Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Raspunderea civila pentru fapta proprie

Descriere

Raportând răspunderea juridică la ordinea juridică, ca ansamblu de norme juridice, cristalizate la un moment dat, într-o societate dată, vom deosebi semnificaţia exactă a normei juridice, atunci când afirmăm că norma juridică reprezintă factorul de bază pe care se întemeiază răspunderea juridică. Dar, dacă în acest cadru condiţia suficienţei este întrunită, chiar atunci când vizăm doar semnificaţia de obligaţie a normei juridice, nu acelaşi lucru se poate spune despre responsabilitatea juridică.

Căci, în sfera responsabilităţii individul se raportează la norma juridică în aşa fel încât aceasta nu are valoarea unei obligaţii, ci o altă valoare. Individul poate înţelege adevăratul conţinut al normei, poate opta pentru aceasta, ca fiind în acord cu interesele şi idealurile sale, astfel încât, norma juridică nu-i apare ca o obligaţie exterioară. Prin urmare, răspunderea juridică este de ordin normativ, ţine de domeniul autorităţii publice şi vizează în fapt respectarea sau nerespectarea unor prescripţii conţinute de normele juridice.

Legislaţia nu defineşte într-un text unitar, noţiunea răspunderii juridice. La rândul ei, practica judiciară şi doctrina s-au preocupat mai mult de formele răspunderii juridice şi mai puţin de răspunderea juridică privită ca şi categorie juridică, cu vocaţie de generalitate.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 240.00
Cantitate:

- PLANUL LUCRĂRII -

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA PROPRIE

 

CAPITOLUL 1: NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

SECŢIUNEA 1: ASPECTE PRELIMINARII PRIVIND RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

1.1. Noţiunea răspunderii juridice

1.2. Răspunderea civilă – parte integrantă a răspunderii juridice

SECŢIUNEA 2: REGLEMENTAREA INSTITUŢIEI, TERMINOLOGIE ŞI DOMENIUL DE APLICARE AL RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

SECŢIUNEA 3: NATURA JURIDICĂ ŞI FUNCŢIILE RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

3.1. Natura juridică a răspunderii civile delictuale

3.2. Funcţiile răspunderii civile delictuale

SECŢIUNEA 4: COMPARAŢIE ÎNTRE RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ŞI RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ

SECŢIUNEA 5: FELURILE RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

 

CAPITOLUL 2: RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE: FORMĂ A RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

SECŢIUNEA 1: REGLEMENTAREA LEGALĂ ŞI ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIŢIILE RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

SECŢIUNEA 2: PREJUDICIUL

2.1. Noţiunea de prejudiciu şi importanţa acestuia

2.2. Tipologie: prejudiciul material şi prejudiciul moral

2.3. Prejudiciul ca rezultat al încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim

2.4. Condiţii necesare pentru obţinerea reparării prejudiciului

A. Caracterul cert al prejudiciului

B. Prejudiciul să nu fi fost reparat încă

2.5. Repararea prejudiciului

A. Criterii de determinare a prejudiciului

B. Problema reparării daunelor morale

SECŢIUNEA 3: FAPTA ILICITĂ

3.1. Noţiunea şi importanţa existenţei unei fapte ilicite pentru angajarea răspunderii

3.2. Trăsăturile caracteristice faptei ilicite

3.3. Faptele ilicite: acţiuni şi inacţiuni

SECŢIUNEA 4: RAPORTUL DE CAUZALITATE ÎNTRE FAPTA ILICITĂ ŞI PREJUDICIU

4.1. Importanţa şi necesitatea raportului de cauzalitate

4.2. Stabilirea raportului de cauzalitate

4.3. Criterii propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate

SECŢIUNEA 5: VINOVĂŢIA CELUI CARE A CAUZAT PREJUDICIUL

5.1. Vinovăţia – condiţie necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale

5.2. Definiţia şi elementele vinovăţiei

5.3. Formele vinovăţiei

5.4. Gradele culpei şi criterii pentru stabilirea vinovăţiei

5.5. Capacitatea delictuală – condiţie a vinovăţiei

5.6. Împrejurări care înlătură vinovăţia

 

CAPITOLUL 3: RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA PROPRIE A PERSOANEI JURIDICE

SECŢIUNEA 1: REGLEMENTARE, CONDIŢIILE ŞI DOMENIUL DE APLICARE

SECŢIUNEA 2: RĂSPUNDEREA PROPRIE A PERSOANELOR FIZICE CARE INTRĂ ÎN COMPONENŢA ORGANELOR PERSOANELOR JURIDICE

 

CAPITOLUL 4: PROBA ELEMENTELOR RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE

SECŢIUNEA 1: SARCINA PROBEI

SECŢIUNEA 2: ASPECTE SPECIFICE PRIVIND DOVADA VINOVĂŢIEI

 

