William Shakespeare

Actiunea se desfasoara într-un loc vag din punct de vedere geografic, intitulat de autor „Padurea Ardenilor” („Forest of Arden”, n.r.). Este posibil ca Shakespeare sa fi dat numele padurii dupa cel al mamei sale, pe care o chema Mary Arden sau sa se fi inspirat de numele padurii apropiate de locul natal, Stratford-upon-Avon. „Cum va place” este o comedie pastorala care, desi a fost scrisa între 1599 si 1600, a aparut publicata abia la 1623, dupa moartea lui Shakespeare. Povestea e inspirata din nuvela lui Thomas Lodge, „Rosalinda”. Se banuieste ca prima punere în scena a piesei dateaza de la 1603. În „Cum va place”, Shakespeare reia tema din „Romeo si Julieta”, tema iubirii aprinse de la prima privire. O alta tema reluata este aceea a constientizarii lumii ca „theatrum mundi” („lumea ca un teatru”, nr.r.), în care oamenii sunt doar simpli actori... Personajul principal, Rosalinda, fuge în Padurea Ardenilor pentru a gasi siguranta si, spera ea, si iubirea. Dintre actritele care i-au dat viata Rosalindei pe scena Broadway, s-a facut remarcata Katharine Hepburn, a carei interpretare a ramas memorabila. Prima data publicata la 1602 (potrivit datelor de arhiva, desi se speculeaza ca data corecta ar fi mai devreme doi-trei ani), aceasta comedie se pare ca a fost scrisa pâna la 1597. Este singura piesa shakespeariana care descrie exclusiv viata clasei de mijloc englezesti din era elisabetana. „Nevestele vesele din Windsor” a fost, ocazional, adaptata si pentru spectacole de opera. Sursa de inspiratie pentru aceasta comedie pare a fi o colectie de povestiri semnate Giovanni Fiorentino. A existat un zvon potrivit caruia Shakespeare a primit ordin de la Regina Elisabeta sa scrie aceasta piesa, cu mentiunea ca personajul principal, Falstaff, sa fie îndragostit. Într-adevar, piesa face referire la un duce german, Sir John Falstaff, care este în general considerat a fi Frederick I, duce de Württemberg, care a vizitat Anglia în 1592 dar, în cele din urma, s-a instalat în Stuttgart, la 6 noiembrie 1603. În „Nevestele vesele...”, Falstaff soseste la Windsor aproape saracit. De aceea, decide sa obtina bani de la doua femei maritate, doamnele Ford si Page. Astfel, le trimite scrisori identice de amor. Dar povestea se complica, caci cei care trebuiau sa duca biletelele doamnelor îl refuza pe Falstaff... „Visul unei nopti de vara”, conform este o comedie romantica scrisa cândva în mijlocul anilor 1590. Actiunea prezinta aventurile a patru iubiti din Atena si a unui grup de actori amatori într-o padure luminata feeric de Luna si relatiile care se creeaza între personajele umane si spiridusii care locuiesc în padure. Astazi, aceasta piesa este una dintre cel mai jucate comedii ale Marelui William. Nu se stie exact când a fost, de fapt, scrisa sau jucata prima data piesa, dar se poate plasa cronologic oricând între 1595 si 1596, plasare temporala bazata pe aluzia facuta de Edmund Spenser în a sa „Epithalamion”. Unii au teoretizat ca piesa ar fi fost scrisa pentru o nunta aristocratica, întrucât numeroase nunti în aceasta clasa sociala avusera loc în 1596. Altii au sugerat ca piesa ar fi fost scrisa pentru Regina pentru sarbatorirea zilei Sfântului Ion, dar nu exista dovezi clare în favoarea vreuneia din sugestii. Oricum, presupunând ca unul din motivele enuntate ar fi fost adevarat, piesa s-ar fi jucat în premiera la „The Theatre” si, mai apoi, la „The Globe”, ambele din Londra.

„Hamlet” a fost tiparit pentru prima data în 1603. Este cea mai mare drama a lui Shakespeare. Printul Hamlet, un intelectual enigmatic, plânge atât moartea tatalui sau cât si noua casnicie a mamei sale. Spiritul tatalui sau i se arata si îi spune ca Claudius, casatorit cu regina Gertrude, mama lui Hamlet, l-a otravit. Hamlet, fascinat de jocurile crude ale spiritului, jura razbunare. El pune la cale punerea în scena a unei piese vechi a carei poveste e similara cu cea a lui Claudius. Purtarea lui Hamlet e considerata o nebunie. El îl ucide pe Polonius, sambelanul curtii, care tragea cu urechea, aruncându-si sabia printr-o draperie. Laertes, fiul lui Polonius, se întoarce în Danemarca pentru a-i razbuna moartea. Ofelia, fiica lui Polonius, îl iubeste pe Hamlet, dar purtarea sadica si brutala a printului o înnebuneste.

 Tragedia „Antoniu si Cleopatra” a aparut prima data pe tipar la 1623. Povestea e inspirata din traducerea lui Thomas North din „Viata lui Marc Antoniu” (Plutarch) si e bazata pe relatia dintre Marc Antoniu, general al Romei, si Cleopatra, Regina Egiptului, pâna la sinuciderea acesteia. Marea dragoste dintre cei doi are nu doar mare implicatii sitorice, dar si tragice asupra vietilor lor. Când afla de moartea Cleopatrei, Antoniu considera ca nu mai are nici un motiv sa traiasca si îsi roaga prietenul, Eros, sa îl ucida. Acesta nu poate, în schimb se sinucide el. Apreciindu-i gestul, Antoniu vrea si el sa se sinucida, dar nu este în stare... În agonia sa, i se pare ca Cleopatra e, de fapt, vie...

 Tragedia „Iulius Cezar” se pare ca a fost scrisa la 1599. Ilustreaza complotul împotriva dictatorului roman si asasinarea acestuia. Shakespeare a scris multe piese inspirate din fapte reale ale istoriei romane. Si de data aceasta, titlul piesei nu indica personajul principal. Iulius Cezar apare doar între trei scene. Protagonistul este Marcus Brutus, bunul prieten al lui Cezar, care e framântat de conflictul interior ce se naste între onoare, patriotism si prietenie.

Numele piesei, “Love's Labour's Lost” („Zadarnicele chinuri ale dragostei”) e inspirat de poemul scris de Greek Theognis, “To do good to one's enemies is love's labours lost”. Se pare ca piesa a fost scrisa de catre Shakespeare în anii 1595-1596, cam în acelasi timp cu “Romeo si Julieta” si “Visul unei nopti de vara”. Prima data publicata abia la 1598, piesa a mai suferit ceva modificari apoi, aparând în alte variante începând de la 1623.

„Cei doi tineri din Verona” este o comedie scrisa de Shakespeare la începutul carierei. Multi critici au comentat ca cele mai bune scene ale piesei nu sunt cele în care apar personajele principale, ci servitorul Launce si câinele acestuia Crab. Personajele anuntate în titlu, cei doi tineri din Verona, sunt Valentine si Proteus. În deschiderea piesei, Valentine vrea sa paraseasca Verona pentru a ajunge în Milano si îl roaga pe bunul sau prieten, Proteus, sa îl însoteasca. Acesta, însa, îl refuza, caci îi cade cu tronc o femeie, Julia... Se pare ca piesa „Negutatorul din Venetia” a fost scrisa între 1596 si 1598. Desi a fost inclusa la comedii, este totusi mai apreciata pentru scenela dramatice si pentru personajul Shylock, un camatar evreu. Desi acesta este un personaj chinuit, este, de asemenea, un chinuitor. Asadar daca este privit sau nu cu simpatie, aceasta este numai decizia cititorului. Dar personajul principal este altul, cel care da si titlul piesei, Negutatorul din Venetia, Antonio. Ca si în sonete, si aici Shakespeare îsi da de gol înclinatiile homosexuale, prin ilustrarea dragostei neîmpartasite pe care Antonia o simte pentru pretenul sau, Bassanio.

Pentru tragedia „Regele Lear”, W. Shakespeare s-a inspirat dintr-o poveste populara. Personajul principal, cel care da si titlul lucrarii, îsi împarte regatul, la batrânete. De mostenire vor beneficia, însa, doar doua dintre fiicele sale, Regan si Goneril. Ele nu vor onora însa conditiile mostenirii, iar Lear vazându-se si fara coroana, si fara suita regala demna de rangul sau, înnebuneste. El îsi va da seama prea târziu ca cea care merita cu adevarat atentia si afectiunea sa este cea de-a treia fiica, mezina Cordelia. Desi dezmostenita de tatal ei, Cordelia nu a încetat sa îl iubeasca cu adevarat pe rege. Spre deosebire de sora lor, Regan si Goneril dau dovada de mult egoism si de o cruzime fara margini fata de tatal lor. În paralel cu povestea regelui Lear, Shakespeare ilustreaza lupta dintre fiii contelui de Gloucester, Edmund si Edgar. Edmund, fiul nelegitim, tese o gramada de intrigi pentru a parveni cu orice pret. De partea cealalta, Edgar e întruchiparea binelui si îi va pedepsi toate aceste faptele imorale. „Regele Lear” este considerata de multi critici poate cea mai mare reusita artistica a lui Shakespeare. Prima punere în scena a acestei opere a fost la 1606, cu zece ani înainte de moartea marelui dramaturg. Înainte de Shakespeare, povestea regelui Lear a mai fost „tratata” si de catre alti doi mari autori, John Higgins si Edmund Spencer.