EBooks - Lucrari in format electronic

Pe parcursul studiului – „Efectele posesiei”, structurat pe patru capitole, vom avea în vedere analiza detaliată a instituţiei posesiei potrivit dispoziţiilor din Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009, care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Totodată, am considerat oportun ca analiza să fie comparativă, fiind amintite în acest sens şi dispoziţiile din Codul civil anterior cu privire la posesie.

În primul rând trebuie amintit că donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donator. Aceasta este definiţia legală, oferită chiar de legiuitorul Noului Cod civil (în vigoare de la 1 octombrie 2011) prin art. 985 NCC.

Încercând o sinteză a aspectelor prezentate pe parcursul lucrării, reţinem că până la 1 octombrie 2011, divorţul a fost reglementat în legislaţia noastră de Codul familiei (capitolul IV - art. 37-44), iar regulile procedurale speciale cu privire la desfacerea căsătoriei se află în Codul de procedură civilă (art. 607-619). 

 Pe parcursul studiului – „Efectele posesiei”, structurat pe patru capitole, vom avea în vedere analiza detaliată a instituţiei posesiei potrivit dispoziţiilor din Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009, care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Totodată, am considerat oportun ca analiza să fie comparativă, fiind amintite în acest sens şi dispoziţiile din Codul civil anterior cu privire la posesie. 

 Din analiza dispoziţiilor cuprinse atât în Codul civil anterior, cât şi din reglementarea Noului Cod civil, am observat că violenţa este acel viciu de consimţământ ce constă în constrângerea sau ameninţarea unei persoane, cu un rău injust, de natură ai insufla o temere care o determină să încheie un act juridic pe care, altfel, nu l-ar fi încheiat.

Codul civil de la 1864 reglementează patru dintre dezmembrămintele dreptului de proprietate – uzufructul, uzul, abitaţia şi servitutea, la acestea adăugându-se şi un al cincilea, neconsacrat expres de Codul civil român, dar menţionat de alte acte normative – dreptul de superficie.

Un pas înainte a fost făcută prin Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009 (intrat in vigoare in 2011), acesta dispunând că sunt drepturi reale: dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreptul de uzufruct; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul de servitute; dreptul de administrare; dreptul de concesiune; dreptul de folosinţă; drepturile reale de garanţie; alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.

Dreptul de superficie este un drept real principal, care presupune dreptul de proprietate al unui terţ asupra construcţiilor sau altor lucrări care se găsesc pe terenul care aparţine unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosinţă . 

Regimul juridic al superficiei a fost rezultatul jurisprudenţei şi operei doctrinale. Îndeosebi în privinţa constituirii dreptului de superficie, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa , sunt unanime în a spune că dreptul de superficie se dobândeşte în baza înţelegerilor părţilor, legatelor, prescripţiei achizitive sau legii. 

Aşa cum ştim de la teoria generală a dreptului raportul juridic este o relaţie socială reglementată de o normă juridică . Raportul juridic civil reprezintă adaptarea raportului juridic în general la dreptul civil. De aici, aşa cum se arată şi în literatura de specialitate , se poate conchide că: raportul juridic civil este relaţia socială, patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.

 În sumar la cele prezentate pe parcursul acestui studiu se impune a sublinia că prin raportul juridic de drept civil înţelegem acea relaţie socială cu caracter patrimonial sau personal nepatrimonial, reglementată de norma de drept civil. 

 Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic civil concret.