Redactia Lucrari.ro

Structurată pe parcursul a şapte capitole, lucrarea de faţă are în vedere o analiză atât din perspectivă teoretică, cât şi practică, asupra libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor în contextul realizării pieţei unice a Uniunii Europene.

Cu doar 10-12% din populaţia de pe glob, 27 state membre (România şi Bulgaria au devenit membre UE de la 1 ianuarie 2007) reprezintă cel mai mare exportator din lume şi al doilea importator (după SUA). În perioada 1990-2008 se simte o reorientare a comerţului exterior al Uniunii Europene. Cele mai considerabile creşteri ale importurilor au fost realizate pe piaţa Chinei, ţărilor candidate la Uniunea Europeană, fostelor state care aparţineau Fostei URSS, iar la export reorientarea s-a simţit, în special, pe piaţa ţărilor candidate la UE, Chinei, Americii Latine, SUA etc.

Structurată pe parcursul a cinci capitole, lucrarea de faţă prezintă din punct de vedere evolutiv instituţia mediatorului european pornind de la apariţia acesteia în diferite state europene (Secţiunea a II-a din Capitolul I – „Scurt istoric privind apariţia instituţiei mediatorului pe continentul european”) şi insistând apoi asupra reglementării acestei instituţii prin Tratatul Uniunii Europene (Capitolul II – „Instituţia mediatorului european”). În continuare, capitolul III al lucrării vine în completarea teoriei cu unele exemple practice extrase din activitatea mediatorului european de-a lungul timpului.

Lucrarea de faţă şi-a propus să analizeze, pe parcursul a cinci capitole, un subiect deosebit de important la nivel comunitar – modelul de integrare oferit de Uniunea Europeană – punând un accent central pe modelul de integrare economică şi problematica politicii de coeziune economică şi socială care va ajuta în final, la ajustarea disparităţilor dintre statele membre.

Pentru a răspunde principiilor democraţiei reprezentative, alături de interesele guvernelor şi cel al Uniunii trebuie să fie satisfăcute şi interesele cetăţenilor iar singura instituţie care o putea face era un parlament constituit după reguli cât mai apropiate de cele ale parlamentelor naţionale. Prin crearea Parlamentului European ca instituţie de bază care reprezintă interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfacţie principiului democratic evocat.

Pentru a răspunde principiilor democraţiei reprezentative, alături de interesele guvernelor şi cel al Uniunii trebuie să fie satisfăcute şi interesele cetăţenilor iar singura instituţie care o putea face era un parlament constituit după reguli cât mai apropiate de cele ale parlamentelor naţionale. Prin crearea Parlamentului European ca instituţie de bază care reprezintă interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfacţie principiului democratic evocat.

Întreaga evoluţie a reglementărilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificările aduse prin Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa pun în lumină două tendinţe de principiu: să se dea o cât mai mare legitimitate şi să crească rolul său, astfel încât în timp să poată îndeplini funcţiile oricărui parlament naţional. Această evoluţie înseamnă un grad din ce în ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.

Pentru a răspunde principiilor democraţiei reprezentative, alături de interesele guvernelor şi cel al Uniunii trebuie să fie satisfăcute şi interesele cetăţenilor iar singura instituţie care o putea face era un parlament constituit după reguli cât mai apropiate de cele ale parlamentelor naţionale. Prin crearea Parlamentului European ca instituţie de bază care reprezintă interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfacţie principiului democratic evocat.

Întreaga evoluţie a reglementărilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificările aduse prin Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa pun în lumină două tendinţe de principiu: să se dea o cât mai mare legitimitate şi să crească rolul său, astfel încât în timp să poată îndeplini funcţiile oricărui parlament naţional. Această evoluţie înseamnă un grad din ce în ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.

Agricultura a constituit, încă de la început, unul din sectoarele cheie ale Comunităţii Europene, motiv pentru care Comunitatea Economică Europeană a iniţiat o Politică Agricolă Comună (PAC) în anul 1962, în special pentru a sporii producţia şi pentru a asigura un standard de viaţă fermierilor comparabil cu nivelul altor categorii sociale. De asemenea, s-a urmărit stabilizarea pieţelor agricole şi garantarea aprovizionării continue a consumatorilor europeni, la preţuri convenabile.

Politica externă şi de securitate comună la nivel european constituie una din modalităţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Reglementarea sa juridică a fost realizată relativ târziu faţă de restul construcţiei europene, având în vedere natura sensibilă a acestei politici care în continuare se regăseşte în sfera competenţelor statelor membre.

Instituţia concurenţei comunitare a fost şi va mai fi pentru multă vreme, o parte relativ autonomă şi specifică a dreptului comunitar european. Încă de la începuturi s-a orientat în jurul a două axe , situând pe primul loc regulile care se adresează întreprinderilor şi pe un loc secundar, cele care vizează conduita statelor membre sau autorităţilor publice.