|
Probele in procesul penal
Descriere
Cea mai însemnată activitate a organelor judiciare şi a părţilor este consacrată administrării tuturor probelor necesare şi aprecierii lor complete şi juste, în vederea cunoaşterii faptelor, a modului lor real în care sunt expuse. Aceeaşi importanţă este acordată probelor şi mijloacelor de probă de cercetarea ştiinţifică, care consacră problemelor probaţiunii numeroase studii de drept procesual penal, de psihologie judiciară, medicină legală. Sistemul probator, ca ansamblu de norme juridice care reglementează probele şi mijloacele de probă, are o influenţă hotărâtoare în înfăptuirea justiţiei penale. Fiind un mijloc de cunoaştere a faptelor ce s-au petrecut în realitatea obiectivă, probele dau posibilitatea cunoaşterii fenomenelor din natură şi societate, în raport de nivelul cunoştinţelor şi de interesul manifestat pentru aflarea adevărului. Materia probelor şi mijloacelor de probă formează un capitol de mare importanţă, încât fără cunoaşterea soluţiilor privind probele şi mijloacele de probă nu este de conceput realizarea funcţiilor şi finalităţilor procesului penal. Într-adevăr, de modul de abordare a aspectelor legate de probe şi mijloacele de probă (şi, desigur, şi a procedeelor probatorii) depinde un proces echitabil care este de esenţa justiţiei într-o societate civilizată, în orice stat de drept.
CUPRINS Capitolul I Noţiunea, importanţa şi clasificarea probelor 1.1. Introducere în dreptul procesual penal 1.2. Noţiunea de probă în procesul penal 1.2.1. Scurt istoric 1.2.2. Dispoziţii generale 1.3. Importanţa probelor 1.4. Clasificarea probelor Capitolul II Obiectul probaţiunii 2.1. Noţiunea de obiect al probaţiunii 2.2. Faptele şi împrejurările care formează obiect al probaţiunii 2.3. Faptele similare, auxiliare şi negative 2.4. Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii 2.5. Fapte şi împrejurări care nu trebuie dovedite 2.5.1. Dispensa de probă în cazul prezumţiilor legale absolute 2.5.2. Faptele evidente şi notorii (nu trebuie dovedite existând dispensa de probă) 2.5.3. Faptele necontestate 2.6. Cerinţele probelor. Admisibilitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor Capitolul III Sarcina probaţiunii 3.1. Administrarea probelor 3.1.1. Conceptul de administrare a probelor 3.1.2. Administrarea probelor în faza de urmărire penală 3.1.3. Administrarea probelor în faza de judecată în prima instanţă 3.1.4. Administrarea probelor în apel 3.1.5. Administrarea probelor în recurs 3.1.6. Administrarea probelor în căile extraordinare de atac 3.1.7. Garanţii pentru respectarea legii în administrarea probelor 3.2. Aprecierea probelor 3.3. Prezumţia de nevinovăţie Capitolul IV Mijloacele de probă 4.1. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă în procesul penal 4.2. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor 4.2.1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului 4.2.1.1. Noţiune şi importanţă 4.2.1.2. Procedura de obţinere a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului 4.2.1.3. Valoarea probatorie a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului 4.3. Declaraţiile părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente 4.3.1. Noţiune şi importanţă 4.3.2. Procedura de obţinere a declaraţiilor părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente 4.3.3. Valoarea probatorie a declaraţiilor părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente 4.4. Declaraţiile martorilor 4.4.1. Noţiune şi importanţă 4.4.2. Obligaţiile şi drepturile martorilor 4.4.3. Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul penal 4.4.4. Persoanele care nu sunt obligate să depună mărturie 4.4.5. Procedura de ascultare a martorilor 4.4.6. Valoarea probatorie a declaraţiilor martorului 4.5. Procedee speciale de obţinere a declaraţiilor părţilor şi martorilor 4.5.1. Confruntarea 4.5.2. Procedura confruntării 4.5.3. Folosirea interpreţilor Capitolul V Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă 5.1. Înscrisul ca mijloc de probă 5.1.1. Noţiunea şi importanţa înscrisurilor 5.1.2. Valoarea probatorie a înscrisurilor Capitolul VI Înregistrările audio sau video 6.1. Precizări prealabile 6.2. Înregistrările audio 6.3. Înregistrarea de imagini şi alte înregistrări 6.4. Verificarea înregistrărilor audio sau de imagini Capitolul VII Mijloacele materiale de probă 7.1. Noţiune şi importanţă 7.2. Valoarea probatorie a mijloacelor materiale de probă Capitolul VIII Procedee de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi mijloacelor materiale de probă 8.