Literatura romana

Extras:

Acolo unde strada Toamnei pogorata dintr-o alta vreme a Bucurestiului se intalneste cu cea care poarta numele lui Eminescu, peste drum chiar de biserica Precupetii-vechi, privirile iti sunt atrase de o casa inalta si cuprinzatoare ce isi pastreaza inca semetia desi ici si colo timpul a inceput sa-si aseze insemnele trecerii lui. Una din laturile acestei case, ce o banuiesti zidita in primul deceniu al secolului nostru, si anume cea in care se aflla usa principala, coplesita parca de crengile unor arbori ce isi rasucesc si isi involbureaza spre pamant crengile, margineste strada Eminescu. Cealalta strajuieste strada Toamnei dupa ce a trecut de intersectie. Aici o larga fereastra deschisa catre lumina bogata a zilei pare facuta sa absoarba mireasma florilor crescute navalnic si cu o bucurie nestingherita in pantecul de pamant ce se afla de ambele ei laturi.

(. . .)

Titlu Epuizat!

NOTA ASUPRA EDITIEI

In versiunea originala a romanului Crabul, prin logica faptului ca el a fost scris (si se cere citit) invers, de la capitolul X spre capitolul I, paginile nu sunt numerotate. Includerea romanului intr-un volum colectiv a facut imposibila respectarea acestei particularitati in editia romaneasca.

Pentru familiarizarea treptata a cititorului cu o proza, ades fascinanta, dar si derutanta, chiar dificila uneori, s-a optat pentru inserarea romanelor in volum intr-o ordine cronologica.

In sfarsit, din aceleasi considerente, se recomanda citirea prefetei inainte de abordarea operei propriu-zise.

Pentru furnizarea, cu generozitate si gentilete, a unui material documentar important, traducatoarea multumeste recunoscatoare, si pe aceasta cale, tanarului istoric Nicolau Andresen Leitao, fiul scriitorului.

Pîn` la tine nicăiurea

Ca-n pustiu n-am fost aflat

O imagine asemeni

Acelei ce-am fost visat

(Eminescu)

Lucrarea de fata urmareste sa prezinte in spatiu si in imprejurarile factologice ale vremii Veronicai Micle pe "ingerul blond" al lui Eminescu.

In 1979, la 4 august, s-a comemorat al 90-lea an trecut de la moartea ei, iar la 22 aprilie 1980 s-au implini 130 de ani de la nasterea, in Nasaud, a visatoarei intrata in aura plenitudinii lui Eminescu.

Cronologic, ea ramane cea dintai poeta acreditata in istoria literaturii romane. Patru generatii i-au cultivat, in paralela rapsodului apolinic, fervoarea mitului. In contemporaneitate, ea a fost clevetita de cateva invidioase din Iasi certate cu scrisul, alaturandu-li-se in postumitate o mana de publicisti iluzionati ca prin prelucrarea barfirii ei ca galatee ar adauga noi carate omenesti artei iubitului sau astral.

(. . .)

Extras

Capitolul I

Dezbracat pana la brau, Mihail Borisovici Lukiancik sedea pe canapeaua tare, tapisata cu musama si privea cu atentie spinarea medicului-sef Metazov, care, infasurat in halatul alb si aplecat asupra masutei albe, scria aproape mecanic rezultatele consultatiei, cu gandul la diagnosticul final. Ce verdict sa-i dea acestui om, cunoscut in tot orasul, presedinte al Comitetului executiv al Raionului 1 Mai? Metazov il vazuse pe fereastra cum soseste - era singur- isi trage cu abilitate Moskviciul pe platforma de parcare si porneste plin de avant spre cladirea spitalului. Iar aici le povesteste c-a venit manat de arsurile din piept care i-au aparut de dimineata si nu i-au disparut inca, urmate de durerea surda din mana stanga. Se mai plange de sufocari si de slabiciune generala.

(. . .)

Debutul de romancier al lui Muriel Spark nu a fost deloc spectaculos. Scriitoarea pe care, cu un deceniu mai tarziu, un critic de prestigiul lui Karl Miller o va numi "miraculoasa Muriel Spark", implinea 39 de ani in 1957, cand ii aparea primul roman, Consolatorii. Colegii ei de generatie avusesera timp sa devina celebri, unii dintre ei (mai ales poetii) cu multa vreme mai inainte: D. E. Gascoyne - numai cu doi ani mai varstnic - inca din 1936, Philip Larkin - mai tanar cu patru ani decat ea - in 1945, cand aparitia primelor lor volume de versuri fusese amplu comentata; iar Anthony Burgess, Elisabeth Jennings, Doris Lessing, Iris Murdoch, Kingsley Amis, Brendon Beham, John Wain incepusera sa fie, la randul lor, priviti ca niste adevarate personalitati ale unor directii noi in literatura engleza.

(. . .)

 Dan GRIGORESCU

TITLU EPUIZAT!

EXTRAS:

OCTOMBRIE

Prima zi de scoala

Azi e prima zi de scoala. Trei luni de vacanta la tara s-au spulberat ca un vis. De dimineata, mama m-a dus la scoala Barreti, ca sa ma inscrie intr-a treia primara; nu eram prea incantat sa ma duc, caci gandul zbura inca la tara. Pe toate strazile, forfota mare de copii; in cele doua librarii, o multime de tati si mame se ingramadeau sa cumpere ghiozdane cu cureluse, serviete si caiete, iar in fata scolii se inghesuia atata lume, incat omul de serviciu si gardianul se straduiau din rasputeri sa elibereze poarta. Langa usa de la intrare am simtit ca cineva ma atinge pe umar; era invatatorul meu dintr-a doua, vesel ca intotdeauna si cu parul roscat zburlit, care-mi spuse:

- Prin urmare, Enrico, de azi ne despartim pentru totdeauna?

Desi stiam ca prea bine ca asa era, totusi cuvintele lui m-au mahnit. Am patruns cu greu in scoala.

(. . .)

EXTRAS:

Giovanni canta

Vara anului 1268 era fierbinte, doar vantul care venea dinspre mare si adia bland peste laguna, aducea putina racoare. Apa din jurul Insulei Murano, lua culorile cerului si le reflecta din nou. Giovanni, baiatul de 13 ani al constructorului pietrar Ernesto, sedea pe treptele ruinatei vile romane si se uita dupa corabia care se apropia vizibil de portul San-Nicolo, cu cenusiile-i panze spanzurand desumflate.

Vila, cu trepte de piatra si coloane de marmora si-o zidise cu secole in urma un bogatas roman. Era un ultim vestigiu a recii splendori a imperiului roman, care o data stapanise o lume, ce se intindea de pe coastele de nord ale continentului negru, ajungand pana in Asia Mica. Nu peste multa vreme vor veni hamali si pietrari sa stranga marmora scumpa si caramizile, pentru noi cladiri pe apele si canalele Venetiei.

(. . .)

EXTRAS:

In lumea larga

Se plimbau cu pasi rari. Seara era cenusie si tacuta. "Incotro plecam, frate Guielmo?"

Calugarul nu raspunse, se opri si privi peste ape. Celalalt se infasura infiorat in rasa-i maronie. Stateau pe loc. La picioarele lor se intindea marea, ce soptea cu mii de glasuri.

"Incotro plecam, ma intrebi?" Fratele Guielmo arata cu un gest larg spre cer si apa. "Acolo! Dar unde se va sfarsi?"

"Domnul sa ne aiba in paza lui", murmura fratele Nicolo da Vicenza si-si facu semnul crucii. Arunca o privire iscoditoare tovarasului sau. "Esti batran, frate Guielmo, Papa ar fi putut alege pe unul mai tanar".

(. . .)

Prozatorul lituanian Mykolas Sluckis (n. 1928), scriitor emerit al R.S.S. Lituania, distins cu numeroase premii nationale unionale, este autorul - in afara unor volume de povestiri, schite si nuvele - a urmatoarelor romane de mare succes, cunoscute in multe tari ale lumii: Casa trainica (1958); Scara spre cer (1965, trad. rom. 1967); Marul lui Adam (1966); Bantuie furtuni in rada portului meu (1968, trad. rom. 1975); Pasiuni straine (1971); La sfarsitul zilei (1976); Spre culmi, dus-intors (1981); Arborele lumii (1985).

Referindu-se la creatia sa in general si la romanul Spre culmi, dus-intors, autorul marturiseste: "Convingerea mea este ca daca in om mai dainuie amintirea nealterata a celor mai fericite clipe din viata sa, cand avea inca un suflet plin de puritate, cand se lasa purtat de o bogata fantezie si de dorinta arzatoare de a-si manifesta, in mod sincer, simtamintele si de a descoperi adevarul, el si-a castigat dreptul de a beneficia de atentia prevenitoare, de compasiunea, sau fie si numai, de intelegerea celor din jur".

EXTRAS:

(. . .)

Criminalistii socot ca este o regula ca, dupa ce si-a comis fapta, criminalul sa nu aiba nimic mai grabnic de facut decat sa dea fuga la o femeie sau la o prostituata, pentru a se descarca de starea de incordare si, cu acest prilej, obisnuieste sa se laude cu fapta lui. O regula care l-a impins pe unul dintre profesorii raportorului sa puna intrebarea: "Si unde da fuga criminalistul, dupa ce a prins pe raufacator?"

Netinand seama, ca schimbarea hainelor nu a fost o fapta, ci o intamplare, in fata careia d`Arthez a fost pus, asa cum se petrec lucrurile la nastere, cand esti impins in viata prin poarta copilului si lasat prada, neputincios, intamplarii.

 (. . .)