William Shakespeare

La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a casatorit cu o fata din orasul sau, Anne Hathaway (moarta în 1623), care avea cu opt ani mai mult decât el. Primul lor copil, Susannah, s-a nascut 6 luni mai târziu, iar gemenii Hamnet si Judith în 1585. Hamnet, unicul sau fiu, a murit în 1596 la vârsta de 11 ani. S-a sugerat adesea ca versurile din „Regele Ioan” ce încep cu „Durerea umple camera fiului meu absent”, reflecta durerea lui Shakespeare Aceasta drama istorica înfatiseaza evenimente din perioada domniei regelui Ioan Fara de Tara (Ioan Plantagenetul, 1199–1216), fiul lui Henric al II-lea si al Eleanorei de Aquitania. A fost scrisa catre sfârsitul secolului al XVI-lea si publicata abia în 1623. Aceasta scriere da o replica unei tragedii anonime, Domnia framântata a regelui Ioan, reprezentata prin 1591, în care sângerosul monarh era reprezentat ca un adevarat erou national. Regele Ioan ajunge pe tronul Angliei prin asasinarea lui Arthur de Bretania, fiului lui Richard Inima de Leu. Chemat de Filip August al Frantei (al cariu vasal era deoarece detinea teritoriile de lânga Marea Mânecii) pentru a fi judecat pentru crimele sale, Ioan pierde posesiunile franceze. Desi este ajutat de ostile bastardului Faulconbridge, care lupta cu eroism, regele Ioan este înfrânt la Roches-aux-Moines si îsi pierde viata dispretuit de toti. Probabil scrisa în jurul anului 1595, piesa „Richard al II-lea” a fost publicata prima data la 1623, dar a aparut si la 1597 sub denumirea „Tragedia Regelui Richard al II-lea”. Personajul central al piesei este chiar Richard al II-lea. Din primul act, îl vedem pe rege cum sade maiestuos pe tronul sau, în fata multimii. Varu lui Richard al II-lea, Henric Bolingbroke, duce de Hereford, se cearta cu Thomas Mowbray, primul duce al Norfolk. Ei cer ajutorul regelui, pentru a judeca si hotarî cine are dreptate. Desi încearca sa-i impace, regele nu are succes iar cei doi se provoaca la duel... Scena acestei lupte este îndelung pregatita de o ceremonie descrisa în amanunt. Dar în cele din urma Richard al II-lea le întrerupe duelul si îi pedepseste în egala masura...

Piesa „Henric al IV-lea”, scrisa nu mai târziu de 1597, este alcatuita din doua parti. Cu toate acestea, lucrarea poate fi considerata de sine statatoare, dar partile I si a II-a pot fi tratate si separat. Daca în prima parte se simte o nota umoristica, cea de-a doua parte are mai degraba notele unei comedii sumbre. Iar daca în prima parte problema-cheie este onoarea, în cea de-a doua este legea. Ilarold Jenkins s-a ocupat în mod special de problema celor doua parti ale piesei Henrie al IV-lea si a rezolvat-o împacînd ambele puncte de vedere de mai sus: „Henrie al IV-lea, în concluzie, reprezinta în acelasi timp o piesa si doua piese. Prima parte începe cu o actiune pentru care nu are spatiu suficient, dar pe care o rotunjeste partea a doua. Tinînd însa seama de faptul ca jumatate din actiune se încheie în partea întâi, exista primejdia unui gol în partea a doua. Pentru a umple acest gol, Partea a II-a dezvolta povestea noterminata a lui Falstaff si reia ceea ce este terminat în povestea printului. Cele doua parti sînt complementare, dar ele sînt si independente, ba chiar si incompatibile”.

„Henric al V-lea” este ultima piesa din cea de a doua tetralogie (dupa „Richard al Il-lea” si „Henric al IV-lea” cu partile I si a II-a) si a fost scrisa între 1598-1599 sau, dupa cum sustin unii cercetatori pe baza referirii la Essex din prologul actului VI, între plecarea acestuia în Irlanda si înapoierea sa în Anglia, respectiv 27 martie si 28 septembrie 1599. În editia in-folio din 1623, piesa ocupa al cincilea loc în sectiunea „istorie”. Tânarul rege Henric al V-lea al Angliei invadeaza Franta, pentru a-si proclama dreptul la regat si la mâna fiicei suveranului francez. Dupa poetul german Karl Schlegel, Shakespeare insinueaza ca Henric are motive ascunse sa porneasca razboiul împotriva Frantei: „Henric avea nevoie de un razboi extern pentru a-si consolida tronul (...) Îînvatatii sai episcopi sunt tot atât de dispusi sa-i dovedeasca dreptul indiscutabil la coroana Frantei pe cât este el de dispus sa-i permita constiintei sale sa fie linistita de dânsii...”. Ironia shakespeariana însoteste si dorinta regelui de a-si consolida cuceririle prin casatoria cu o principesa franceza: „Rodul acestei uniri, prin care cele doua natiuni îsi fagaduiau atâta fericire în viitor, a fost slabul si bicisnicul Henric al Vl-lea, sub a carui domnie toate au fost pierdute într-un chip lamentabil”.

Una dintre cele mai importante drame istorice shakespeariene este trilogia „Henric al VI-lea”. Actiunea piesei începe în dupa-amiaza mortii regelui Angliei, Henric al V-lea, când fiul mai mic al acestuia, Henric al VI-lea, se instaleaza pe tron. Noul rege este sfatuit îndeaproape de Lordul Protector Gloucester, în timp ce Ioana d’Arc conduce Franta în lupta împotriva Angliei. Trilogia „Henric al VI-lea” a fost scrisa înainte de „Henric al V-lea”. În „Henric al VI-lea” facem cunostinta si cu celebrul personaj comic Falstaff cel gras si viclean. Se spune ca aventurile lui nefericite o amuzau într-un mod deosebit pe regina Elisabeta, acesta ceraâdu-i continuarea lor, comanda ce a fost onorata foarte repede de scriitor, prin „Nevestele vesele din Windsor”.

Scrisa probabil în 1591, „Richard al III-lea” e o piesa istorica. Shakespeare pune în lumina scurta domnie a regelui Angliei. Dupa „Hamplet”, este cea mai lunga piesa si a fost conceputa dupa primele trei parti din „Henric al VI-lea”. Prima punere în scena dateaza de la 17 noiembrie 1633, când Carol I si Regina Maria au privit spectacolul cu ocazia Zilei Reginei. Duce de Gloucester, poreclit Richard cel Cocosat, se încapatâneaza sa urce pe tronul Angliei. Pentru a-si atinge scopul, îi asasineaza pe regele Henric al Vl-lea si pe fiul acestuia, Eduard. De asemenea, o seduce pe vaduva Anne, îi închide si-i ucide nepotii. În cele din urma, când ajunge pe tron, el o alunga pe Anne si se însoara, în schimb, cu nepoata sa, Elisabeth. În „Richard al III-lea”, Shakespeare a cuprins atât ascensiunea, cât si decaderea unuia dintre cei mai mari tirani ai lumii. Un titlu alternativ al piesei „Henric al VIII-lea” pare sa fi fost „All is True” („Totul e adevarat”). Din acest motiv se banuieste ca piesa nu e scrisa doar de Shakespeare sau e completata de succesorul sau, John Fletcher. Ca de obicei, atunci când scria piese istorice, Shakespeare se documenta din cronicile lui Raphael Holinshed (1587). Dar pentru a-si atinge scopurile dramatice, nu a respectat întotdeauna firul cronologic al întâmplarilor. Sau chiar a amestecat fapte petrecute de-a lungul a doua decenii. Aceasta piesa presupune, fara a o spune însa direct, ca acuzele de tradare aduse împotriva ducelui de Buckingham sunt false. De asemenea, rusinea si decapitarea Annei Boleyn, cea de-a doua sotia a lui Henric al VIII-lea, sunt evitate si nici o indicatie cu referire la alte patru sotii ale monarhului nu sunt mentionate în piesa.

