Traficul de droguri ca fenomen criminal

Societatea la nivel planetar nu a fost niciodată confruntată cu asemenea pericole şi flageluri ca la acest sfârşit şi început de mileniu. Acumulările iraţionale de armament, în primul rând nuclear, au creat pericole iminente pentru autodistrugeri colective, zonale şi chiar regionale, în timp ce peste un miliard de analfabeţi sunt azvârliţi la periferia existenţei umane, iar foametea seceră anual milioane de vieţi omeneşti. Această dramă contemporană nu se opreşte, incredibil, aici. Mizeria socială este dominată de consumul sinucigaş de droguri, de şomajul în creştere al sutelor de milioane de oameni şi de zecile de milioane de emigranţi care rătăcesc, fără nici o speranţă de viaţă prin lume.

Acest tablou sinistru al unei civilizaţii informatizate, care se pretinde înfloritoare, nu ar putea fi complet dacă nu s-ar consemna un flagel de proporţii care se extinde ameninţător, cuprinzând zone întinse ale planetei, respectiv flagelul violenţei. Violenţa, sub toate aspectele ei, criminalitatea sordidă şi terorismul, reprezintă fenomene deosebit de negative şi periculoase care se manifestă şi se propagă cu o deosebită frecvenţă şi intensitate în lumea contemporană.

Apariţia şi amplificarea violenţei sunt rezultatul şi expresia crizelor profunde care caracterizează societatea contemporană, indiferent de structura ei socială, dar şi o dovadă a incapacităţii acesteia de a soluţiona problemele complexe cu care se confruntă. Prin dimensiunile pe care le-a atins, violenţa, sub multiplele sale forme de manifestare, tinde să se generalizeze determinând în rândul populaţiei un puternic sentiment de nelinişte şi insecuritate. Teama provocată de actele de violenţă face ca străzile marilor metropole ale lumii să se golească la lăsarea nopţii. În numeroase state nivelul violenţei a devenit o problemă deosebit de importantă, de ordin naţional, cu profunde consecinţe asupra vieţii sociale, economice şi politice. Ea antrenează mari frământări şi nelinişti, duce la destabilizare economică şi politică, produce schimbări ori răsturnări de guverne.

Formele clasice de violenţă au fost completate cu altele noi, mai cinice şi mai perverse, victimele acestora provenind tot mai mult din rândul unor oameni nevinovaţi care nu au nici o legătură de cauzalitate cu adevăratele scopuri urmărite de autorii lor. Mai mult, violenţa şi exploatarea consecinţelor acesteia au devenit o armă politică deosebit de eficace. Cultul violenţei, al banului, al îmbogăţirii prin orice mijloace, impregnează tot mai puternic societatea contemporană. Formele de violenţă evoluează odată cu mutaţiile din societate.

Proliferarea violenţei este un produs direct al modului de existenţă actual. O formă sui generis de manifestare a violenţei o reprezintă terorismul, adică folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea în vederea atingerii unor scopuri criminale. Având drept caracteristică intimidarea prin acte de cruzime şi violenţă, iar ca mijloace de realizare a scopului propus, răpirea, asasinatul, execuţiile sumare sau alte forme de violenţă oarbe (explozii, incendieri, distrugeri, acte de sabotaj etc.), în mod indiscutabil, putem spune că terorismul reprezintă cel mai periculos flagel al perioadei contemporane.

Pericolul pe care îl reprezintă terorismul este cu atât mai evident, dacă avem în vedere cele mai importante atacuri din ultimii anii – cum sunt cele din 11 septembrie 2001 şi foarte, recent, cele din Spania, din martie 2004. În urma măsurilor de combatere a terorismului luate în ultimii ani, într-o serie de state occidentale, îndeosebi, arestarea principalilor conducători ai unor grupuri şi organizaţii teroriste (Brigăzile Roşii, Beden-Meinhof, arestarea celebrului Carlos etc.) majoritatea organizaţiilor şi-au revizuit strategia şi tactica de acţiune, concomitent cu reorganizarea.

Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce ameninţă tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme specifice, pornind de la influenţa nocivă pe care o are asupra tinerei generaţii şi alterarea relaţiilor interumane, continuând cu distrugerea sănătăţii, îmbogăţirea de nejustificat din punct de vedere moral sau licit-economic a infractorilor, apariţia de organizaţii criminale redutabile, care de multe ori concurează cu puterea unor guverne, şi culminând cu provocarea unor adevărate războaie locale, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

Potrivit estimărilor făcute de diferite organisme statale şi internaţionale, peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume au devenit victime ale abuzului de stupefiante. Consecinţele directe ale consumului unor astfel de substanţe sunt afecţiunile psihice, degradarea umană, asociate cu săvârşirea unor infracţiuni grave precum omorurile, tâlhăriile sau violurile.

Dacă sintetizăm efectele consumului de droguri asupra societăţii, situaţia se prezintă astfel:

 scăderea randamentului de muncă al celor ce consumă droguri;

 deturnarea unei importante părţi a fondurilor monetare din circuitul economic normal;

 folosirea unor imense sume de bani la finanţarea activităţilor subversive şi la întreţinerea economiei subterane;

 costurile ridicate ale tratamentelor medicale de dezintoxicare şi parţiala neeficacitate a încercării de eliminare a dependenţei psihice,în special;

 răspândirea alarmantă a bolilor transmisibile grave, de exemplu SIDA, şi creşterea numărului de internări ale persoanelor care folosesc droguri;

 cheltuielile mari necesitate de întreţinerea şi dotarea forţelor abilitate să controleze şi să lupte împotriva flagelului morţii albe.

Juriştii, sociologii şi oamenii de ştiinţă din lumea medicală au încercat să găsească, în diferite modalităţi, soluţiile problemei referitoare la felul în care trebuie abordat, interpretat, combătut şi, în final, eradicat fenomenul traficului şi al consumului ilicit de stupefiante, dar metodele de rezolvare aplicate până acum se dovedesc uneori ineficiente, deoarece, în multe cazuri, traficul ilicit de droguri se realizează în forma îmbinării cu acte de terorism, trafic de arme, şi, la unele organizaţii teroriste, cu false aspiraţii de ordin „politic”– reprezentând simple maşinaţiuni, disimulări ale unor interese veroase şi manifestări de subtilitate care nu ascund, de fapt, decât încercările, lipsite de orice scrupule, de a deturna justificările şi opinia generală referitoare la natura acţiunilor grupărilor de traficanţi, guvernate de scopul fundamental al realizării câştigurilor fabuloase.

Multe guverne (de curând şi cel al României), îngrijorate de efectele traficului ilicit de stupefiante, au elaborat legislaţii severe, menite să reducă proliferarea dezastrului cauzat de droguri. Din păcate, aceasta conduce doar la o relativă stabilizare, pe o perioadă de timp limitată, a situaţiei de fapt, neputând realiza eradicarea de fond a criminalităţii şi, în special, a traficului ilicit de droguri.

Mass-media din România este preocupată din ce în ce mai mult, după cum o dovedesc diversele publicaţii şi filme, de a formula explicaţii deosebit de complexe ale consumului şi traficului ilicit de stupefiante, nereuşind – însă – a furniza o reală clarificare, destinată majorităţii populaţiei, a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, act normativ deosebit de important în rezolvarea problemelor legate de narcotice cu care se confruntă ţara noastră. Spre exemplu, drogurile au fost clasificate în 2 categorii: de risc (cannabisul, haşişul, marihuana) şi de mare risc (opiul, heroina, morfina).

Totodată, s-a înfiinţat instituţia investigatorilor acoperiţi care, având o mare libertate de mişcare, vor contribui în mod esenţial la punerea în aplicare a măsurilor legale impuse de politica naţională antidrog.

Comunitatea internaţională este conştientă de permanenta ameninţare constituită de consumul şi circulaţia clandestină ale substanţelor stupefiante şi psihotrope la adresa siguranţei cetăţenilor planetei, fapt care a determinat luarea hotărârii de a-şi intensifica eforturile pentru diminuarea şi înlăturarea acestui fenomen.

Puterea economică – redusă, prin raportare la nivelul altor ţări de pe mapamond – a României şi disponibilităţile financiare limitate de care dispun organismele sale instituţionale implicate în lupta de reprimare a activităţilor infracţionale desfăşurate în domeniul traficului şi consumului ilicit de stupefiante fac necesară înscrierea ţării noastre în rândul statelor ce fac parte din organizaţiile internaţionale care asigură o asistenţă utilă membrilor lor.

Trăim într-o epocă în care omul a pătruns în cele mai cunoscute taine ale naturii. Asistăm la eforturi susţinute ale organizaţiilor internaţionale, ale şefilor de state şi de guverne, de a contribui la soluţionarea multiplelor conflicte şi contradicţii care apar în lume contemporană.

Constată o recrudescenţă nemaiîntâlnită a flagelului drogurilor. Se nasc o serie de întrebări fireşti, dintre care se detaşează una, de fond, şi anume dacă acest flagel poate fi pus, ca gravitate, alături de un altul ce ameninţă omenirea – războiul nuclear.

Un răspuns pertinent este greu de dat, dar lăsând să vorbească cifrele, apare concluzia că, de fapt, de la începutul secolului nostru, drogurile au produs mai multe victime umane decât toate conflagraţiile militare care au avut loc. Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce ameninţă tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme specifice.

Grav este că flagelul stupefiantelor a luat proporţii şi se observă cu uşurinţă că graniţele, problema violării acestora, a cetăţeniei, a respectării normelor de drept sunt trecute de marii traficanţi pe planul al doilea, ca şi cum nu ar exista. Însă, în pofida acţiunilor întreprinse de numeroşi factori, pe plan naţional, dar şi la nivel mondial, stupefiantele sunt şi vor continua să rămână, în această epocă, flagelul ce se extinde, căpătând noi şi noi dimensiuni.

Comunitatea internaţională este conştientă de pericolul deosebit de grav ce-l reprezintă consumul şi traficul ilicit de stupefiante pentru cetăţenii planetei şi în consecinţă, este hotărâtă să-i intensifice eforturile pentru diminuarea şi înlăturarea lui, în context cu rezolvarea celorlalte mari şi complexe probleme ce confruntă omenirea.

Marea diversitate a situaţiilor în care se săvârşesc infracţiunile, multitudinea şi complexitatea aspectelor ce trebuie stabilite cu ocazia cercetării faptelor comise, atribuie cercetării la faţa locului caracterul unei activităţi de grup, de echipă. Această împrejurare explică necesitatea participării, alături de organele judiciare, şi a altor persoane cu pregătire de profil în diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii, chemate să acorde asistenţă de specialitate sau să efectueze anumite activităţi ori constatări de specialitate.

Transformările radicale ale societăţii de-a lungul istoriei sale, evoluţia mijloacelor de producţie şi apariţia noilor tehnologii, crearea şi dezvoltarea continuă ale reţelelor de căi de comunicaţie intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanţelor, au determinat extinderea „anatemei” drogurilor la nivel mondial, nicio naţiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.

Consolidarea structurilor crimei organizate, care - funcţionând în mod similar unei entităţi economice legale, dar în domenii ale cerinţei de mărfuri şi servicii prohibite de către societate prin norme juridice - trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, şi-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor şi a tot mai deselor încercări ale comunităţii internaţionale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii şi a combaterii acestui flagel. Internaţionalizarea activităţilor infracţionale a provocat apariţia unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominaţiei lor asupra unui anumit teritoriu, îşi unesc forţele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.

Contextul geopolitic şi social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient şi vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia - Bulgaria - România - Europa Occidentală, prelungire a „căii africane’’ Egipt - Iran şi Irak - Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia şi Lituania - România şi Polonia - Germania; pe „drumul asiatic’’ China - Rusia - Ucraina - Republica Moldova - România; pe „calea Americii de Sud’’ de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Mediterana, şi pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultăţile inerente perioadei de tranziţie prelungită între sistemul economiei de stat centralizate şi crearea mecanismelor specifice economiei de piaţă.

