rezultatul fiind respingerea ratificării sale. Campania „nu” din ambele state au profitat exact de sentimentul de frică al populaţiei faţă de o federalizare prea accentuată a proiectului european ce fusese declanşat de schimbările profunde din ultimele două decenii.
 
Uniunea s-a mai confruntat cu blocaje în cadrul proceselor de ratificare de către ţările membre a textelor sale de bază. Se mai întâmplase în cazul Tratatului de la Maastricht cu Danemarca şi în cel de la Nisa cu Irlanda. De fiecare dată s-a putut trece peste problemele apărute, convocându-se noi consultări, după oferirea, în cazul Danemarcei, a unui regim special garantat printr-o anexă la Tratat, iar în cazul Irlandei de aplicare a unei campanii extrem de puternice în favoarea unui răspuns „Da”. Această soluţie, însă, nu mai putea fi aplicată şi acum pentru că Franţa şi Olanda aveau cu totul altă pondere, atât la nivel politic şi economic, cât şi moral, în Uniune, decât Irlanda şi Danemarca, ţări care nu erau membre fondatoare iar, pe de altă parte, obstacole de aceeaşi natură se prefigurau aproape cu siguranţă şi în cazul Marii Britanii sau Poloniei.
 
Anii 2005 şi 2006 s-au scurs fără a se ajunge la o rezolvare cu privire la problema Constituţiei Europene. Abia în a doua parte a anului 2007 s-a ajuns la o soluţie de compromis pe care factorii de decizie comunitari o sperau viabilă. Ea s-a concretizat în apariţia unui nou act comunitar, denumit Tratatul de reformă sau Tratatul de la Lisabona, după locul în care a fost semnat oficial de şefii de state şi de guverne pe 13 decembrie 2007.
 
Noul Tratat este clădit, în general, pe conţinutul Constituţiei Europene, din cadrul căreia au fost înlăturate prevederile cele mai controversate şi, în primul rând, titlul de „Constituţie”, care speria populaţia europeană prin simbolismul pe care îl cuprindea. În acelaşi timp, pentru ţara noastră, noul tratat este primul pe care îl semnează în calitate de ţară membră.
 
Noul document se spera că va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ratificarea sa de către toţi cei 27 de membrii ai Uniunii, însă, şi acest proces de ratificare s-a împotmolit într-un loc devenit se pare „tradiţional” - Irlanda. În această ţară un referendum convocat cu privire la ratificarea tratatului a dat rezultat negativ. A trebuit să fie convocat un alt referendum în a doua parte a anului 2009. Acesta din urmă a arătat o susţinere cu privire la noul Tratat, astfel încât noul Tratat de Reformă de la Lisabona a putut intra în vigoare la 1 decembrie 2009.
Autor: Eduard Dragomir, Dan Nita
Titlul cartii: Tratatul de la Lisabona
Producator: Editura Nomina Lex
Data aparitiei: 2009
ISBN: 978-606-8153-02-5
Numar de pagini: 466
Format: A5
Mod de legare (Coperta): Brosat

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Pretul nostru: Lei (Ron) 26.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker