EBooks - Lucrari in format electronic

Misiunea generală a administraţiei este de a îndeplini sarcinile primite din partea organelor politice, de a sluji interesele promovate de aceste organe, prin aducerea la îndeplinire a politicii interne şi externe a statului în cadrul activităţii de executare a legii. Din acest punct de vedere se poate afirma că sarcinile administraţiei au aceeaşi natură în orice stat, anume de a asigura executarea hotărârilor organelor legislative dar, totodată, şi a hotărârilor organelor din propriul sistem, ale instanţelor judecătoreşti şi ale procurorilor.

Pornind de la faptul că motivarea reprezintă modalitatea prin care se integrează satisfacerea necesităţilor şi intereselor individuale ale salariaţilor cu realizarea obiectivelor Primăriei Comunei 1 Decembrie, este necesar a sublinia faptul că perceperea clară şi profundă a nevoii de schimbare de către managerii instituţiei este indispensabilă procesului schimbării.

Societatea de astăzi este într-o permanenţă schimbare, indiferent dacă ne referim la o perioada de "tranziţie" sau nu, iar viteza schimbării este din ce în ce mai mare. Fiind un lucru nou şi având o asemenea amploare, schimbarea poate induce teamă şi un sentiment de respingere. Pe de altă parte, dezvoltarea, expansiunea, un trai decent şi multe altele nu pot avea loc fără schimbare. Dezvoltarea înseamnă, de fapt, "un lanţ" de schimbări consecutive sau simultane, la toate nivelurile şi în toate compartimentele societăţii - economic, social, politic, tehnologic, cultural, de comportament.

Importanţa socială deosebită a activităţii desfăşurate în cadrul primăriei Jilava face necesară urmărirea permanentă a acesteia şi evaluarea performanţelor profesionale ale angajaţilor.

În vederea creşterii competenţelor personalului trebuie asigurată perfecţionarea acestuia. Pentru aceasta se au în atenţie nu doar caracteristicile managementului în cadrul Primăriei Jilava cât, mai ales, elaborarea unui plan de schimbare, care trebuie elaborat ca răspuns la întrebări de genul:

- ce schimbări vor trebui să aibă loc în activitatea primăriei pentru ca aceasta să fie mai performantă;

- care va fi dimensiunea schimbării în primăria Jilava - extensie, limite, criterii, importanţa efectului propagat;

- cum va fi absorbită schimbarea - să fie acceptată, să fie rezultatul comunicării în interior, în exterior;

- cum se va aplica schimbarea, pe etape - logica etapelor - analiza stării sistemului, proiectarea sistemului nou, punerea în aplicare a sistemului, întreţinerea lui, evitarea perturbărilor.

Într-o accepţiune restrânsă, forma de guvernământ se referă la „modul în care sunt constituite şi funcţionează organele supreme. Ea se raportează în principiu, la trăsăturile definitorii ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare”.

Cu alte cuvinte, forma de guvernământ indică procedeul de alcătuire şi formare a organelor supreme, căile prin care îşi îndeplinesc aceste autorităţi rolul.

Un concept în sens larg al formei de guvernământ considerăm a fi cel care „desemnează modul de formare şi organizare a organelor statului, caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea, în special dintre organul legiuitor şi organele executive, inclusiv şeful statului”.

Prin funcţie publică se înţelege situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a învestit.

Funcţiile publice sunt organizări instituţionale şi deci abstracte, ele fiind destinate: unele să facă acte juridice, adică manifestări de voinţă în scopul de a produce efecte juridice; altele să prepare facerea acestor acte iar altele ca să execute actele juridice sau deciziunile administrative sau judecătoreşti.

În sens larg, deontologia reprezintă ştiinţa care studiază obligaţiile şi comportamentul celor care practică o anumită profesie.

Deontologia are la baza datoria morală, fără a se suprapune însă cu studiul filosofiei sau a teoriei generale a datoriei morale. De asemenea, trebuie făcută o deosebire esenţială între etică şi deontologie. Astfel, în timp ce etica cuprinde studiul filosofic al datoriilor, deontologia este o ştiinţă aplicată sau aplicabilă.

În cazul funcţiei publice, scopul deontologiei este reprezentat de realizarea eficienţei serviciului public şi satisfacerea nevoilor cetăţeanului. Eficienţa nu reprezintă numai rezultatul unei bune organizări şi conduceri a unei activităţi; obţinerea unei eficiente maxime depinde şi de gradul de conştiinciozitate de atitudinea conştiincioasă faţă de îndatoririle de serviciu a funcţionarului public.

Specificul serviciului public este că acesta este un organism specializat care satisface un interes public.

Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public are următoarele caracteristici: satisface o nevoie locală; se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce; furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general; este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public; satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat; se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management; se realizează prin stabilimente publice; tipologie variată.

Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp, un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale, atât în statele cu democraţii dezvoltate, precum şi în cele cu regimuri totalitare, dar raţiunile erau diferite.

Evoluţia vieţii în statele democratice, dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o, a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice, care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice.

Aceste realităţi obiective, precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat, acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale.

Administraţia publică din România trebuie să adopte şi să implementeze valorile administrative care definesc spaţiul european: transparenţa, predictibilitatea, responsabilitatea, adaptabilitatea şi eficienţa, valori care trebuie să se regăsească în instituţiile şi activitatea administrativă de la toate nivelurile, iar aplicarea lor trebuie să fie verificată de un sistem de control independent, cu atât mai mult cu cât ţara noastră a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007; toate sistemele juridice şi administrative ale statelor membre Uniunii Europene sunt supuse unui proces de adaptare constantă pentru a putea răspunde exigenţelor transparenţei şi aplicării aquis-ului comunitar.

Deşi au structuri administrative marcate de tradiţii, administraţiile publice din statele membre ale Uniunii Europene, s-au adaptat continuu la condiţiile moderne. Prin urmare, necesitatea de a dezvolta şi pune în aplicare aquis-ul comunitar la niveluri de fiabilitate echivalente în toată Uniunea Europeană, valorile şi principiile fundamentale comune administraţiei publice sunt factori care reliefează o tendinţă spre convergenţă între administraţiile naţionale, ducând astfel la apariţia unui „spaţiu administrativ european”.

Pentru că funcţionarii publici sunt purtătorii puterii discreţionare a administraţiei publice, şi adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional şi moral al funcţionarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relaţiile sale în interiorul serviciului, cu şefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât şi cu beneficiarii activităţii sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituţii ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.

Aceste principii sunt reglementate şi detaliate în Codul de Conduită a funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 7/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Statutul funcţionarilor publici - Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007.

Indiferent de marile deosebiri care există între state, o serie de principii fundamentale sunt astăzi general recunoscute şi acceptate. Idei precum suveranitatea poporului, separaţia puterilor, egalitatea cetăţenilor, recunoaşterea drepturilor omului au devenit un adevărat patrimoniu comun al gândirii juridice.

Un principiu cu valoare necontestată astăzi este principiul separaţiei puterilor în stat care a surescitat în timp numeroase controverse şi forme de exprimare.

Fie că este numit separaţia puterilor în stat sau echilibrul puterilor, fie că se exprimă sub o altă formă, una singură este semnificaţia sa: fiecare putere a statului (legislativă, executivă şi judecătorească) este localizată într-o instituţie separată; dar separarea nu înseamnă însă izolare, pentru că fiecare ramură a puterii participă la funcţionarea celeilalte printr-un sistem de control şi echilibrare reciprocă a puterilor de stat. Însumate, aceste aspecte presupun că separarea între cei care fac legea (puterea legislativă), cei ce o aplică (puterea executivă) şi cei ce o interpretează (puterea judecătorească) este menită să prevină instaurarea unui regim abuziv, nedemocratic.

În baza principiului separaţiei puterilor în stat, funcţiile de conducere sunt acordate unor instituţii şi autorităţi diferite şi relativ autonome în ceea ce priveşte atribuţiile şi sfera lor de competenţă, fapt ce asigură un control reciproc al lor, precum şi echilibrul dintre ele. Vorbim astfel de o distribuţie tripartită a funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească puterea politică - specifică societăţilor moderne-democratice.