Probabil conceputa între anii 1590-1594, piesa „Îmblânzirea scorpiei” începe cu o scena în care un betiv pe nume Sly este pacalit de catre un machiavelic lord ca este un nobil. Povestea principala este însa aceea a iubirii cu idilei cu nabadai dintre Petruchio, un gentelman din Verona, si Katherina, o femeie vicleana, o adevarata scorpie. Daca initial aceasta nu îi accepta lui Petruchi avansurile, în cele din urma, convinsa de vorbele mestesugite ale barbatului, se transforma într-o sotie credincioasa si supusa. Elementele misogine ale acestei piese au devenit subiect de controversa, mai ales pentru publicul sau cititorul modern. Lucrarea „Mult zgomot pentru nimic” dezvolta, în paralel, doua povesti: dragostea dintre Benedick si Beatrice si cea dintre Claudio si Hero. În secolul al XVI-lea, în Messina (Sicilia), Hero locuieste cu tatal, guvernatorul Lenato, si verisorii ei, Beatrice si Antonio.

La începutul piesei, Antonio îi întâmpina pe printul Don Pedro si pe soldatii Claudio si Benedick abia întorsi, victoriosi, din lupta. Claudio se îndragosteste de Hero de îndata ce o cunoaste. Si ea îi împartaseste repede sentimentele, asadar cei doi planuiesc nunta. Dar, în acelasi timp, pun la cale o farsa, iar „victime” sunt Benedick si Beatrice. Scopul e ca acestia sa se îndragosteasca. Însa Benedick si Beatrice nu vor sa-si arate afectiunea de la început si se întrec mereu în a-si gasi cusururi unul altuia. Povestea se complica atunci când maleficul Don John, fratele printului Don Pedro, pune în pericol casatoria dintre Claudio si Hero. Comedia „Mult zgomot pentru nimic” e scrisa de Shakespeare dupa zece ani de drama. Criticii americani sunt de parere ca dramele shakespeariene sunt mai lesne de înteles decât comediile sale. „mult zgomot pentru nimic” a fost publicata la 23 august 1600, iar în limba româna lucrarea a fost tradusa abia la 1956. Parca ar fi un testament literat al lui Shakespeare, „Furtuna” a fost scrisa cel mai probabil în ultimii ani de viata ai autorului. Istoricul culturii britanice Jack Lindsay spunea: „«Furtuna» reprezinta concluzia finala a lui Shakespeare asupra unei omeniri ale carei avânturi pozitive si negative nu a încetat sa le experimenteze pe scena, de la mitul organic, dar benefic si malefic în acelasi timp, pâna la ordinea feudala, eroica, a relatiilor individuale directe (...), ordine care genereaza (...) o societate a relatiilor de onoare si de vitejie (...)”. Magicianul Prospero, duce de Milano, si fiica sa, Miranda, au fost blocati timp de doisprezece ani pe o insula, din cauza gelosului frate al lui Prospero, Antonio. Dotat cu puteri magice, Prospero este servit de un spirit, Ariel, pe care Prospero l-a salvat de razbunarea unei vrajitoare.

Între anii 1598-1601, Shakespeare a fost pasionat sonete şi a scris 154. Remarcabile sunt sonetul 116, în care autorul exprimă ideea unei iubiri pure şi statornice şi sonetul 130, care ilustrează însă luciditatea, realismul. În „Introducere în shakespeareologie

Scrisa în apropierea Craciunului de la 1600, „A douasprezecea noapte”, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazata pe încurcarea identitatii unor personaje. Viola se travesteste în barbat, ia numele de Cesarino si intra în serviciul ducelui Orsino. Acesta din urma e îndragostit de tânara Olivia, al carei tata si frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseste ca intermediar de Cesarino. Crezând ca Cesarino este barbat, Olivia se îndragosteste de acesta, adica de Viola... La rândul ei, Viola se nutreste sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat si confident în acelasi timp... Probabil scrisa între 1601-1608, „Totu-i bine când sfârseste bine” a fost prima data publicata la 1623. Înitial piesa a fost considerata comedie, apoi s-a discutat importanta mai mare a unor fragmentele de tragedie. Având ca sursa „Decameronul” lui Boccaccio, piesa are ca titlu un proverb a carui povata e aceea ca nici o problema nu conteaza daca se sfârseste fericit. Piesa e povestea unei servitoare, Helena, si a iubirii ei pentru Lordul Bertram, un tânar nobil. Bertram este chiar fiul contesei pentru care Helena lucreaya. El planuieste sa plece la Paris, pentru a deveni pupilul Regelui Frantei. Se pare ca regele este grav bolnav. Helena, al carei tata a fost un renumit fizician, se ofera sa-l însanatoseasca, daca regele îi va promite ca o lasa sa se marite c Bertram. Alteta Sa accepta... Scrisa probabil între 1603-1604, piesa „Masura pentru masura” este, potrivit criticilor, în egala masura o comedie si o tragedie. Vincentio, duce în Viena, anunta ca vrea sa paraseasca orasul cu interese diplomatice. Lasa grijile guvernamentale în mâinile lui Angelo. Acesta din urma, însa, pare a fi nucrutator cu un tânar, Claudio, ce si-a lasat iubita, pe Julieta, însarcinata înainte de nunta. Desi marturiseste ca vrea cu adevarat sa o ia de sotie pe fata, Claudio e totusi condamnat la moarte de catre Angelo. Dar Angelo nu stie ca este urmarit îndeaproape de ducele Vincentio, care nu a plecat cu adevarat din oras ci doar s-a deghizat în calugar si urmareste îndeaproape ce fac locuitorii Vienei precum si ce decizii ia Angelo în lipsa sa...

Povestea de dragoste care l-a facut celebru pe Shakespeare este fara îndoiala „Romeo si Julieta”. Ura dintre doua familii puternice, Montague si Capulet, nu va reusi sa stirbeasca iubirea pe care Romeo i-o poarta Julietei, nici macar în ciudat finalului tragic al piesei. Julieta se va sinucide crezând ca Romeo este mort, iar acesta din urma îsi va pune si el capat ziellor vazând ca lânga el zace fara suflare aleasa inimii. Piesa a fost scrisa de Shakespeare în tinerete dar s-a publicat abia la 1597. În centrul atentiei se afla un general roman a carui singura preocupare este aceea de a se razbuna cu orice pret pe Tamora, Regina gotilor. „Titus Andronicus” se presupune a fi prima tragedie scrisa de Shakespeare si este considerata poate cea mai „sângeroasa” dintre operele sale. Si-a pierdut popularitatea în timpul erei victoriene, din cauza cruzimii descrierilor, asadar a fost apreciata mult mai târziu decât celelalte scrieri shakespeariene. Se spune ca dupa 1600, tehnica dramatoca a lui Shakespeare intra într-o perioada suprema. Una dintre tragediile scrise dupa 1600 este si „Coriolan” (1608), în care este evocata viata legendarului conducator roman, Gaius Martius. Pentru ca este foarte curajos, el primeste dreptul de a-i comanda pe coriolani si este supranumit si Coriolan(us). La îndemnul mamei, Volumnia, Coriolan(us), desi ezitp initial, va candida apoi pentru titlul de consul. Primeste repede suportul Senatului. Dar planurile îi sunt dejucate de cei mai de seama dusmani ai sai, Brutus si Sicinius.

Una dintre cele mai timpurii piese shakespeariene, „Comedia erorilor” se pare ca a fost scrisa între 1592-1594. De asemenea, este una dintre cele mai scurte piese si e caracterizata de un umor datorat confuziilor. E povestea a doi gemeni separati din greseala la nastere. Se pare ca, în realizarea acestei opere, Shakespeare s-a inspirat din Plaut (cca. 250 î.Hr. - cca. 184 î.Hr.), cel considerat parintele teatrului roman preclasic si cel mai semnificativ autor al începuturilor literaturii latine, opera sa numarând 21 de comedii. Egeon, un negustor din Siracusa asi spune trista poveste a vietii. În tinerete a fost casatorit si sotia i-a daruit doia baieti gemeni. În aceeasi zi, o femeie sarmana a nascut, de asemenea, gemeni. Egeon i-a facut pe acestia din urma slujitori ai fiilor lui. La scurt timp, însa, familia pleaca într-o calatorie pe mare. În urma unei furtuni, el ramâne cu doi dintre baieti, iar nevasta lui cu ceilalti doi. Când se faci mari, baietii ramasi cu Egeon pleaca în cautarea celorlati doi... � Desi a fost publicata abia la 1623, se pare ca piesa a fost scrisa la 1594. „Poveste de iarna” e povestea a doi prieteni din copilarie, Leontes si Polixenes se reîntâlnesc dupa multi ani. Leontes este, acum, regele Siciliei, iar Polixenes, Regele Boemiei. În vizita la Leontes, Polixenes e bucuros sa rememoreze trecutul alaturi de acesta. Dupa un timp, când decide sa plece, Polixenes e rugat de Leontes sa mai ramâna. Pentru ca nu accepta, Leontes îsi trimite si sotia, pe Hermoine, sa-l convinga. Aceasta reuseste. Dar Leontes în loc sa se bucure începe sa banuiasca o aventura între sotia sa si cel mai bun prieten... Multi critici literari sunt de parere ca aceasta piesa nu este doar o comedie, dar si o drama psihologica datorita primelor trei acte. „Pericle” este una dintre operele despre care sa bunuieste ca nu apartin lui Shakespeare. Cu toate acestea, în culegerile moderne de opere shakespeariene a fost introdusa. Se crede ca primele acte, pline de descrieri, ar apartine unui colaborator netalentat al lui Shakespeare, posibil George Wilkins. Pericles se întoarce în Tyre, dar acolo prietenul si consilierul sau de încredere, Helicanus, îl sfatuieste sa plece, din cauza ca Antiochus, un dusman de temut, îi vrea raul. În calatoria sa, Pericle se îndragosteste, dar în timpul unei furtuni crede ca a pierdut-o pe cea care-i aduce pe lume o fetita. Anii trec si fiica lui e din ce în ce mai frumoasa, dar si invidiata. Din acest motiv, are multi dusmani. Iar Pericle crede ca a pierdut-o si pe ea. Si, înnebuni, pleaca din nou pe mare...

Se crede ca „Othello” a fost scrisa în jurul anului 1603 si ca are la baza povestea italiana „Un capitan maur” de Cinthio, unul dintre discipolii lui Boccaccio. Povestea din opera shakespeariana se învârte în jurul a patru personaje principale: Otthelo, un capitan maur al armatei venetiene, sotia lui Desdemona, locotenentul lui Cassio si omul lui de încredere Iago. „Othello” este una dintre cele mai apreciate opere ale lui Shakespeare, datorita abordarii unei tematici variate: rasism, dragoste, gelozie, tradare. Piesa începe cu Roderigo, un golan bogat îndragostit de Desdemona, care se plânge lui Iago ca nu a aflat din timp de mariajul secret dintre Othello si femeia pe care el o iubeste... Si Iago spune ca e suparat pe Othello, caci acesta din urma nu l-a promovat pe el. Asadar, Iago si Rodrigo planuiesc sa se razbune... Probabil scrisa la 1602, „Troilus si Cresida” nu este o tragedie specific shakespeariana, caci personajul principal nu moare... Actiunea piesei se petrece în ultimii ani ai razboiului troian, urmând parca firul epic din „Iliada” lui Homer. Doua planuri sunt zugravite în piesa lui Shakespeare. În unul dintre ele, Troilus, un print troian (fiu al lui Priam), o curteaza pe Cresida, si ea originara din Troia. Dar când aceasta este luata prizoniera de catre greci, Troilus descopera ca femeia pe care o iubeste flirteaza cu altcineva si decide sa se razbune pe infidelitatea ei. În alt plan e zugravita lupta dintre fortele armate grecesti, conduse de catre Agamemnon, cu cele troiene, conduse de catre Priam. „Macbeth”, scrisa probabil între 1603-1607, este cea mai scurta tragedie shakespeariana. Prima reprezentatie atestata a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe. Personajele reale care au inspirat aceasta piesa sunt regii Macbeth, Duff si Duncan mentionati în cronicile lui Raphael Holinshed (1587), un tratat de istorie a Angliei foarte cunoscut lui Shakespeare si contemporanilor sai. De-a lungul timpului, piesa a atras mari actori în rolurile lui Macbeth si Lady Macbeth, precum Jon Finch si Francesca Annis sau Ian McKellen si Judi Dench. Piesa a fost adaptata pentru film, televiziune, opera si altele. Macbeth este un general în armata regelui Duncan al Scotiei. Datorita previziunilor a trei vrajitoare, el devine obsedat de a ajunge el însusi rege..