Este originar din bazinul Amurului găsindu-se şi în alte bazine hidrografice din China. A fost adus în 1960 în România şi s-a reuşit o aclimatizare perfectă.

Este o specie reofilă, semimigratoare, ajungând la o lungime de peste un metru şi o greutate de 15-20 kg, având un corp alungit fusiform, acoperit cu solzi cicloizi bine fixaţi în tegument, gură terminală, prezintă dinţi faringieni zimţaţi şi dispuşi pe ultima pereche de arcuri branhiale pe două rânduri.

Se reproduce în perioada mai-iunie la temperaturi ale apei de 20-22(C. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 5 ani. Prolificitatea este în funcţie de talia femelelor şi variază între 200.000-800.000 icre pelagice nelipicioase de culoare gălbui - verzuie, cu diametrul 1,2-1,8 mm; incubaţia durează 1-2 zile.

După resorbţia sacului vitelin, puietul până la 11-15 mm se hrăneşte cu organisme planctonice mărunte, cum ar fi: rotifere, crustacee, alge. La lungimea de 15-18 mm începe să consume larve de tendipendide şi fragmente ale unor plante macrofite, rolul planctonului reducându-se. Adulţii se hrănesc aproape exclusiv cu vegetaţie acvatică macrofită şi întâmplător cu zooplancton.

Hrănirea începe primăvara, la o temperatură de 10-14°C şi ţine până toamna, la aceleaşi temperaturi; în sezonul de iarnă nu se hrăneşte.

Cosaşul are o mare importanţă pentru piscicultură din punct de vedere al calităţii cărnii, al productivităţii sporite şi pentru valorificarea vegetaţiei acvatice macrofite insuficient utilizate.

Deoarece în apele stagnante nu se reproduce, dar se dezvoltă bine, materialul necesar populării bazinelor ciprinicole se obţine prin reproducere artificială. În bazinele ciprinicole de creştere şi îngrăşare, cosaşul se poate introduce ca specie suplimentară alături de crap.