EBooks - Lucrari in format electronic

Sistemul de impozite şi taxe, pârghie financiară fundamentală în cadrul mecanismului de funcţionare a economiei, trebuie să acţioneze în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi socială, ca mijloace de dimensionare, mijloace de semnalare, control şi reglare, mijloace de cuantificare a eficienţei, mijloace de stimulare sau de sancţionare. Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare ale statului o deţine prelevările obligatorii, care sunt realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor.

Funcţiile statului în ceea ce priveşte organizarea, dezvoltarea şi conducerea activităţii economico-sociale, nu pot fi îndeplinite decât prin existenţa banului public. Acest fapt presupune perfecţionarea sistemului de impozitare şi taxare, astfel, statul având posibilitatea să stimuleze dezvoltarea activităţii economice, folosind impozitele şi taxele ca pârghii financiare. Întrucât impozitele şi taxele constituie principala resursă de acoperire a cheltuielilor publice, se impune precizarea elementelor ce caracterizează această resursă, respectiv: definirea noţiunii de impozit şi taxă; elementele tehnice ale impozitelor şi taxelor; clasificarea impozitelor şi taxelor; precizarea principilor impunerii.

Surprinderea caracteristicilor impozitelor şi taxelor se poate realiza prin intermediul clasificării acestora, pe baza criteriilor economic, ştiinţific, tehnic, administrativ şi juridic.

Pentru a scoate în evidenţă rolul impozitelor şi taxelor, ca pârghii economico-financiare în dezvoltarea activităţii economico-sociale în profil teritorial şi naţional, au fost analizate în lucrare, pe de o parte, impozitele şi taxele directe, iar pe de altă parte, impozitele şi taxele indirecte. Pentru impozitele şi taxele supuse analizei, s-au avut în vedere: reglementări legale, caracteristicile, determinarea, obligaţiile plătitorilor, termenele de plată, etc., toate acestea pentru a demonstra că impozitele şi taxele trebuie să respecte principalele principii ale impunerii, respectiv: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea, lipsa arbitrariului.

„Lato sensu” prin garanţie se înţelege: orice metodă, instrument sau angajament, accesoriu contractului încheiat, pus la dispoziţia sau emis în favoarea unui titular de drepturi, în virtutea contractului încheiat, capabil să asigure respectivului beneficiar realizarea certă a drepturilor garantate sau despăgubirea bănească corespunzătoare pentru daunele provocate de nerealizarea acestor drepturi.

Pornind de la accepţiune dată garanţiei, obligaţia din contractul comercial este obligaţia principală. În virtutea ei, contractanţii sunt obligaţi, în primul rând, să-şi îndeplinească obligaţiile asumate. Garanţia cerută suplimentar dă naştere unei a doua relaţii obligaţionale, secundare, dar egală ca valoare şi formă, respectiv numai dacă obligaţia iniţial asumată nu a fost îndeplinită, se apelează la executarea garanţiei.

În acest context, garanţia, indiferent de natura obligaţiilor garantate sau instrumentul de garantare utilizat, trebuie să răspundă anumitor cerinţe de bază, precum:

 existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală, suficient de mare şi cert în timp pentru a acoperi obligaţia garantată;

 garanţia să fie astfel concepută încât să asigure beneficiarului ei dreptul şi posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;

 beneficiarul garanţiei să aibă asigurată posibilitatea utilizării nestânjenite a rezultatului executării garanţiei (transferul valutar al fondurilor).

Pe parcursul acestui studiu am avut în vedere analiza unei instituţii juridice cu caracter de noutate în sistemul de drept românesc - actul administrativ fiscal. Pentru prima dată în legislaţia română noţiunea de act administrativ fiscal a apărut odată cu adoptarea Codului de procedură fiscală, care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.

Totodată, dispoziţiile codului de procedură fiscală se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel. Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Actul administrativ fiscal reprezintă potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

Definiţia legală a noţiunii de act administrativ fiscal este criticabilă întrucât nu respectă întocmai regulile logice ale definiţiei, mulţumindu-se să enunţe ca gen proxim noţiunea echivocă de „act”, iar ca diferenţă specifică, domeniul vizat: stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Utilizând sensul general al noţiunii de „act” această definiţie ne-ar putea conduce la sensul comun al acesteia, însă pornind de la termenul pe care de fapt îl avem în vedere „act administrativ fiscal” nu putem reţine decât că sensul avut în vedere de legiuitor este cel de act juridic prin care se înţelege o manifestare de voinţă, săvârşită cu intenţia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice (în speţă, raportul juridic de drept fiscal), cu condiţia ca de existenţa acestei intenţii să depindă însăşi producerea efectelor juridice.

O altă carenţă a definiţie legale a actului administrativ fiscal derivă din aceea că sensul conferit noţiunii de act utilizat în cuprinsul dispoziţiei legale ar putea induce ideea că legiuitorul a avut în vedere accepţiunea de mijloc de probă „instrumentum probationsis” a unei operaţiuni juridice („negotium iuris”) şi nu pe aceea de manifestare de voinţă făcută în scopul producerii de efecte juridice. Prin urmare, legiuitorul ar fi trebuit să dea dovadă de o exigenţă mai mare în reglementare acestor noţiuni, evitându-se astfel posibilitatea de interpretare echivocă a noţiunilor în materie.

Pe parcursul acestui studiu am avut în vedere o prezentare detaliată a aspectelor legate de instituţia actului administrativ fiscal, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic prin prezentarea unor aspecte elocvente în materie.

