Welcome to our store!

Parteneri

 

 

Morala, moralitate, etica si deontologie

Descriere

În studiul de faţă am analizat detaliat concepte de bază precum cele de morală, etică şi deontologie.

Aşa cum am reţinut, morala este definită ca fiind un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fundate pe valorile de bine/rău, moral/imoral, cinste, corectitudine, sinceritate, responsabilitate, norme caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atât de către propria conştiinţă (conştiinţa morală), cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi (opinia publică). Morala este un fenomen omniprezent în viaţa socială şi organizaţională şi operează cu enunţuri categorice, imperative, prin care impune individului o anumită conduită sau îi interzice o alta.

Normele morale sunt enunţuri prescriptive prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă, respectiv cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient în situaţii similare pentru ca manifestarea sau felul lui de a fi să fie apreciate ca bune şi nu ca rele. Toate normele morale au două componente fundamentale care se cristalizează în două forme: calitativă şi imperativă. Cea calitativă indică cum anume trebuie „să fii” sau „să faci” şi cea imperativă ce anume trebuie „să faci” sau „să fii”.

Etica are misiunea de a realiza un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală, ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală, care să gândească şi să acţioneze prospectiv. Principala misiune a eticii este prescrierea de reguli atât pentru conduita individuală, cât şi pentru organizarea socială a vieţii morale.

Din această perspectivă, etica poate fi definită, în sens larg, ca fiind disciplina care se ocupă cu ce este valoros în viaţă, cu ce merită să dorim şi cu regulile ce ar trebui să guverneze comportamentul uman. Deontologia reprezintă, „lato sensu” ştiinţa care studiază obligaţiile şi comportamentul celor care practică o anumită profesie. În cazul funcţiei publice, scopul deontologiei este reprezentat de realizarea eficienţei serviciului public şi satisfacerea nevoilor cetăţeanului.

Eficienţa nu reprezintă numai rezultatul unei bune organizări şi conduceri a unei activităţi, iar obţinerea unei eficiente maxime depinde şi de gradul de conştiinciozitate de atitudinea conştiincioasă faţă de îndatoririle de serviciu a funcţionarului public.

Trimite unui prieten Adauga parerea ta Adauga la wishlist Adauga in lista de comparare cu alte produse

CUMPARA

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00
Cantitate:

CUPRINS

MORALĂ, MORALITATE, ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE

 

INTRODUCERE

 

CAPITOLUL I: CONCEPTE FUNDAMENTALE

1.1. Noţiunile de morală şi moralitate

1.2. Noţiunea de etică

1.3. Deontologia – noţiune, percepte şi noţiuni asociate

1.4. Codurile etice şi codurile deontologice

 

CAPITOLUL II: ROLUL MORALEI, ETICII ŞI DEONTOLOGIEI ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

2.1. Funcţia publică şi rolul valorilor morale, etice şi deontologice în viaţa publică

2.1.1. Noţiunea şi principiile funcţiei publice

2.1.2. Noţiunea de funcţionar public

2.2. Principiile care guvernează conduita funcţionarilor publici

2.3. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici

 

CAPITOLUL III: MORALĂ, MORALITATE, ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE ÎN EXERCITAREA FUNCŢIEI PUBLICE

3.1. Normele generale de conduită profesională

3.2. Coordonarea, monitorizarea şi controlul aplicării normelor de conduită profesională

3.3. Morală, etică şi deontologia funcţiei publice în alte ţări

3.3.1. Franţa

3.3.2. Austria

3.3.3. Belgia

3.3.4. Spania

3.3.5. Aspecte privind conduita funcţionarilor public în alte state

3.4. Răspunderea juridică a funcţionarilor publici pentru nerespectarea normelor morale, etice şi deontologice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

 

 

