Drept comunitar european

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au fost constituite în virtutea art. 4 A din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ; ele îşi îndeplinesc sarcinile şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu dispoziţiile Tratatului şi ale statutului, conţinut în Protocolul 3 al TUE.

Astfel, la data de 1 ianuarie 1999, Uniunea Economică şi Monetară a intrat în cea de-a treia etapă, odată cu apariţia SERC în locul IME. În conformitate cu art. 106, paragraful 1 din Tratatul CE, SEBC este compus din Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre (băncile centrale naţionale) . În conformitate cu art. 105, paragraful 1 din Tratatul CE, obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor.

Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale din Comunitate, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunităţii, aşa cum sunt definite în art. 2 din Tratat: o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice, o creştere durabilă şi neinflaţionistă care să respecte mediul un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice. SEBC acţionează conform principiului unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând o alocare eficientă a resurselor comunitare.

Potrivit dispoziţiilor art. 105, paragraful 2 TCE, sarcinile fundamentale ale SEBC sunt:

 definirea şi implementarea politicii monetare a Uniunii Europene;

 desfăşurarea operaţiunilor de schimb pentru Euro în raport cu monedele necomunitare;

 păstrarea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre - de subliniat că această prevedere nu aduce atingere deţinerii şi gestionării de către guvernele statelor membre a fondurilor de rulment în valută;

 promovarea bunei funcţionări a sistemului de plăţi.

De asemenea, SEBC contribuie la buna conducere a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce priveşte controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 din TCE, în exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea obiectivelor şi a îndatoririlor care le sunt conferite prin Protocolul 3 al TUE, nici BCE, nici o bancă centrală naţională şi nici un membru al organelor lor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau a organelor comunitare, a guvernelor statelor membre sau a oricăror alte organisme.

Instituţiile şi organele comunitare, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale BCE sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea sarcinilor lor. Acest principiu conferă un mare grad de independenţă SEBC, lucru necesar pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

"Comunitatile europene si cooperarea politica europeana. Emergenta unei identitati europene" se adreseaza celor interesati de constructia europeana, in general, iar in particular, studentilor, cercetatorilor si practicienilor din acest domeniu.

Comunitatile Europene si cooperarea politica europeana constituie fundamentul unei identitati europene plurivalente: economice, sociale, juridice etc., prezenta lucrare remarcandu-se prin diversitatea perspectivelor de abordare a crearii si evolutiei Comunitatilor Europene, pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht.

Construcţia Uniunii Europene este atât o expunere istorică a evoluţiei Uniunii Europene cât şi o încercare de a surprinde conceptual această evoluţie. Lucrarea prezintă o varietate de teorii privind explicarea integrării europene.

Ea încearcă să puncteze cele mai importante momente ale construcţiei UE – chiar începând din anii ’50 şi mergând până în perioada prezentă, când ratificarea Tratatului de la Lisabona este pe agenda europeană.

Lucrarea de faţă prezintă, explică şi dă răspunsuri unei serii de întrebări referitoare la evoluţia UE până la stadiul dezvoltării sale de azi. Dar ea deschide o serie de întrebări referitoare la viitorul Uniunii - întrebări la care doar cititori avizaţi pot răspunde.

Construcţia Uniunii Europene este o invitaţie la informare şi la reflecţie privind locul şi viitorul Uniunii în concertul puterilor globale.

Lucrarea se înscrie pe linia deschisa de autorii lucrarilor de drept comunitar din Româna si se doreste a fi fundamentul disciplinei Drept bancar comunitar.

Dezvoltat prin intermediul a doua directive bancare, adoptate în 1973 si 1989, dreptul bancar comunitar reglementeaza armonizarea legislatiilor bancare comunitare, recunoasterea lor reciproca, modalitatile de control al activitatii bancilor si conditiile de autorizare a functionarii unei banci

TITLU EPUIZAT!

Drept comunitar al proprietatii intelectuale. Desene si modele, topografii de produse semiconductoare. Culegere de acte normative.

 Ingrijitori de editie: Ciprian Raul Romitan, Paul-George Buta

TITLU EPUIZAT!

Lucrarea "Drept comunitar. Culegere de grile si spete", compusa din 51 de grile teoretice si 15 grile-spete, constituie un instrument de lucru necesar pentru dezvoltarea rationamentului logicojuridic specific solutionarii unor litigii cu elemente de drept comunitar.

Tinând seama de evolutia legislatiei nationale în materie, precum si de adaptarea acesteia la reglementarile comunitare, "Drept roman si comunitar al concurentei" îsi propune sa ofere o prezentare de ansamblu a dreptului national al concurentei, în lumina prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, Legii privind concurenta neloiala nr. 11/1991, Ordonantei de urgenta nr. 117/2006 privind procedurile nationale în domeniul ajutorului de stat.

TITLU EPUIZAT!

Lucrarea de faţă constituie un instrument de lucru necesar pentru dezvoltarea raţionamentului logico-juridic specific soluţionării unor litigii cu elemente de drept al Uniunii Europene şi este compusă din grile teoretice şi grile-speţe.

Faţă de ediţia anterioară, lucrarea cuprinde grile noi, iar cele existente au fost revizuite în lumina modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Întrebările incluse sunt tipice pentru studenţii facultăţilor de drept, care descoperă pentru prima dată drep¬tul Uniunii Europene, pentru auditorii Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi pentru practicieni.

Grilele se concentrează asupra problemelor de drept instituţional/constituţional european, care ţin de aplicarea legislaţiei UE pe teritoriul fiecărui stat membru, posibilitatea invocării normelor europene în faţa instanţelor naţionale, răspunderea statelor membre pentru prejudicii cauzate persoanelor prin încălcări ale dreptului european, procedura hotărârilor preliminare, dar şi de aspecte ale libertăţilor fundamentale.

TITLU EPUIZAT!

Lucrarea "Legislatie comunitara privind cooperarea judiciara in materie civila si penala" se adreseaza studentilor, masteranzilor, magistratilor, avocatilor, consilierilor juridici.

Culegerea de legislatie europeana reuneste dispozitiile speciale privind cooperarea judiciara în materie civila, comerciala si de dreptul familiei din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si dispozitiile speciale privind cooperarea politieneasca si judiciara în materie penala din Tratatul de instituire a Uniunii Europene.

De asemenea, sunt selectate, în ordine cronologica, acte legislative relevante privind aceste materii, adoptate în cadrul Uniunii Europene.

Concluzionând, putem spune că subsidiaritatea rămâne fundamentală pentru evoluţia viitoare a Comunităţii întrucât constituie o delimitare a sarcinilor între Comunitate şi membrii săi.

Paralel, ea este de natură să consolideze asentimentul cetăţenilor la procesul de integrare apropiind nivelul de luare a deciziei de destinatarii acţiunii comunitare.

Mai mult, noul Tratat de la Lisabona (semnat pe 13 decembrie 2007) a introdus un nou mecanism menit să permită parlamentelor naţionale să controleze aplicarea principiului subsidiarităţii: dacă o majoritate simplă de parlamente naţionale adoptă un aviz în care se afirmă că o propunere legislativă nu respectă principiul subsidiarităţii şi fie Consiliul, fie Parlamentul sunt de acord cu respectivele parlamente naţionale, propunerea este respinsă.

Pe parcursul celor cinci capitole, lucrarea de faţă şi-a propune o abordare generală a ordinii juridice comunitare şi, în special, o privire detaliată asupra aplicării prioritare a dreptului comunitar european în dreptul intern al statelor membre. În debutul prezentei lucrări, sunt prezentate etapele istorice în constituirea Uniunii Europene, filozofia ideii de “Europă unită” şi evoluţia Comunităţilor europene în virtutea Actului Unic European, şi a Tratatelor de la Maastricht, Amsterdam, Nisa şi Lisabona.

