EBooks - Lucrari in format electronic

Constituirea subgrupei distincte a infracţiunilor de fals în înscrisuri îşi găseşte justificarea în aceea că, în cazul acestor infracţiuni de fals, alterarea adevărului priveşte numai anumite entităţi (înscrisurile) care se deosebesc de entităţile cu privire la care se alterează adevărul în cazul celorlalte infracţiuni de fals.

În cadrul acestei subgrupe distincte sunt reunite următoarele infracţiuni: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul sub semnătură privată şi uzul de fals.

Problemele abordate în cuprinsul lucrării sunt sistematizate în trei capitole.

Conţinutul primului capitol se referă la identificarea criminalistică şi la noţiunile generale despre semnături. Totodată, sunt descrise caracteristicile de identificare, atât cele de ordin general, cât şi particularităţile.

Capitolul al II-lea cuprinde o prezentare detaliată a procedeelor de falsificare a semnăturilor. Este descrisă diversitatea procedeelor uzitate de falsificatori, aşa cum s-au constatat în practica judiciară şi consacrat în lucrările de specialitate dedicate subiectului.

În capitolul al III-lea sunt tratate pe larg chestiunile referitoare la identificarea persoanei după semnătură. Sunt analizate posibilităţile de identificare în funcţie de procedeele uzitate de falsificatori, metodologia examinărilor în diferitele etape ale efectuării expertizei, particularităţile acestui gen de cercetări criminalistice. O secţiune distinctă se referă la redactarea raportului de expertiză şi la formularea concluziilor.

Lucrarea este ilustrată corespunzător, iar cazuistica anexată este convingătoare pentru noţiunile expuse în conţinut.

De-a lungul timpului se constat că cele mai multe infracţiuni contra persoanei, sunt săvârşite cu ajutorul armelor albe, care de altfel sunt şi cel mai la îndemâna criminalilor. Mai mult, în ultimul timp, pe fondul tensiunilor sociale create în ţara noastră de economia în tranziţie şi creşterea spectaculoasă a ratei şomajului, infracţiunile de violenţă au crescut ca număr şi ce este mai grav este că numărul a crescut mai ales în ceea ce priveşte aşa-zisa violenţă familială sau conjugală.

Expertiza medico-legală referitoare la cadavre reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante ale activităţii medico-legale. Autopsiile medico-legale se efectuează de medicii legişti în condiţiile prevăzute şi reglementate de lege. În anumite cazuri, medici de medicină generală, morfopatologi sau medici de alte specialităţi pot efectua autopsii medico-legale, în baza delegaţiei direcţiei sanitare judeţene pe raza căreia profesează şi a avizului conducerii I.M.L. Prevederile referitoare la cazurile în care autopsia medico-legală este obligatorie, aspectele procedurale şi problemele la care trebuie să răspundă medicul legist constituie deosebiri faţă de autopsia prosecturală.

Definind fotografia, se poate spune că aceasta este o metodă tehnică cu ajutorul căreia se pot reproduce şi fixa imaginile luminoase ale obiectelor, folosind însuşirea pe care o au anumite radiaţii de a descompune unele săruri de argint, cum sunt: bromura, iodura sau clorura de argint. Fotografia se realizează în două etape: una fizică, bazată pe legile propagării undelor electromagnetice şi pe legile opticii geometrice, iar a doua fază, de natură chimică, prin prelucrarea imaginii latente formate. Pentru etapa fizică a formării imaginii fotografice, aparatul fotografic, şi îndeosebi obiectivul acestuia, joacă primul rol.

Identificarea persoanei după metoda portret robot se constituie ca o armă de luptă eficientă împotriva fenomenului infracţional prin necesitatea, utilitatea şi larga sa aplicabilitate. Creşterea criminalităţii, pe de o parte, iar pe de altă parte „rafinarea” modului de operare al făptuitorului concretizat şi în încercările de inducere în eroare a martorilor cu privire la adevărata înfăţişare (prin deghizări şi operaţii estetice) au dus la unirea eforturilor specialiştilor pentru determinarea unor noi procese şi mijloace tehnice care să conducă la identificarea infractorilor. Astfel este cunoscut faptul că apariţia laserului (o sursă de fascicule luminoase, coerente, cu o mare directivitate, foarte intense şi înguste) a deschis perspective nebănuite în cele mai diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii, unul dintre principalii săi beneficiari fiind fotografia şi, indirect procedeul de identificare după semnalmentele exterioare, rezultatele fiind cu adevărat spectaculoase.

Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode ştiinţifice criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar. 

Observarea unei persoane în vederea reţinerii şi înregistrării semnalmentelor se face, de regulă, din faţă, adică din plan frontal şi din profil, respectiv din plan lateral. 

Pentru identificarea cu ajutorul metodei portretului vorbit, după redarea semnalmentelor anatomice şi funcţionale ale persoanelor se descriu îmbrăcămintea şi obiectele aflate asupra lor. 

In descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit. O importanţă deosebită o are folosirea unei terminologii comune precise şi unitare. Prin respectarea acestei cerinţe se asigură posibilitatea evitării unor greşeli sau confuzii care pot să apară în activitatea practică. 

Descrierea semnalmentelor se face într-o succesiune logică, care va fi respectată chiar şi în cazul când, datorită unor condiţii obiective, nu se pot observa în întregime toate semnalmentele.

Identificarea unor persoane sau obiecte, privită în sensul ei cel mai larg - proprie tuturor domeniilor ştiinţei - reprezintă elementul definitoriu al investigării criminalistice. Prin rezonanţa sa practică, acest proces deţine un loc bine conturat, de maximă importanţă în ansamblul cercetărilor criminalistice. Pe bună dreptate se spune despre identificare că reprezintă „problema centrală a investigaţiilor criminalistice”. Raportându-se la necesităţile practice, în literatura de specialitate se învederează că acest gen de activitate este “indisolubil legat de actul de justiţie” .

Infracţiunea de delapidare a avut rolul, încă de la începuturile reglementării sale, să ocrotească “banii publici” de sustragerile celor abilitaţi să-i administreze şi să-i manipuleze.

Delapidarea este fapta persoanei care, având calitatea de a efectua acte de gestiune sau administraţie cu privire la elementele patrimoniului unei instituţii publice sau private, sustrage bunuri din acest avut .

În cazul violului, problemele principale care trebuie rezolvate se referă la probarea existenţei actului sexual fără consimţământul victimei. Libertatea individului trebuie să-şi găsească aplicare din toate punctele de vedere, deci şi din punct de vedere sexual. Lipsa consimţământului de cele mai multe ori poate fi constatată prin rezistenţa care a opus-o victima, materializată sub forma semnelor lezionare constatate de pe corpul său. Cele mai grave sunt violurile asupra unor persoane imature, care vor influenţa, categoric, dezvoltarea lor din punct de vedere fizic sau psihic.

Se poate considera că, în cazul tâlhăriei, motivele de săvârşire a faptei sunt nici mai mult nici mai puţin decât josnice – obţinerea mijloacelor materiale prin orice mod – neavând importanţă, din acest punct de vedere, mijloacele folosite sau tactica adoptată pentru săvârşirea infracţiunii.

Tâlhăria poate fi comisă chiar şi cu preţul vieţii victimei, ceea ce face ca simplele violenţe în cazul tâlhăriei să reprezinte doar simple metode de intimidare a victimei pentru a-i paraliza rezistenţa (în caz contrar neezitând uciderea victimei).