BIBLIOGRAFIE
 
1.      V. Vedinaş, Deontologia vieţii publice, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007
2.      V. Vedinaş, Drept administrativ român, ediţia a III-a, revăzută şi actualizată, Editura Univers Juridic, Bucureşti, 2007
3.      V. Vedinaş S. Cristea, Structura funcţiei publice din România. Studiul comparat cu Franţa, în Revista de Drept Public, Ianuarie - Martie 2003;
4.      V. Vedinaş, Statutul funcţionarului public european, ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
5.      I. Alexandru, Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;
6.      A. Trăilescu, Drept administrativ, Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2008;
7.      D. Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I., Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
8.      D. Apostol Tofan, Instituţii administrative europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
9.      E. Bălan, Instituţii administrative, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
10. I. Alexandru, Drept administrativ în Uniunea Europeană. Drept administrativ comparat. Drept administrativ al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006
11. I. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur, Drept administrativ, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007
12. I. Popescu, V. Alistar, D. Dincă, M. Cocoşatu, Deontologia funcţionarilor publici. Suport de curs, SNSPA, Bucureşti
13. V. Daghie, D. Mihăilă, E. Slabu, Etică şi deontologie, Editura Sinteze, Galaţi, 2004
14. M.N. Dimitriu, Adoptarea unui cod de conduită pentru funcţionarii publici - prioritate pentru România, în Revista de drept public nr. 3/2003;
15. L. Coman-Kund, Deontologia şi statutul funcţionarilor din administraţia publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
16. I. Mocioi, Deontologia funcţiei publice, Editura Spicon 2001;
17. N. Bellu, Sensul eticului şi viaţa morală, Editura Paideia, Ştiinţe, Seria Etică, Bucureşti, 1999
18. N. Cochinescu, Introducere în deontologia juridică, în Revista Dreptul nr. 4/1995
19. V. Morar, Etica, filozofia binelui şi ştiinţa dreptăţii, Universitatea Creştină „ Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994
20. I. Popescu-Slăniceanu, „Funcţia publică”, Infodial, Bucureşti, 2000;
21. R.P. Postelnicu, Elemente de analiză comparată a Codului de conduită al funcţionarilor publici şi a Codului de conduită al salariaţilor din autorităţile şi instituţiile publice, în Revista română de Dreptul muncii” nr. 4/2005
22. R. P. Postelnicu, M. N. Dimitriu, Adoptarea unui cod de conduită pentru funcţionarii publici - prioritate pentru România, în Revista de Drept Public, nr. 3/2003
23. A. Macintyre, Tratat de morală. După virtute, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
24. P. Singer, Tratat de etică, Editura Polirom, Iaşi, 2006
25. I. Albulescu, Morala şi educaţia, Editura Eikon, Bucureşti, 2008
26. I. Grigoraş, Probleme de etică, Iaşi, 1999;
27. S. T. Maxim, Responsabilitatea morală, Suceava, 2000;
28. V. Morar, Moralităţi elementare, Editura Paideia, Bucureşti, 2004;
29. Legea nr. 7 din 18 februarie 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004.
30. Legea nr. 50 din 13 martie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 194 din 21 martie 2007
31. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999.
32. Legea nr. 442 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 4 decembrie 2006.
33. Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 574 din 4 iulie 2006
34. Ordonanţa de Urgenţă nr. 229 din 30 decembrie 2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 3 din data de 5 ianuarie 2009
35. Ordonanţa de Urgenţă nr. 3 din 11 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din data de 11 februarie 2009.
36. Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 768 din 13.11.2007 şi a intrat în vigoare de la 13 ianuarie 2008

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

 

Drepturile de copyright asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, dreturile de autor asupra lucrării de față aparțin creatorului sau creatorilor lucrării, respectiv S.C. INFO-CONSULTING AGENCY SRL, editurilor care funcţionează în cadrul societăţii (Editura Nomina Lex, Editura Gramen şi Editura Universul Literar) si colectivului de redactie.

Toate drepturile sunt rezervate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Această lucrare, nici în tot, nici în parte, NU poate fi copiată, reprodusă, tradusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, semnat şi stampilat de conducerea societăţii.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor în format electronic pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau orice alte site-uri care nu sunt proprietatea SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile noastre de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind formularul de contact, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită , publicată de editurile noastre (Editura Nomina Lex, Editura Gramen sau Editura Universul Literar)!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările în format electronic prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute de SC INFO-CONSULTING AGENCY SRL, prin specialiştii noştri, în calitate de avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc. în decursul a peste 10 ani de activitate.

Nu expunem spre vânzare şi nici nu am expus vreodată lucrări în format electronic concepute de alte persoane. De asemenea, nu oferim la schimb lucrări din baza noastră de date!

 

2. În ce format se predau lucrările în format electronic?

Lucrările în format electronic prezentate pe site-urile firmei noastre se predau atât în format tipărit, cât şi în format electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF).

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor în format electronic?

Ca şi cărţile tipărite, şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare în format electronic publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările în format electronic publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte tipărită, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare etc. etc.

 

5. Pot folosi aceste lucrări ca şi lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările noastre ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina.

În al doilea rând, Legea educatiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând o lucrare gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi ştii ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor .

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Titlul lucrarii: Morala, moralitate, etica si deontologie
Autor: Redactia Lucrari.ro
Anul elaborarii: 2009
Numar de pagini: 82
Format: A4
Diacritice: Da
Note de subsol: Da
Format de livrare: Un exemplar tipărit, hârtie A4 + CD cu lucrarea in format Word
Termen de livrare: 24-72 ore din momentul efectuării comenzii

 

 

NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR)

Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro

În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora!

Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor.

Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris.

Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare.

În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru!

Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare!

 

 

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro?

Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate.

Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 

 

2. În ce format se predau lucrările comandate?

Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs.

 

3. Care este termenul de livrare al lucrărilor?

Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.).

 

4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.?

Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare.

 

5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ?

NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindănumele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs.

În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. 

În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE:

1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia.

2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative!

3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor.

Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!

Cosul de cumparaturi

Cosul este gol.

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Top vanzari

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Hotelul. Economie si management. Editia a VI-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
Imparateasa fara coroana

Imparateasa fara coroana

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Plangi, plangi, balalaika

Plangi, plangi, balalaika

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Calea ducesei

Calea ducesei

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Atentie! Los Angeles va sari in aer!

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Casa din Cherry Street

Casa din Cherry Street

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Mafia si miliardarii

Mafia si miliardarii

Pretul nostru: Lei (Ron) 47.50
Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Evolutia gandirii economice. Editia a IV-a

Pretul nostru: Lei (Ron) 128.00
Cresterea gainilor

Cresterea gainilor

Pretul nostru: Lei (Ron) 10.00

Recent vizualizate

Morala, moralitate, etica si deontologie

Morala, moralitate, etica si deontologie

Pretul nostru: Lei (Ron) 280.00

Parteneri

trafic ranking

Statistici web

eXTReMe Tracker