Flagelul drogurilor este unul din fenomenele cele mai complexe, mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane. În secolul XX cuvântul „drog” a căpătat sensul care i se atribuie cel mai frecvent astăzi: toxic, stupefiant. Legată de noţiunea de stupefiant este cea de „trafic ilicit” care în accepţiunea Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 înseamnă, conform art. 1, pct. 1, lit. h, „cultura sau orice trafic de stupefiante, care au scopuri contrarii celor prevăzute în prezenta convenţie”. Potrivit art. 1, lit. j, din Convenţia asupra substanţelor psihotrope din anul 1971, expresia „trafic ilicit” se referă la fabricarea sau traficul de substanţe psihotrope efectuate contrar prevederilor acestei convenţii.

Potrivit dispoziţiilor din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, expresia „trafic ilicit” desemnează infracţiunile vizate la paragrafele 1 şi 2 ale art. 3 din Convenţie dintre care amintim: producerea, fabricarea, extracţia, prepararea, oferta, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, expedierea, expedierea în tranzit, transportul, importul sau exportul oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile modificate ale Convenţiei din 1961 şi ale Convenţiei din 1971.

În condiţiile în care, pe plan mondial, consumul şi traficul de stupefiante cunosc o amploare fără precedent, ameninţând să acapareze şi alte ţări care nu s-au confruntat cu acest flagel, se impune intensificarea măsurilor de cunoaştere, prevenire şi combatere a oricărei încercări de consum şi trafic ilicit de stupefiante în România. Nu se poate neglija faptul că România se situează pe magistralele de legătură între Orient şi Occident, confruntându-ne cu afluxul miilor de orientali ce încearcă penetrarea graniţelor româneşti, spre vestul Europei. În ciuda eforturilor politice ale ţărilor Uniunii Europene, aceasta rămâne în mod cert o uniune mai ales în plan economic, încercând în acelaşi timp să devină o uniune politică şi socială.

Paşi importanţi au fost făcuţi de către Uniunea Europeană mai ales în ultimul rând, prin finalizarea, în iunie-iulie 2003, a Proiectului de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa.

De asemenea, alţi paşi importanţi spre o uniune politică şi socială s-au făcut după atacurile teroriste din martie 2004, din Spania, evenimente care au general îndelungi discuţii pe aceasta temă la nivelul oficialităţilor Uniunii Europene, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, din 25-26 martie 2004. Relaţiile sociale, oportunităţile economice, dar şi relaţiile de piaţă se află într-o continuă şi rapidă schimbare, fiind influenţate de factorii economici, politici, sociali; odată cu schimbările în domeniul economic înfloreşte şi economia subterană, apar noi oportunităţi ilegale de a obţine bani, susţinute de o legislaţie deficitară.

Aşadar, şansa pentru societate de a deveni o victima a infracţionalităţii transfrontaliere este în continuă creştere.

 De aceea, este de necontestat faptul că la dezvoltarea unui spaţiu economic liber în cadrul Uniunii Europene şi accesul din ce în ce mai larg al ţarilor din centrul şi estul Europei a dus şi va duce la apariţia, dezvoltarea şi diversificarea a noi forme de manifestare ale infracţionalităţii transfrontaliere. Implicaţiile criminologice constau în dezvoltarea unei „pieţe europene a crimei” în cadrul căreia infractorii îşi construiesc structuri puternice şi de durată, structuri bazate pe cooperare şi organizare transfrontaliere. Este cazul pieţei drogurilor.

Există foarte multe cazuri în practică când, spre exemplu, un grup de martori relatează într-un anumit fel o împrejurare, în timp ce persoana vătămată sau alţi martori o relatează în contradictoriu. În astfel de situaţii, ceea ce contribuie cel mai mult la formarea convingerii intime a judecătorului sunt probele materiale, desigur, atunci când ele pot fi găsite. De aceea, criminalistul trebuie să caute probele materiale şi acolo unde este de necrezut că le va găsi. Astfel, cu insistenţă şi perseverenţă nu pierde nici o ocazie de a le descoperi şi valorifica, pentru că, întotdeauna, un lucru este cert – probe există; dificultatea costă însă, în căutarea lor şi nu în ultimul rând în folosirea lor cât mai corectă în cadrul unui proces.