Se poate desprinde din conţinutul lucrării şi faptul că dreptul comunitar nu face parte propriu-zis din dreptul internaţional public, deşi izvoarele sale principale sunt tratate internaţionale guvernate de dreptul tratatelor. Generând o ordine juridică comunitară, în favoarea căreia statele membre ale Comunităţilor şi-au limitat o parte a competenţelor lor, dreptul comunitar se aplică în mod direct statelor membre ale Uniunii Europene, resortisanţilor lor şi persoanelor morale aflate sub jurisdicţia lor, având un caracter prioritar faţă de dreptul naţional al statelor membre, în acele domenii care sunt de competenţa instituţiilor comunitare.

Dreptul comunitar reprezintă, în sens larg ansamblul regulilor de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară, unele dintre ele chiar nescrise; principiile generale de drept şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie; normele de drept a căror provenienţă se află în afara ordinii juridice comunitare, provenind din relaţiile externe ale Comunităţilor; dreptul comunitar provenit din actele convenţionale încheiate între statele membre pentru aplicarea tratatelor.

Obiectul dreptului comunitar îl constituie reglementarea raporturilor juridice din cadrul Uniunii Europene, în baza competenţelor instituţiilor europene, precum şi a raporturilor juridice dintre aceste instituţii şi organismele statelor membre. Prin urmare, instituirea celor trei Comunităţi europene, presupune că statele membre îşi încredinţează o parte a suveranităţii lor unor organisme suprastatale, transferând ireversibil o serie de atribute naţionale specifice.

Lucrarea analizează şi specificul ordinii juridice comunitare, izvoarele dreptului comunitar european, raportul dintre dreptul Comunitar şi cel intern al statelor membre, prin prisma interferenţelor dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional şi al conflictului dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional. Fiind o creaţie a legii şi depinzând de aceasta, ordinea juridică de drept comunitar este o sursă majoră de norme juridice.

În ceea ce priveşte izvoarele dreptului comunitar european, acesta se caracterizează mai ales printr-o ierarhizare a normelor de drept în funcţie de autoritatea ce le este atribuită, care nu au echivalent în nici una din organizaţiile internaţionale clasice. Izvoarele dreptului comunitar european sunt definite ca modalităţi specifice prin care regulile de conduită considerate necesare în structurile europene devin norme de drept prin acordul de voinţă al statelor membre.

Analizând interferenţa dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional, trebuie remarcat faptul că relaţia care există în sistemele naţionale de drept şi dreptul comunitar se caracterizează prin concertarea acţiunilor, asistenţa şi completarea reciprocă a eforturilor, astfel că dreptul comunitar singur nu este suficient pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene, fără asistenţa şi infrastructura juridică naţională a statelor membre.

Conflictul dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional se constată în situaţia în care norma comunitară conferă drepturi ori impune obligaţii directe pentru cetăţenii Uniunii, intrând în acelaşi timp în conflict cu o normă de drept naţional, fiind necesar, în vederea rezolvării acestei probleme aparent simple, să se ia în considerare aplicabilitatea directă a dreptului comunitar şi de prevalenţa normei comunitare în raport cu norma naţională.

În lucrare, am făcut referire, pe scurt, şi la aplicabilitatea imediată a dreptului comunitar.

 Aplicabilitatea imediată a tratatelor comunitare se referă nu doar la admiterea formală a normelor cuprinse în tratate, ci şi la neutralitatea efectelor sale. Prin aceasta se interzice judecătorilor dintr-o ţară consecventă sistemului dualist să invoce neîndeplinirea procedurilor de admitere a tratatelor internaţionale prevăzute de Constituţie, pentru a eluda aplicarea unui tratat comunitar ratificat cu regularitate.

Una dintre problemele tehnicii în elaborarea actelor normative îl constituie sistematizarea lor. În fiecare ţară există numeroase acte normative, care apar succesiv, pe măsura cerinţelor impuse de dezvoltarea societăţii. Sistematizarea acestor acte normative apare ca o necesitate determinată de cerinţele creării condiţiilor corespunzătoare pentru cunoaşterea, interpretarea şi aplicarea lor. În scopul sistematizării actelor normative sunt folosite mai multe forme, dintre care cele mai importante sunt: încorporarea şi codificarea.