CAPITOLUL 5: CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

- BIBLIOGRAFIE -
 
-    Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All, Bucureşti, 2003.
-    Ion P. Filipescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura Actami, Bucureşti, 1998.
-    Liviu Pop, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1996.
-    Paul Mircea Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii. Legislaţie, Editura All, Bucureşti, 1996.
-    Tudor R. Popescu, Petre Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
-    M. Anghel, Francisk Deak, Marin F. Popa, Răspunderea civilă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
-    Sache Neculaescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
-    M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei, Bucureşti, 1972.
-    R. Sanilevici, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1976.
-    I. Albu, Răspunderea civilă precontractuală,în Dreptul nr. 7/1993.
-    M. Eliescu, Raportul dintre răspunderea contractuală şi cea delictuală. Problema cumulului celor două responsabilităţi,în Studii şi Cercetări Juridice nr 1/1963.
-    I. Romoşan, „Răspunderea civilă pentru faptele ilicite săvârşite de minori şi persoanele puse sub interdicţie”, în Analele Universităţii din Oradea, nr. 2/1996;
-    I. Gliga, Consideraţii privind definirea răspunderii juridice, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series Jurisprudentia, Cluj, 1970
-    Mircea N. Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Editura Dacia, Cluj, 1974
-    C. Stătescu, „Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
-    I. Albu, V. Ursa, Răspunderea civilă pentru daunele morale”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1979
-    R. Petrescu, Drept civil. Teoria obligaţiilor. Răspunderea delictuală”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996
-    I. Albu, “Răspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale”, în Revista Dreptul, nr. 8/1992,
-    T. Mircea, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Editura Argument, Bucureşti, 2000,
-    Iosif R. Urs, Smaranda Angheni, Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor civile, Vol. II, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998.
-    I. Albu, „Consideraţii asupra revenirii jurisprudenţei române la practica reparării băneşti a daunelor morale”, în Revista Dreptul, nr. 8/1996,
-    I. Urs, Criterii de apreciere a prejudiciilor morale şi a despăgubirilor băneşti pentru repararea daunelor morale”, în Revista Dreptul, nr. 4/1998
-    T. Ionaşcu, E. A. Barasch, „Răspunderea civilă delictuală. Culpa ca element al răspunderii”,în Revista Studii şi Cercetări Juridice, nr. 1/1970
-    Adrian Man, „Sistemul departajării între creditor şi debitor a suportării prejudiciului cauzat prin clupa lor comună”, în Revista Română de Drept nr. 6/1988,
-    P. Cosmovici, „Contribuţii la studiul culpei cu privire specială asupra culpei în contractele economice”, Bucureşti, 1960
-    Lidia Barac, Răspunderea şi sancţiunea juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997
-    Mircea N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
-    C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, cu textul corespunzător francez, italian şi belgian, cu trimiteri la doctrina franceză şi română şi jurisprudenţa completă de la 1868-1926, Vol. IV, Editura Librăriei UniversalaAlcaly & Co, Bucureşti, 1926.  
-    C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român,Vol. II., Editura Naţională, Bucureşti, 1929.
-    Gabriel Boroi, “Drept civil. Partea generală. Persoanele”, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;
-    M. Mureşan, A. Boar, Ş. Diaconescu, “Drept civil. Persoanele”, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2000;
-    E. Lupan, Introducere în dreptul civil”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1999;
-    Ovidiu Ungureanu, Drept civil. Introducere”, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
-    Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil român. Subiectele dreptului civil”,Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1995
-    D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Tomul al optulea, Bucureşti, 1925.
-    Florin Ciutacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor – culegere de speţe,Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999. 
-    Paul Cosmovici, Tratat de drept civil. Partea generală,Vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1989.
-    Adam Popescu, Teoria dreptului,Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999.
-    Dogaru, D.C. Petrişor, Gh. Dănişor, Teoria generală a dreptului,Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999.
-    Ion Craiovan, Teoria generală a dreptului, Editura Militară, Bucureşti, 1997.
-    T. Joiţa, “Acţiunea civilă în procesul penal”, Editura Naţional, Bucureşti, 1999
-    E. Lupan, Introducere în dreptul civil”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1999,
-    I. D. Romoşan, Vinovăţia în dreptul român”, Editura All Beck, Bucureşti, 1999;
-    George Antoniu, „Vinovăţia penală”, (reeditare), Editura Academiei, Bucureşti, 2003;
-    George Antoniu, „Vinovăţia, în perspectiva reformei penale şi a aderării la Uniunea Europeană”, în Revista de Drept Penal nr. 2/2003;
-    G. Antoniu, „Sistemul cauzelor care înlătură vinovăţia”, în Revista de Drept Penal nr. 2/1994.
-    I. N. Chiran, N. Crăciun, L. Curelea, I. B. Nestor, A. Nicolae, D. Popescu, G. Sârbu, O. Spineanu-Matei, R. Susanu, I. Surdescu, M. Tăbârcă, Culegere de practică judiciară în materie civilă, 2000, Curtea de Apel Bucureşti”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002
-    Ioan G. Mihuţă, Alexandru Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
-    Weill, Franqois Terré, Droit civil. Les obligations (Dreptul civil. Obligaţiile), Ediţia a IV-a, Paris, 1986. 
-    J. Carbonnier, Droit civil. Les Obligations, Tome 4, Paris, Sirey, 1987.
-    L. Mazeaud, Traité theoretique de la responsabilité civile délictuelle et contractuelle, Sirey, Paris, 1931.
-    Codul civil
-    Codul civil francez (André Lucas, Pierre Catala,Ed.Litec, 1994).
-    Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Raspunderea civila pentru fapta proprie
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2005
Numar de pagini: 87
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Raspunderea civila pentru fapta proprie

Raspunderea civila pentru fapta proprie

Pretul nostru: Lei (Ron) 240.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker