Cauta

Obiectivele Uniunii Europene sunt în concordanţă, pe de o parte, cu cerinţele dezvoltării fiecărei ţări membre iar, pe de altă parte, cu exigenţele evoluţiei, în ansamblu, a economiei europene, în contextul unei economii internaţionale marcată de accentuarea fără precedent a proceselor globalizării. Aceste obiective dau posibilitatea înţelegerii viziunii comune a ţărilor membre privind creşterea economică şi politicile comerciale.

Astfel, Uniunea Europeană acţionează pentru:

- promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate activităţilor economice în toate ţările membre;

- creşterea economică durabilă şi neinflaţionistă;

- promovarea unui grad înalt de convergenţă a performanţelor economice;

- un nivel ridicat de folosire a forţei de muncă şi protecţie socială;

- creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii;

- promovarea coeziunii economice şi sociale;

- promovarea solidarităţii statelor membre în realizarea obiectivelor de performanţă economică şi expansiune comercială, în beneficiul Uniunii, în ansamblu şi al fiecărui membru al ei, în parte.

Concordanţa intereselor fiecărui stat membru cu obiectivele fundamentale ale Uniunii rezultă şi din principiile care guvernează aducerea la îndeplinire a acestor obiective.

Uniunea vamală este condiţia esenţială a integrării economice a tuturor statelor care formează Uniunea Europeană. Nu este posibil să se creeze, să se dezvolte sau să se gestioneze o piaţă comună unică, în care mărfurile să circule liber decât în cadrul unei uniuni vamale unde reguli comune sunt aplicate în interiorul frontierelor exterioare. Fără uniune vamală politica comercială comună şi politica de dezvoltare a Uniunii Europene, piaţa comună agricolă şi coordonarea eficace a politicilor economice şi monetare n-ar fi posibile.

Circulaţia liberă a capitalului este reglementată în art. 56-60 din Tratatul CE. Ea este legată de libera circulaţie a produselor, persoanelor şi serviciilor, fiind menită să asigure realizarea şi funcţionarea optimă a pieţei comune.

Art. 56 paragraful 1 TCE precizează că toate restricţiile la circulaţia capitalului între statele membre şi între acestea şi statele terţe sunt interzise, iar paragraful 2 al aceluiaşi articol interzice restricţiile referitoare la plăţile între statele membre şi între acestea şi statele terţe.

Aşadar, Tratatul CE face deosebirea între mişcarea capitalurilor şi plăţile dintre statele membre. Liberalizarea plăţilor a fost necesară pentru a asigura circulaţia liberă a mărfurilor, serviciilor şi persoanelor.

Chiar dacă, începând cu 1 ianuarie 2007, România, alături de Bulgaria, au devenit membre ale Uniunii Europene, în cadrul lucrării de faţă am adus importante precizări privind paşii pe care România a trebuit să-i parcurgă pentru a deveni membră U.E.

Iniţierea Acordului de la Schengen a pornit de la mai multe considerente dintre care mai importante sunt următoarele:

- progresele înregistrate în cadrul Comunităţilor Europene în vederea asigurării liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor;

- necesitatea consolidării solidarităţii între popoarelor, prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii la graniţele comune între Statele Uniunii Economice a BENELUX-ului, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze;

- obiectivitatea efortului de amplificare a raporturilor dintre popoarele statelor membre ale Comunităţilor Europene prin intermediul liberei treceri a graniţelor interioare pentru resortisanţii lor şi ale liberei circulaţii a mărfurilor şi a serviciilor;

- dorinţa de a suprima controlul graniţelor comune.

Atât persoanele fizice, cât şi întreprinderile (persoanele juridice), de la cele mai mici la cele mai mari, beneficiază de avantajele oferite de piaţa unică europeană. Suprimarea frontierelor interioare ale Uniunii Europene a devenit o realitate tangibilă.

Acum cetăţenii europeni circulă liber în spaţiul comunitar iar întreprinderile au devenit mai competitive, au putut să aibă acces la noi pieţe, au încheiat contracte cu parteneri transnaţionali, şi-au restructurat producţia pentru a exploata toate posibilităţile pe care le poate oferi o piaţă interioară de peste 600 milioane de locuitori.

Anul 2002 este unul istoric pentru Europa, fiind marcat pentru totdeauna prin introducerea monedelor şi bancnotelor euro începând cu 1 ianuarie. De asemenea a fost lansată Convenţia Europeană privind viitorul Europei, iar la sfârşitul anului va fi luată decizia privind lărgirea Uniunii Europene. Monedele şi bancnotele europene sunt acum utilizate efectiv.

Totul s-a derulat conform planului. A fost o realizare extraordinară. Nici o altă monedă nu a implicat atâtea state sau o cantitate atât de mare de bani. Trecerea la euro s-a realizat fără şocuri, euro devenind acum o realitate în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor din Zona Euro.

Introducerea euro este benefică pentru economia Zonei Euro : o politică macroeconomică care implică stabilitate, inflaţie scazută şi rate ale dobânzii scăzute; progrese în dezvoltarea şi integrarea pieţelor financiare naţionale; expunere scăzută la şocurile externe şi o creştere a transparenţei şi a competiţiei în cadrul pieţei interne unice.

O singură monedă pentru cea mai mare putere comercială a lumii reprezintă un avantaj semnificativ şi pentru ţările terţe, aşa cum este şi cazul României. Introducerea euro simplifică relaţiile comerciale şi investiţionale dintre Zona Euro şi partenerii săi comerciali. De asemenea, contribuie la echilibrarea relaţiilor monetare internaţionale.

O piaţă de capital europeană, integrată şi deschisă, este de asemenea benefică pentru investitorii străini.

În ceea ce priveşte valoarea externă a monedei euro, date fiind fundamentele economice sănătoase în interiorul UE (inflaţie scăzută, poziţie externă echilibrată, deficite ale sectoarelor publice scăzute şi nici un dezechilibru financiar major în cadrul sectorului privat), se apreciază că pe termen mediu va avea loc o apreciere a monedei euro. O altă sarcină majoră cu care se confruntă Uniunea Europeană anul acesta este extinderea.

 Principala raţiune care se afla în spatele extinderii nu este una economică, ci politică. Extinderea reprezintă sfârşitul definitiv al tragediei europene care a divizat continentul în trecut.

Vechii greci asociau perfecţiunea estetică cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafaţa ei sunt egal distanţate faţă de centru. Egalitatea era deci considerată drept măsură a perfecţiunii, etalon chiar şi în materie de frumuseţe. Vast domeniu de aplicabilitate pentru o noţiune cameleonică ce transgresează cu multă naturaleţe mai multe discipline de studiu: de la egalitatea algebrică şi identitatea geometrică în matematică, la egalitatea cantitativă şi teoria relativităţii în fizică şi până la egalitatea-echitate pe tărâmul ştiinţelor sociale! Nu e mai puţin adevărat însă că egalitatea însăşi este un concept extrem de vast şi de complex .

Secolul al XX-lea a fost martorul răspândirii ideii de democraţie din sfera politica înspre cele mai multe domenii ale vieţii sociale.

Credinţa că oamenii sunt egali în demnitate şi drepturi a fost întărită de instituţiile societăţii de masă, în special de industria de divertisment, care dezvoltă capacitatea persoanei obişnuite de a se pune pe sine în locul altora şi de a privi viaţa aşa cum ar privi-o ei. Dezvoltarea empatiei este de o importanţă crucială, atât pentru recunoaşterea discriminării, cât şi pentru încercările de a o reduce, în cadrul acestei mişcări fundamentate pe sentiment, ideea de discriminare a ajuns să fie folosită din ce în ce mai mult, începând din anii '50, pentru a desemna o acţiune sau o practică ce contestă egalitatea tratamentului, putând fi pusă aşadar sub semnul întrebării. Cei privaţi de tratament egal au deseori un sentiment mai pronunţat de supărare decât pot estima vreodată cei ce nu trec prin asemenea experienţe.

Astfel, este foarte probabil că apelurile la ajutor pentru eliminarea discriminării vor continua sa provoace câteva decenii de acum încolo reacţii emoţionale de tipul simpatiei sau al exasperării . Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative, parcursul său istoric dovedind din plin aceste atribute.

Dacă iniţial egalitatea era conţinută în interiorul ierarhiilor specifice societăţilor organizate în caste, ulterior a evoluat până la a conţine ea însăşi inegalităţile inerente societăţilor moderne, egalitare. Cele de mai sus sunt valabile şi dacă sunt privite din perspectiva problematicii egalităţii de şanse şi tratament în administraţie din perspectiva realităţilor existente în acest domeniu în Uniunea Europeană şi a schimbărilor produse în cadrul legislaţiei naţionale prin adoptarea acquis-ului comunitar.

După cum am arătat în cadrul lucrării, Uniunea Europeană, deşi având competenţe restrânse în cadrul politicii sociale, a profitat de puterile sale în domeniul libertăţii de circulaţie pentru a institui un cadru modern şi cât mai adecvat pentru protejarea egalităţii de şanse şi de tratament atât în cazul angajaţilor din domeniul public cât şi al celor din domeniul privat.

Cum administraţia, atât la nivelul Uniunii cât şi a statelor componente, cuprinde de fapt oameni, cu toate încercările de a i se da o faţă impersonală, are caracteristicile acestora, cu părţile lor bune şi mai puţin bune. Astfel, este de un deosebit interes practic pentru buna sa funcţionare a se încerca o reglementare cât mai bine balansată a problematicii egalităţii de şanse şi tratament.

Obiectivele Uniunii Europene sunt în concordanţă, pe de o parte, cu cerinţele dezvoltării fiecărei ţări membre iar, pe de altă parte, cu exigenţele evoluţiei, în ansamblu, a economiei europene, în contextul unei economii internaţionale marcată de accentuarea fără precedent a proceselor globalizării. Aceste obiective dau posibilitatea înţelegerii viziunii comune a ţărilor membre privind creşterea economică şi politicile comerciale.

Astfel, Uniunea Europeană acţionează pentru:

 promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate activităţilor economice în toate ţările membre;

 creşterea economică durabilă şi neinflaţionistă;

 promovarea unui grad înalt de convergenţă a performanţelor economice;

 un nivel ridicat de folosire a forţei de muncă şi protecţie socială;

 creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii;

 promovarea coeziunii economice şi sociale;

 promovarea solidarităţii statelor membre în realizarea obiectivelor de performanţă economică şi expansiune comercială, în beneficiul Uniunii, în ansamblu şi al fiecărui membru al ei, în parte.

Concordanţa intereselor fiecărui stat membru cu obiectivele fundamentale ale Uniunii rezultă şi din principiile care guvernează aducerea la îndeplinire a acestor obiective.

O semnificaţie deosebită au şi principiile:

 egalităţii de tratament în situaţii identice şi comparabile;

 proporţionalităţii mijloacelor cu scopul urmărit;

 loialităţii, în sensul ca toate statele membre să acţioneze pentru îndeplinirea obligaţiilor stipulate în Tratat, abţinându-se de la orice acţiune care ar contraveni realizării obiectivelor convenite împreună.

În ceea ce priveşte România, calitatea de membru al UE are un impact major asupra tuturor faţetelor vieţii economice, politice şi sociale. Implicaţiile economice vor fi precumpănitoare, însă se vor înregistra mutaţii radicale şi în domeniile politic, de securitate, social şi cultural. Din perspectiva politicului, mecanismele de luare a deciziilor vor trebui reconfigurate, în sensul unui transfer de competenţe către instituţiile comunitare; în acelaşi timp însă, România va beneficia de posibilitatea de a participa, în cadrul Uniunii, la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-şi promoveze şi să-şi protejeze mai bine interesele.