Prin încorporare nu se aduce o schimbare în conţinutul normelor juridice, ea constând în gruparea lor după anumite criterii, dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt: criteriul alfabetic şi criteriul obiectului reglementării juridice (gruparea pe ramuri şi instituţii juridice). Astfel încorporate, normele juridice pot fi cunoscute cu mai multă uşurinţă de practicieni, cărora li se pune la dispoziţie o oglindă fidelă a întregii legislaţii până la un moment dat, într-un domeniu sau altul.

De menţionat este faptul că, în cursul încorporării, se pot efectua şi unele corecturi privind forma de redactare. Aşa de pildă, se pot corecta greşelile gramaticale şi tipografice, omisiunile ce eventual există în actul supus operaţiunii de încorporare. Evident, aceste modificări urmăresc reţinerea în actul de încorporare a normelor juridice în forma în care au fost elaborate. Exemple elocvente în domeniul încorporării sunt colecţiile de acte normative întocmite, de regulă, de servicii speciale care funcţionează în cadrul Ministerului de Justiţie din fiecare ţară.

Pornindu-se, în primul rând, de la necesităţile practice, în ţara noastră se desfăşoară o activitate importantă de încorporare a actelor normative, care se concretizează în întocmirea unor asemenea colecţii cum sunt: legislaţia uzuală a muncii; legislaţia civilă uzuală; legislaţia financiară etc. Spre deosebire de încorporare, codificarea reprezintă forma superioară de sistematizare a normelor juridice, întrucât în cursul acestei operaţiuni se efectuează o prelucrare chiar a conţinutului normelor juridice.

Tocmai de aceea, codificarea este efectuată numai de către organul legislativ. În procesul codificării sunt îndepărtate normele juridice învechite, dispar repetările de la un text la altul, sunt completate şi lacunele existente. Din aceste motive, sistematizarea actelor normative, prin codificare, reprezintă o operaţiune mai complexă, necesitând parcurgerea anumitor etape cronologice. Mai întâi, trebuie să se realizeze adunarea şi determinarea materialului legislativ supus codificării.

Întrucât în fiecare ramură de drept există un material legislativ foarte bogat, se urmăreşte selecţionarea actelor normative care au o importanţă generală, nefiind reţinute pentru a fi supuse codificării acele acte elaborate în probleme specifice, care reglementează unele aspecte neesenţiale în cadrul ramurii de drept respective.

Pentru a putea determina cu mai multă uşurinţă volumul materialului legislativ supus codificării, se efectuează gruparea în mod cronologic a actelor legislative. Apoi, prin analiza şi confruntarea actelor normative, devine posibilă selecţionarea acelora care au o acţiune delimitată în timp, sunt descoperite actele normative care au înlocuit alte acte, şi, dacă acestea nu au statornicit noi reguli juridice, fiind o repetare a celor anterioare, se trece la îndepărtarea lor din materialul supus codificării. În cursul acestor operaţiuni, este posibil ca organul legislativ să descopere anumite acte normative al căror teren de menţinere în vigoare este depăşit, cu toate că organizarea socială le mai simte încă nevoia. În acest caz, comisia de codificare poate să facă propuneri organului în drept pentru prelungirea valabilităţii acestor acte, în raport cu cerinţele concrete ale dezvoltării raporturilor sociale.

Totodată, este posibil să se descopere acte normative care - cu toate că formal nu sunt abrogate - sunt depăşite.

Drept urmare, este necesară o examinare atentă a conţinutului actului normativ şi în mod deosebit a acelor norme care sunt depăşite, pentru a putea lua măsurile cele mai potrivite, de comun acord cu organele ce le-au elaborat, pentru excluderea lor din materialul legislativ. în felul acesta, se asigură reţinerea, în vederea codificării, numai a acelor norme juridice a căror necesitate socială este pe deplin justificată.