În primul rând am considerat oportun ca în Capitolul 1 introductiv să prezint noţiunile esenţiale în materia analizată cu privire specială asupra problemelor ce ţin de raportul juridic de drept fiscal. Astfel, am avut în vedere definirea noţiunii de raport juridic fiscal, conţinutul raportului juridic fiscal, subiectele raportului juridic fiscal. Tot în cadrul acestui capitol am avut în vedere analiza noţiunii de act administrativ fiscal şi prezentarea criteriilor de clasificare, reţinând în acest sens că în cadrul Capitolului II din Codul de procedură fiscală, denumit „Actele emise de organele fiscale”, legiuitorul a grupat prevederi speciale referitoare la: soluţia fiscală individuală anticipată şi la acordul de preţ în avans Totodată, în cadrul Titlului VI din Codul de procedură fiscală denumit „Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat”, sunt reglementate detaliat problemele legate de decizia de impunere şi de actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere. În

Capitolul 2 al studiului sunt evidenţiate aspectele procedurale privind actul administrativ fiscal aspecte care se referă la conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, comunicarea actului administrativ fiscal, opozabilitatea actului administrativ fiscal, precum şi la consecinţele nerespectării condiţiilor de valabilitate a actelor administrative fiscale, respectiv nulitatea, desfiinţarea şi modificarea actului administrativ fiscal şi problema îndreptării erorilor materiale.

Problemele legate de soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale formează obiectul analizei Capitolul 3, fiind detaliate reglementările în materie cu privire la dreptul la contestaţie şi la regulile procedurale privind competenţa de soluţionare a contestaţiilor.

În structura proiectului, Capitolul 4 prezintă o importanţă aparte întrucât analizează problematica actului administrativ fiscal din punct de vedere practic prin reţinerea unor decizii de speţă în materia analizată şi prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la actul administrativ fiscal.

Atât relaţiile financiare în general cât şi reglementarea lor juridică în special, prezintă o însemnătate deosebită, întrucât finanţele publice participă, în mod direct, la dezvoltarea socio-economică a societăţii. Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea, repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru sporirea producţiei de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea culturii, învăţământului şi ocrotirii sănătăţii, protecţie socială, protecţie ecologică şi altele.

 Bugetul anual al Uniunii Europene reprezintă aproximativ 1% din produsul naţional al Uniunii, echivalentul a aproape 244 EUR per cetăţean al UE. Aceşti bani sunt utilizaţi în scopul îmbunătăţirii vieţii de zi cu zi a locuitorilor. Pentru studenţi, această îmbunătăţire poate lua forma oportunităţilor de a studia în străinătate; pentru întreprinderile mici, ea poate presupune facilitarea accesului la pieţe mai mari şi un mediu de afaceri echitabil. Pentru cercetători, aceasta poate însemna mai multe şanse de a-şi dezvolta ideile. Pentru viitorii angajaţi, ea poate reprezenta noi posibilităţi de instruire. Aşadar, direct sau indirect, toţi avem de câştigat de pe urma activităţilor finanţate de la bugetul UE, fie sub forma plajelor mai curate, a alimentelor mai sănătoase sau a drumurilor mai bune, fie a garantării respectării drepturilor noastre fundamentale.

Referitor la bugetul public, trebuie reţinut că, dacă nici o gestiune sau economie privată nu se poate conduce fără un act de echilibrare a cheltuielilor cu veniturile, cu atât mai mult economia publică, nefiind un scop în sine, ci un mijloc pentru satisfacerea trebuinţelor colective, are nevoie de un program care să prevadă veniturile necesare pentru satisfacerea nevoilor colective. În acest sens în cadrul finanţelor publice ale statului, ansamblul obligaţiilor pecuniare pretinse cetăţenilor ca impozite şi taxe este limitat la trebuinţele de cheltuieli publice, cu ajutorul procedeului financiar al bugetului statului. Aceasta demonstrează necesitatea şi însemnătatea bugetului statului ca procedeu tehnico-financiar de stabilire şi coordonare a veniturilor cu cheltuielile din fiecare an sau perioadă de timp programată.

 Un studiu având ca analiză bugetul şi procedura bugetară în România şi Uniunea Europeană este de actualitate în condiţiile de faţă, când observăm că economia globală, intrată în anul 2008 în cea mai mare criză economică după marea recesiune din anul 1930, a afectat atât ţările dezvoltate, cât şi ţările emergente, demonstrând gradul de interdependenţă a economiilor lumii. Aceste situaţii nefavorabile sub aspect economic s-au propagat şi în România începând cu sfârşitul anului 2008 şi continuă şi la acest mijloc de an 2012.

 Întotdeauna, dar mai ales în perioade de criză, cum este şi cea pe care o traversează atât România în perioada 2009/2012, cât şi alte economii mult mai dezvoltate, fiscalitatea este crucială pentru suveranitatea naţională deoarece, în lipsa resurselor financiare, guvernele nu pot conduce politicile statului. Ori, în perioade de criză, fiscalitatea într-un stat are poate unul dintre cele mai importante roluri, deoarece de politica fiscală depinde ieşirea unei economii din criză, sau, din contră afundarea. Politica fiscală este o strategie şi, totodată, un instrument de reglare economică ce poate fi folosit pentru a influenţa consumul, a încuraja economisirea sau a direcţiona modul în care companiile sunt organizate.

Marele pariu pe care l-a pus Uniunea Europeană este acela că oportunităţile economice ale euro depăşesc ca importantă riscurile implicate de şocurile economice şi discordia politică. Din păcate, acesta este un pariu al cărui rezultat nu va fi stabilit decât, poate, la sfârşitul acestei perioade de criză economică mondială.