Vintila Corbul

TITLU EPUIZAT!

Vintilă Corbul a avut mai multe tentative de a scrie un roman autobiografic. De fiecare dată a ezitat, a renunţat sau a „modificat" subtil numele eroilor, dintr-un exces de modestie şi discreţie. Probabil sunt şi alte motive pe care astăzi nu le cunoaştem. Salvaţi-mă! Sunt miliardar! este tot o încercare de roman autobiografic, dar modificat ulterior. Chiar şi aşa, cartea descrie copilăria şi adolescenţa unui personaj ce ar putea fi identificat cu Vintilă Corbul. Multe dintre personajele romanului par a fi persoane alături de care autorul şi-a petrecut prima parte a vieţii. Astfel, tatăl eroului principal are acelaşi comportament rece şi dur, asemănător cu cel al tatălui autorului, Mihail Economu. La polul opus este personajul „unchiul Sunderland", care îl iubeşte pe copil, îi face cadouri şi încearcă să şi-l apropie, găsind în acesta corespondentul tatălui vitreg, Constantin Popescu Corbul. Emoţionant este că, târziu în anii tinereţii, lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinţi că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural. C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorţul acesteia de Mihail Economu, şi a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul. Tot astfel se explică atitudinea şi comportamentul lui C.P. Corbul faţă de Vintilă, pe care l-a tratat ca pe propriul fiu.

TITLU EPUIZAT!

Sclavii pământului este al doilea roman scris de Vintilă Corbul, la numai 18 ani, şi ultima carte publicată înainte de a fi trecut de către comunişti pe lista scriitorilor interzişi. Urmează o perioadă de care scriitorul îşi aminteşte cu multă amărăciune. După război, toate proprietăţile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul şi familia sa sunt evacuaţi şi forţaţi să locuiască în bucătăria unui imobil şubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile". Vintilă Corbul, licenţiat în istorie şi magistrat, ajunge muncitor necalificat şi, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal şi Apă Bucureşti), unde lucrează aproape 15 ani. Şi astăzi îşi aminteşte cu nostalgie şi amuzament că singura construcţie realizată de el a fost o toaletă publică, undeva în centrul Bucureştiului. Chiar dacă nu a fost niciodată comunist şi „nu a meritat" să i se spună „tovarăş", i s-a acordat o atenţie deosebită pentru că operele sale aduceau statului venituri importante. A detestat comunismul şi, imediat ce a avut ocazia, a fugit din ţară, trăind mulţi ani cu frica posibilelor represiuni ale securităţii comuniste. Ultimul său roman „Ciuma Roşie", nefinalizat încă, pe care îl doreşte a fi autobiografic, critică aspru comunismul. După ce va fi terminat, romanul va fi oferit cititorilor de către Colecţia „Adevărul", până atunci fiind publicat pe fascicule în ziarul „Adevărul".

TITLU EPUIZAT!

Sunt regele Franţei! Regele Soare! este dedicată Ioanei Corbul, femeia ce a reprezentat „marea dragoste" a autorului. După o mare decepţie, părăsit de prima soţie după numai 5 ani, Vintilă Corbul se îndrăgosteşte de fiica renumitului profesor universitar şi scriitor Ion Sân-Giorgiu. În acea perioadă, după ce toată averea familiei Sân-Giorgiu este confiscată de către regimul comunist, Ioana trăieşte alături de mama sa, la limita subzistenţei. Din cauza originii sale burgheze, a fost dată afară de la Conservatorul de Arte Dramatice şi se vede obligată să se angajeze muncitoare necalificată într-o fabrică de cuţite. Profesorul Sân-Giorgiu, după ce a fost judecat în lotul nr. 11 de criminali de război şi condamnat la moarte de „justiţia comunistă" pentru propagandă hitleristă, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în exil, în Germania. Surprinzător, în timp ce ne documentam asupra biografiei lui Vintilă Corbul, am aflat că în anul 1921, Ion Sân-Giorgiu avea o rubrică permanentă în „Adevărul Literar şi Artistic", astăzi suplimentul cultural de miercuri al ziarului „Adevărul". Ioana şi Vintilă se căsătoresc, chiar dacă amândoi erau muncitori necalificaţi, ea la o fabrică de cuţite, el la ICAB (Întreprinderea de Canal şi Apă Bucureşti), şi abia aveau din ce să trăiască. Pentru a-şi completa modestul venit, încep să traducă opere literare din limbile franceză şi engleză. După ani de mizerie, obligat să-şi părăsească locul de muncă din cauza unei boli grave la ochi, autorul începe din nou să scrie şi publică prima carte de succes. În timp ce scria Căderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primeşte o lovitură foarte puternică. Ioana îl anunţă - după cum povesteşte autorul, „cu zâmbetul pe buze"- că a fost depistată cu cancer într-o fază avansată. Drama morţii soţiei, la numai 35 de ani, după 15 ani de căsnicie, precum şi ultimele luni de suferinţă ale acesteia, l-au marcat definitiv. Începe să scrie frenetic, pentru a-şi uita durerea şi nu mai iubeşte niciodată o altă femeie. Păstrează şi acum fotografia Ioanei, după aproape 40 de ani de la dispariţie, la vedere, în bibliotecă, alături de ceea ce iubeşte cel mai mult: cărţile.

 TITLU EPUIZAT!