Editura Gramen

Creşterea porcilor este parte integrantă din agricultură. Ea constituie o sursă de venit pentru o parte a populaţiei agricole. Diferenţele care pot denatura condiţiile de concurenţă interferează cu buna funcţionare a organizării pieţei comune a porcilor şi a produselor derivate. Prin urmare, a fost  necesară stabilirea unor standarde minime comune pentru protecţia porcilor de fermă şi de îngrăşare, pentru a garanta dezvoltarea raţională a producţiei. Astfel de standarde, adoptate atat de Romania, cat si de Uniunea Europeana, sunt prezentate pe larg in cadrul lucrarii de faţă.

Lucrarea prezintă majoritatea agenţilor fitopatogeni şi dăunătorilor, plantele parazite, factori de nutriţie şi climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei şi pătlăgele vinete din spaţii protejate şi câmp.

Pe lângă manifestările atacurilor, sunt expuse metode şi mijloace care împiedică sau întârzie îmbolnăvirile şi atacul dăunătorilor ca şi extinderea acestora.

Metodele şi mijloacele de prevenire şi combatere vizează orientarea spre legumicultura ecologică prin adaptarea practicii legumiculturii convenţionale.

Această lucrare se adresează deopotrivă cultivatorilor cu vechime în domeniu, dar şi persoanelor care doresc să se ocupe fie de grădinărit pe suprafeţe mici, pentru consum propriu, fie doresc cultivarea legumelor pe suprafeţe comerciale.

Producatorii de hrana indeplinesc o misiune sacra, iar stradania lor trebuie sa se indrepte spre acele cai de siguranta pentru calitatea a ceea ce produc in vederea castigurilor financiare firesti.

Bazele cultivării moderne a lui Lentinus edodes s-au pus în anii ’40 în Japonia când s-au folosit pentru prima oară, de către tânarul student Kisaku Mori, inocul din lemn colonizat cu miceliu. Acest inocul avea forma unor cepuri de lemn şi era introdus forţat în orificii făcute în buştenii de stejar.

După aproximativ un an, timp în care buştenii erau loviţi din când în când, apăreau primele ciuperci, primăvara şi toamna timp de 2-5 ani în funcţie de esenţa de lemn folosită. De asemenea, el credea că pot preveni îmbătrânirea prematură.

Datele istorice arată că de aceste ciuperci se bucurau mai ales privilegiaţii curţilor imperiale, unde ciuperca mai era numită şi „Regele” sau „Monarhul ciupercilor”. În Japonia era denumită şi ciuperca samurai.

EXTRAS:

Detectarea Salmonella spp se efectuaeaza in conformitate cu norma EN ISO 6579, amendamentul 1, "Microbiologia alimentelor si a hranei pentru animale - Metoda orizontala de detectare a Salmonella spp. - Amendamentul 1: Anexa D: Detectarea Salmonella spp. in fecale de animale si in probele de mediu din etapa de productie primara" al Organizatiei Internationale de Standardizare.

Crapul comun (Cyprinus carpio) denumit şi crap românesc, iar în limba engleză: Common carp, se aseamănă cu carasul, având corpul acoperit în întregime cu solzi. Spre deosebire de caras, el prezintă la baza gurii două mustăţi tactile, iar spatele este curbat, într-o măsură mai mică sau mai mare. Culoarea este brun-argintie, cu nuanţe în funcţie şi de particularităţile mediului în care trăieşte (lacuri, râuri, Dunăre, Deltă). Este una dintre speciile cele mai spectaculoase şi râvnite de către pescari. Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste şi energice. Această specie de crap este cea mai răspândită în ţara noastră.

Exemplarele sălbatice (crapi sui), care trăiesc în lacuri neamenajate, Dunăre sau Deltă, se deosebesc prin forma lor uşor alungită, fusiformă. Practic, din punct de vedere anatomic şi al comportamentului, pot fi asimilaţi uşor cu crapii româneşti.

Lucrarea se vrea a fi în primul rând un îndrumar sau un ghid elaborat cu scopul ca cei interesaţi de acest domeniu să poată găsi date concrete privind creşterea şi exploatarea gâştelor (condiţii privind adăpostul, microclimatul, aşternutul, hrana, procesul de incubaţie etc.), măsurile ce trebuie aplicate pe parcursul tehnologiei de creştere, precum şi alte informaţii necesare pe care un crescător trebuie să le stăpânească.