Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Investitorul inteligent

Descriere

Cel mai mare consultant de investiţii al secolului al XX-lea, Benjamin Graham a îndrumat şi a inspirat oameni de pretutindeni.

Concepţia lui Graham cu privire la „investiţiile bazate pe valoare” – care-i apără pe investitori de erorile grave şi îi obişnuieşte să elaboreze strategii pe termen lung – a făcut din „Investitorul inteligent” biblia pieţei bursiere încă de la prima ei apariţie, în 1949. De-a lungul anilor, evoluţia pieţei a dovedit temeinicia strategiilor recomandate de Graham.

Păstrând textul originar al lui Graham, ediţia de faţă include un comentariu actualizat aparţinând lui Jason Zweig, cunoscut jurnalist specializat în pieţe de capital, a cărui perspectivă ţine seama de realităţile pieţei actuale, trasează o paralelă între exemplele date de Graham şi ştirile senzaţionale referitoare la piaţa financiară actuală şi îi ajută pe cititori să înţeleagă mai bine modul în care trebuie aplicate principiile lui Graham.

Vitală şi indispensabilă, această ediţie a „Investitorului inteligent” este cea mai importantă carte pe care o veţi citi vreodată cu privire la modul în care vă puteţi atinge obiectivele financiare.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 88.50
Cantitate:

Cuprins

Prefata la editia a patra în limba engleza, de Warren E. Buffett IX Nota despre Benjamin Graham, de Jason Zweig XI Introducere: Ce-si propune sa realizeze aceasta carte

COMENTARIU LA INTRODUCERE

1. Comparatie între investitie si speculatie: rezultatele la care trebuie sa se astepte investitorul inteligent

COMENTARIU LA CAPITOLUL 1 37

2. Investitorul si inflatia

COMENTARIU LA CAPITOLUL 2 61

3. Un secol de istorie a pietei bursiere: pretul actiunilor la începutul anului 1972

COMENTARIU LA CAPITOLUL 3

4. Politica generala de portofoliu: investitorul defensiv

COMENTARIU LA CAPITOLUL 4

5. Investitorul defensiv si actiunile ordinare

COMENTARIU LA CAPITOLUL 5

6. Politica de portofoliu pentru investitorul întreprinzator: abordarea negativa

COMENTARIU LA CAPITOLUL 6

7. Politica de portofoliu pentru investitorul întreprinzator: partea pozitiva

COMENTARIU LA CAPITOLUL 7

8. Investitorul si fluctuatiile pietei

COMENTARIU LA CAPITOLUL 8

9. Plasamentele în fondurile de investitii

COMENTARIU LA CAPITOLUL 9

10. Investitorul si sfatuitorii sai

COMENTARIU LA CAPITOLUL 10

11. Analiza valorilor mobiliare pentru investitorul profan: abordarea generala

COMENTARIU LA CAPITOLUL 11

12. Lucruri de avut în vedere cu privire la profitul pe actiune

COMENTARIU LA CAPITOLUL 12

13. Comparatie între patru companii cotate la bursa

COMENTARIU LA CAPITOLUL 13

14. Selectia actiunilor pentru investitorul defensiv

COMENTARIU LA CAPITOLUL 14

15. Selectia actiunilor pentru investitorul întreprinzator

COMENTARIU LA CAPITOLUL 15

16. Titlurile convertibile si warantele

COMENTARIU LA CAPITOLUL 16

17. Patru cazuri extrem de instructive 441 COMENTARIU LA CAPITOLUL 17

18. Analiza comparativa a opt perechi de companii

COMENTARIU LA CAPITOLUL 18

19. Actionarii si conducerea firmei: politica dividendelor

COMENTARIU LA CAPITOLUL 19

20. „Marja de siguranta” – concept de baza al activitatii de investitii

COMENTARIU LA CAPITOLUL 20

Post-scriptum

COMENTARIU LA POST-SCRIPTUM

1. Superinvestitorii din Graham-si-Doddsville

2. Reguli importante cu privire la regimul fiscal al venitului din investitii si al tranzactiilor mobiliare (în 1972)

3. Principiile impozitarii investitiilor (actualizate la nivelul anului 2003) 582 4. Noua speculatie cu actiuni ordinare

5. Studiu de caz: Aetna Maintenance Co.

6. Contabilitatea impozitelor aferente achizitiei de catre NVF a actiunilor Sharon Steel 598

7. Investitiile în companii de tehnologie 599 Note 601 Multumiri din partea lui Jason Zweig

Index

Traducerea de fata are la baza editia a patra, revizuita, actualizata de Graham în 1971-1972 si publicata initial în 1973.

Textul notelor de subsol originare apartinând lui Graham (indicate prin numere în capitolele scrise de el) se gaseste în sectiunea „Note” de la sfârsitul cartii.

Noile note de subsol, introduse de Jason Zweig, apar, în capitolele scrise de Graham, în partea de jos a paginii (si, ocazional, folosind un alt corp de litera, ca o completare a notelor lui Graham de la sfârsitul cartii).

Autor: Graham Benjamin
Titlul cartii: Investitorul inteligent
Producator: Editura C.H. Beck
Data aparitiei: 22 Sep 2010
ISBN: 978-973-115-741-2
Numar de pagini: 656
Mod de legare (Coperta): Legat

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Investitorul inteligent

Investitorul inteligent

Pretul nostru: Lei (Ron) 88.50

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker