Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Titluri de credit şi instrumente de plată

Descriere

Lucrarea are la bază două legi importante: – Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin şi Legea nr. 59/1934 privind cecul astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 38/2008 şi, respectiv, prin O.U.G. nr. 39/2008. În cuprinsul legilor, veţi găsi, de asemenea, inserate şi normele- cadru corespunzătoare fiecărui articol, actualizate corespunzător. 

Pe scurt, modificările celor două legi se concentrează asupra următoarelor aspecte:
- reglementarea aşa-numitei trunchieri;
- definirea mai clară a cuprinsului semnăturilor de pe cec, cambie şi bilet la ordin;
- stabilirea unui termen unic de prezentare la plată a instrumentului, indiferent dacă acesta este plătibil în localitatea în care a fost emis sau nu, respectiv un termen de 15 zile, precum şi faptul că nu mai sunt plătibile dacă prezentarea la plată este înaintea datei de emitere.
-eliminarea foii de prelungire (allonge) şi a referirilor la verso-ul instrumentelor pe care erau înscrise girurile, avalurile sau protestul, dat fiind faptul că acestea erau puţin utilizate, şi a referirilor de pe verso care vor fi înscrise pe recto.Ca un corolar al acestor modificări legislative, în M. Of. nr. 500 din 3 iulie 2008 au fost publicate Norma tehnică nr. 4/2008 privind cecul şi Norma tehnică nr. 5/2008 privind cambia si biletul la ordinpe care le veţi regăsi, de asemenea în această ediţie.Până la data de 31 august 2008 inclusiv, Banca Naţională a României şi instituţiile de credit vor putea elibera clienţilor lor atât formularele prevăzute de noile norme tehnice, cât şi formularele prevăzute de Normele tehnice nr. 9/1994 privind cecul şi nr. 10/1994 privind cambia şi biletul la ordin, urmând ca de la data de 1 septembrie 2008 să fie eliberate exclusiv formularele conforme cu noile norme tehnice.
În plus faţă de actele specificate mai sus, lucrarea conţine şi Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer-credit şi Normele metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) toate actualizate la 1 septembrie 2008.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00
Cantitate:

 Cuprins

1. Legea asupra cecului nr. 59/1934
2. Norma tehnică nr. 4/2008 privind cecul
3. Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin
4. Norma tehnică nr. 5/2008 privind cambia şi biletul la ordin
5. Regulamentul B.N.R. nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer-credit
6. Norme metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT)

Titlul cartii: Titluri de credit şi instrumente de plată
Producator: Editura Hamangiu
Data aparitiei: Septembrie 2008
Numar de pagini: 288
Format: A5
Mod de legare (Coperta): Brosat

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Razboi si pace vol 1, 2, 3, 4

Razboi si pace vol 1, 2, 3, 4

Pretul nostru: Lei (Ron) 150.00
Crescatoria de gaste (Cresterea gastelor)

Crescatoria de gaste (Cresterea gastelor)

Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
Enciclopedia Universala Britannica - vol. 16

Enciclopedia Universala Britannica - vol. 16

Pretul nostru: Lei (Ron) 19.00
Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Enciclopedia Universala Britannica - vol. 13

Pretul nostru: Lei (Ron) 19.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00
Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Pretul nostru: Lei (Ron) 250.00
Tragedia Familiei Adlerhorst vol 1, 2

Tragedia Familiei Adlerhorst vol 1, 2

Pretul nostru: Lei (Ron) 80.00
Cresterea porumbeilor

Cresterea porumbeilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Titluri de credit şi instrumente de plată

Titluri de credit şi instrumente de plată

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker