Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Ambasadele si consulatele

Descriere

Ca o concluzie, având în vedere toate cele prezentate pe parcursul acestei lucrări – intitulată „Rolul organelor externe ale statelor în menţinerea relaţiilor dintre state”, se poate spune că lucrarea a fost concepută ca o expunere şi o analiză a normelor dreptului internaţional dar şi a structurii instituţionale interne a statului, toate menite să asigure desfăşurarea acelei activităţi de promovare a intereselor externe ale unui stat, prin relaţiile sale diplomatice.

Deşi diplomaţia este privită, de cele mai multe ori, cu admiraţia pe care o dă ceremonialul desfăşurării ei şi sentimentul de egalitate şi demnitate, pe care îl inspiră protocolul şi eticheta diplomatică, în fond, ea este o activitate plină de neprevăzut şi mister, la care participă diplomaţi, gândind mereu măsuri şi acţiuni pentru a promova politica statului lor, care să se armonizeze cu cea a statului în care sunt trimişi. Aşadar diplomatul trebuie să lămurească interlocutorii asupra propriului lor interes, conştientizându-l dacă aceştia ar fi omis sau neglijat să o facă.

Diplomaţia, în general, este o negociere permanentă, ea nu se desfăşoară numai la masa tratativelor. Diplomaţii ştiu şi trebuie să ştie că a negocia nu înseamnă insistenţa pentru acceptarea unei soluţii avorabile numai statului propriu, el trebuie să aibă în vedere perspectiva unei colaborări cu interlocutorul, bazată pe reciprocitate.

Oricum însă, diplomatul trebuie să fie de partea statului său, de la care are mandat şi căruia îi dă socoteală de tot ce întreprinde; şi, dacă reuşeşte să promoveze un interes, aceasta înseamnă că el a înţeles nu numai cum să acţioneze, dar şi de ce a trebuit astfel acţionat. În consecinţă, diplomatul este chemat să reprezinte ţara şi să apere interesele poporului său, fără de care nici misiunea şi nici el ca funcţionar de stat nu ar avea raţiuni de existenţă; şi, dacă nu reuşeşte să facă să triumfe drepturile legitime ale celor care l-au mandatat, să stabilească o colaborare de durată între state, nu doar efemeră, aceasta s-ar putea întâmpla şi datorită faptului că el nu a luat în considerare drepturile egale ale partenerului, care, ca şi el, are un mandat şi un stăpân în propriul său popor…

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
Cantitate:

C U P R I N S

 

INTRODUCERE

 

CAPITOLUL I: REALIZAREA DIPLOMAŢIEI EXTERNE A STATELOR PRIN INTERMEDIUL ORGANELOR EXTERNE

A. ISTORICUL DIPLOMAŢIEI ŞI RELAŢIILOR DIPLOMATICE

B. CLASIFICAREA ORGANELOR PENTRU RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

 

CAPITOLUL II: AMBASADA – MISIUNEA DIPLOMATICĂ CU CEL MAI ÎNALT RANG

A. CADRUL JURIDIC DE REGLEMENTARE A RELAŢIILOR DIPLOMATICE

B. STRUCTURA AMBASADEI

C. PERSONALUL AMBASADEI

D. FUNCŢIILE AMBASADEI

E. ACORDUL DINTRE STATUL ACREDITAR ŞI STATUL ACREDITANT PENTRU ÎNFIINŢAREA MISIUNII DIPLOMATICE

F. INVIOLABILITĂŢILE DIPLOMATICE

G. IMUNITĂŢILE DE JURISDICŢIE DIPLOMATICĂ

H. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE

 

CAPITOLUL III: OFICIILE CONSULARE – ORGANE EXTERNE ALE STATELOR PENTRU RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

A. CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL DE REPREZENTARE

B. DREPTUL DIPLOMATIC ŞI DREPTUL CONSULAR. STUDIU COMPARATIV 80 C. FUNCŢIILE OFICIILOR CONSULARE

D. FUNCŢIILE OFICIILOR CONSULARE ROMÂNE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 BIBLIOGRAFIE

 
  • Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic şi consular”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
  • Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic şi consular”, Editura Lumina Lex, Vol. I şi II, Bucureşti, 2002.
  • Ion M. Anghel, Viorel I. Anghel, „Răspunderea în dreptul internaţional”, Lumina Lex, 1998.
  • Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, „Drept internaţional contemporan”, Regia autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1995.
  • Aurel Bonciog, „Drept diplomatic”, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2000.
  • Aurel Bonciog, „Drept consular”, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2000.
  • Thomas Buergenthal, Renate Weber, „Dreptul Internaţional al Drepturilor Omului”, Editura All, Bucureşti, 1996.
  • Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, „Teoria funcţiei publice comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • Jean Charpentier, „Institutions internationales”, Ed. Dalloz, 1991.
  • Ph. Cahier, „Privilegi e immunità delle missioni diplomatiche e delle organizzazioni in materia di previdenza sociale”, în „La Communità internationale”, 1959.
  • Ionel Cloşcă, Edwin Glaser, Neagu Cosma, Marţian Niciu, George Elian, Mikloş Antal, „Dicţionar de drept internaţional public”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică”, Bucureşti, 1982.
  • Florian Coman, Nicolae Purdă, „Protecţia Juridică a Drepturilor Omului”, Editura Era, 1999.
  • Adrian Comănescu, „Pactul de neagresiune şi securitate internaţională”, Editura Politică, Bucureşti, 1964.
  • Victor Duculescu, „Protection et inviolabilité diplomatique (Quelques questions d’intérêt actuel)”, în „Revue roumaine d’études internationales”, nr. 3/1975.
  • Pierre-Marie Dupui, „Droit international public”, Editura Dalloz, 1998.
  • George Elian, „Curtea Internaţională de justiţie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
  • Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, „Drept Instituţional Comunitar European”, Editura Actami, Bucureşti, 1999.
  • Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, Editura Actami, Bucureşti, 2001.
  • Cristian Ionescu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
  • Grigore Geamănu, „Drept internaţional contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
  • Ioan Hurdubaie, „Spaţiul penal paneuropean din perspectiva Consiliului Europei”; Editura Universal Pan, Bucureşti, 1999.
  • Ion Jinga, „Uniunea Europeană – realităţi şi perspective”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • Ion Jinga, Andrei Popescu, „Integrarea Europeană – Dicţionar de termeni comunitari”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • Corina Leicu, „Drept Comunitar”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Viorel Marcu, „Drept Instituţional Comunitar”, Editura Lumina Lex, 2000.
  • Marţian I Niciu, Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purdă, Macarovschi Laura „Culegere de documente de drept internaţional public”, Editura Lumina Lex, 1997.
  • Octavian Manolache, „Drept Comunitar – Instituţii comunitare”, Editura ALL Beck, Bucureşti, 1999.
  • George Marin (coord.), „De la Roma la Amsterdam via Maastricht”, Editura Independenţa Economică, 1999.
  • Dumitru Mazilu, „Drepturile Omului – Concept, exigenţe şi realităţi contemporane”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
  • Dumitru Mazilu, „Integrarea Europeană – Drept Comunitar şi Instituţii Europene”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • G. Meitani, „Curs de drept internaţional public”, Editura Al. T. Doicescu, Bucureşti, 1931.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Organizaţii internaţionale interguvernamentale”, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
  • Raluca Miga-Beşteliu, „Drept Internaţional. Introducere în dreptul internaţional public”, Editura ALL, 1996.
  • Gh. Moca, Mariana Drăghici, „Documente de drept internaţional public”, Vol. I, Centru de multiplicare al Universităţii din Bucureşti, 1972.
  • Riccardo Monaco, „Manuale di diritto internazionale pubblico”, Torino.
  • Roxana Munteanu, „Drept European – Evoluţie, Instituţii, Ordine juridică”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996.
  • Herald Nicolson, „Arta diplomatică”, Editura Politică, Bucureşti, 1966.
  • J. Perez de Cuellar, „Manual de derecho diplomatico”, Ediciones Peruanas, Lima, 1964.
  • Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman, „Drept Internaţional Public”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1994.
  • Dumitra Popescu, Adrian Năstase, „Drept internaţional public”, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1997.
  • Andrei Popescu, Ion Jinga, „Organizaţii Europene şi Euroatlantice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Nicolae Purdă, „Protecţia Drepturilor Omului – Mecanisme interne şi internaţionale” , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Ben Sen, „A Diplomat’s Handbook of International Law and Practice”, Martinus Nijhoff – The Hague, 1963.
  • Ovidiu Ţinca, „Drept Comunitar General”, Editura Didactică şi Pedagogiă, Bucureşti, 1999.
  • Marin Voicu, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, Editura Juridică, Bucureşti, 2001.
  • Site-ul Comisiei de drept internaţional: www.un.org.
  • Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, adoptată la 18 aprilie 1961 şi ratificată de România prin Decretul nr. 566 din 4 iulie 1968, publicat în Buletinul Oficial, nr. 89/1968.
  • Nations Unies, Annuaire de la Commission du droit international, Vol. I/1957, p. 57-64; Vol. I/1958.
  •  „Report of the International Law Commission on the Work of ist thirty – second session”, 1980, United Nations.
  •  „Tratatul de la Amsterdam”, Editura Lucreţius, Bucureşti, 1999.
  • Institutul Român pentru Drepturile Omului, „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”, Vol. II – „Instrumente regionale”, Bucureşti, 1997.
  • Geoffrey Regan, „Cartea gafelor militare”, Editura ANTET XX PRESS, Filipeştii de Târg, Prahova, 2000.
  • Site-ul oficial al U.E. – www.europa.eu.org.
  • Site-ul oficial al Ministerului Integrării Europene – www.mie.ro

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalul www.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (FanCourier sau Poşta Română).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările în format electronic editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Ambasadele si consulatele
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2007
Numar de pagini: 96
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Descoperim marea

Descoperim marea

Pretul nostru: Lei (Ron) 25.00
Codul civil al Romaniei. Indrumar notarial

Codul civil al Romaniei. Indrumar notarial

Pretul nostru: Lei (Ron) 75.00
Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole

Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole

Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
Manual de crestere a pasarilor

Manual de crestere a pasarilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 39.00
Extaz, moarte si rockn roll

Extaz, moarte si rockn roll

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Asediul Romei - 2 volume

Asediul Romei - 2 volume

Pretul nostru: Lei (Ron) 72.00

Recent vizualizate

Ambasadele si consulatele

Ambasadele si consulatele

Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker