EBooks - Lucrari in format electronic

Pentru a răspunde principiilor democraţiei reprezentative, alături de interesele guvernelor şi cel al Uniunii trebuie să fie satisfăcute şi interesele cetăţenilor iar singura instituţie care o putea face era un parlament constituit după reguli cât mai apropiate de cele ale parlamentelor naţionale. Prin crearea Parlamentului European ca instituţie de bază care reprezintă interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfacţie principiului democratic evocat.

Întreaga evoluţie a reglementărilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificările aduse prin Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa pun în lumină două tendinţe de principiu: să se dea o cât mai mare legitimitate şi să crească rolul său, astfel încât în timp să poată îndeplini funcţiile oricărui parlament naţional. Această evoluţie înseamnă un grad din ce în ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.

Pentru a răspunde principiilor democraţiei reprezentative, alături de interesele guvernelor şi cel al Uniunii trebuie să fie satisfăcute şi interesele cetăţenilor iar singura instituţie care o putea face era un parlament constituit după reguli cât mai apropiate de cele ale parlamentelor naţionale. Prin crearea Parlamentului European ca instituţie de bază care reprezintă interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfacţie principiului democratic evocat.

Întreaga evoluţie a reglementărilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificările aduse prin Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa pun în lumină două tendinţe de principiu: să se dea o cât mai mare legitimitate şi să crească rolul său, astfel încât în timp să poată îndeplini funcţiile oricărui parlament naţional. Această evoluţie înseamnă un grad din ce în ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.

Agricultura a constituit, încă de la început, unul din sectoarele cheie ale Comunităţii Europene, motiv pentru care Comunitatea Economică Europeană a iniţiat o Politică Agricolă Comună (PAC) în anul 1962, în special pentru a sporii producţia şi pentru a asigura un standard de viaţă fermierilor comparabil cu nivelul altor categorii sociale. De asemenea, s-a urmărit stabilizarea pieţelor agricole şi garantarea aprovizionării continue a consumatorilor europeni, la preţuri convenabile.

Politica externă şi de securitate comună la nivel european constituie una din modalităţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Reglementarea sa juridică a fost realizată relativ târziu faţă de restul construcţiei europene, având în vedere natura sensibilă a acestei politici care în continuare se regăseşte în sfera competenţelor statelor membre.

Instituţia concurenţei comunitare a fost şi va mai fi pentru multă vreme, o parte relativ autonomă şi specifică a dreptului comunitar european. Încă de la începuturi s-a orientat în jurul a două axe , situând pe primul loc regulile care se adresează întreprinderilor şi pe un loc secundar, cele care vizează conduita statelor membre sau autorităţilor publice.

Punerea în aplicare a unei politici funcţionale în domeniul concurenţei la nivelul Uniunii Europene a avut mai multe etape, dar în acelaşi timp, şi multe obstacole. Pe măsură ce a fost mai bine structurată legislativ şi instituţional, a fost intensificată în aplicare, politica concurenţială a stârnit multe controverse.

În materie de politică socială, Uniunea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta Socială Europeană, semnat la Torino la 18 octombrie 1996, şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989, au ca obiectiv promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, favorizând o evoluţie egală, o protecţie socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permit un nivel ridicat şi durabil de ocupare a forţei de muncă şi combaterea excluderilor. În acest scop, Uniunea şi statele membre acţionează ţinând cont de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniile relaţiilor contractuale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii.

Baza legală a politicii sociale a fost stabilită prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunităţii Europene, 1957, şi reînnoit), întărită prin Actul Unic European (1986/1987) şi consolidată prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997).

Aplicarea principiului proporţionalităţii vizează trei domenii: 

- forma acţiunii comunitare;

- natura şi amploarea acţiunii comunitare; 

- stabilirea cuantumului cheltuielilor financiare sau administrative.

Tratatul de la Maastricht este primul care înscrie în termeni clari principiul subsidiarităţii, potrivit căruia, Comunitatea acţionează în limitele competenţelor ce-i sunt conferite şi a obiectivelor ce-i sunt stabilite prin tratat.

Potrivit principiului subsidiarităţii, Comunitatea nu intervine, în domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă, decât dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii avute în vedere nu pot fi realizate suficient de statele membre şi pot deci, datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii avută în vedere, să fie mai bine realizate la nivel comunitar.

În concluzie, atunci când facem vorbire despre principiul subsidiarităţii trebuie să ţinem seama de toate dispoziţiile cuprinse în Tratat.