Sumarizând principalele beneficii oferite de aderarea la Uniunea Europeană se pot aminti:

 un climat politic şi economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă;

 predictibilitate şi o stabilitate crescute ale mediului economic;

 creşterea competitivităţii pe piaţa internă, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii şi a eficienţei prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de producţie;

 dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de muncă;

 accesul sporit la pieţele de capital şi investiţii europene, la noile echipamente şi sisteme informaţionale, la know-how-ul managerial şi tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate;

 prezenţa agenţilor economici români pe o piaţă unică de mari dimensiuni şi cu o portantă deosebită;

 oportunităţi deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice şi Monetare;

 întărirea securităţii naţionale prin integrarea în mecanismele PESC şi PESA (Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica Europeană de Securitate şi Apărare);

 oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei;

 creşterea prestigiului şi consolidarea statutului României în relaţiile cu alţi actori statali, atât pe plan politic, cât şi economic;

 dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea "cetăţeniei europene";

  perspective de perfecţionare profesională şi acces pe piaţa europeană a muncii pentru cetăţenii români.

Sumarizând principalele beneficii oferite de aderarea la Uniunea Europeană se pot aminti:

 un climat politic şi economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă;

 predictibilitate şi o stabilitate crescute ale mediului economic;

 creşterea competitivităţii pe piaţa internă, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii şi a eficienţei prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de producţie;

 dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de muncă;

 accesul sporit la pieţele de capital şi investiţii europene, la noile echipamente şi sisteme informaţionale, la know-how-ul managerial şi tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate;

 prezenţa agenţilor economici români pe o piaţă unică de mari dimensiuni şi cu o portantă deosebită;

 oportunităţi deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice şi Monetare;

 întărirea securităţii naţionale prin integrarea în mecanismele PESC şi PESA (Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica Europeană de Securitate şi Apărare);

 oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei;

 creşterea prestigiului şi consolidarea statutului României în relaţiile cu alţi actori statali, atât pe plan politic, cât şi economic;

 dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea "cetăţeniei europene";

 perspective de perfecţionare profesională şi acces pe piaţa europeană a muncii pentru cetăţenii români.

La aceste avantaje directe se adaugă, ca un corolar, şi costul în termeni de „lost opportunities” pe care le-ar fi putut genera neaderarea României la Uniunea Europeană:

 izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, de la mecanismele de PESC, implicând dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena politică şi economică;

 izolarea economică a României, în condiţiile în care Uniunea Europeană deţinea circa 60 % din comerţul exterior românesc;

 restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară;

 creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în faţa măsurilor de apărare comercială şi a obstacolelor tehnice practicate de Uniunea Europeană faţă de ţările terţe;

 creşterea decalajului economic dintre România şi ţările din zonă care vor adera la Uniunea Europeană şi care au aderat deja începând cu 1 mai 2004, datorită în principal imposibilităţii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;

 diminuarea şanselor de aliniere în perspectivă la acquis-ul comunitar, având în vedere că integrarea intracomunitară evoluează în permanenţă;

 dificultăţi în obţinerea consensului la nivelul Uniunii Europene pentru aderarea altor ţări candidate, în condiţiile creşterii numărului de state membre ale Uniunii Europene;

 scăderea posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare a neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.

În ceea ce priveşte costurile ce trebuiesc suportate pentru aducerea economiei şi a societăţii româneşti la standardele europene, trebuie remarcat că aceste sacrificii şi eforturi sunt inerente în etapa de tranziţie actuală, ele nefiind determinate arbitrar de exigenţele Uniunii Europene, ci constituind preţul reformei indispensabile pentru relansarea României.