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri 8.2. Percheziţia 8.2.1. Consideraţii preliminare 8.2.2. Procedura de efectuare a percheziţiei şi ridicarea de obiecte sau înscrisuri 8.3. Cercetarea la faţa locului 8.3.1. Noţiune şi importanţă 8.3.2. Procedura cercetării la faţa locului 8.4. Reconstituirea 8.4.1. Noţiune şi importanţă 8.4.2. Procedura reconstituirii Capitolul IX Constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele 9.1. Constatările tehnico-ştiinţifice 9.1.1. Noţiune şi importanţă 9.1.2. Procedura de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice 9.2. Constatările medico-legale 9.2.1. Noţiune şi importanţă 9.2.2. Procedura de efectuare a constatărilor medico-legale 9.2.3. Valoarea probatorie 9.3. Expertizele 9.3.1. Noţiune şi importanţă 9.3.2. Tipurile de expertize 9.3.3. Procedura expertizei 9.3.3.1. Numirea expertului 9.3.3.2. Efectuarea expertizei 9.3.3.3. Raportul de expertiză 9.3.3.4. Valoarea probatorie a raportului de expertiză 9.3.3.5. Prezentarea scriptelor în comparaţie Capitolul X Alte instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal 10.1. Consideraţii preliminare 10.2. Comisia rogatorie 10.2.1. Noţiune şi importanţă 10.2.2. Condiţiile în care poate fi dispusă o comisie rogatorie şi actele ce pot face obiectul acesteia 10.2.3. Procedura de efectuare a comisiei rogatorii 10.3. Delegarea 10.4. Martorii asistenţi Capitolul XI. Aspecte de drept comparat privind strângerea şi administrarea probelor şi mijloacelor de probă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene şi SUA Capitolul XII. Utilizarea probelor obţinute ilegal sau prin tortură în procesul penal şi incriminarea utilizării torturii în investigaţii în ţările Uniunii Europene şi SUA Capitolul XIII. Jurisprudenţă referitoare la probe şi mijloacele de probă Concluzii Bibliografie
Autor: |
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru
|
Titlul cartii: |
Probele in procesul penal
|
Producator: |
Editura Nomina Lex
|
Data aparitiei: |
2010
|
ISBN: |
978-606-8153-13-1
|
Numar de pagini: |
365
|
Format: |
A5
|
Mod de legare (Coperta): |
Brosata, Laminata
|
|
Încălcarea oricărei dispoziţii incriminatoare din legea penală face să se nască un conflict, un raport juridic de drept penal, în baza căruia titularul dreptului încălcat va beneficia de protecţia legii penale. Pentru realizarea acestei protecţii, titularul valorii sociale lezate va putea sesiza organele competente, în formele prevăzute de lege, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului. În felul acesta, conflictul de drept penal care face obiectul raportului juridic penal, este adus în faţa organelor judiciare pentru a fi constatat şi a se stabili ordinea de drept încălcată. În consecinţă, trebuie să se recurgă la justiţie, singura cale posibilă pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de norma penală violată. Mijlocul juridic creat de lege pentru realizarea ocrotirii penale în mod reactiv, prin aplicarea sancţiunii penale, este acţiunea în justiţie. Pe calea acestei acţiuni se valorifică dreptul privind valorile sociale ocrotite de norma juridică.
Pretul nostru: Lei (Ron) 32.00
|
|
În acest capitol final ne-am propus a evidenţia principalele probleme dezvoltate pe parcursul lucrării. În acest sens, în capitolul introductiv am considerat necesar a defini noţiunea şi a evidenţia importanţa probelor în procesul penal, pentru a avea de la începutul lucrării o imagine cât mai clară asupra diferitelor categorii de mijloace de probă, cu privire specială asupra interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video şi în ceea ce priveşte mijloacele materiale de probă. În acest capitol introductiv am avut în vedere şi clasificarea probelor, pentru delimitarea acestora în funcţie de diferite criterii. De asemenea, ne-am oprit şi asupra obiectului probaţiunii, insistând aici asupra faptelor care trebuie dovedite în procesul penal, sau dimpotrivă asupra acelora care nu presupun o astfel de probă. Capitol II este amplu dezvoltat având în vedere că acesta formează obiectul lucrării de faţă. În acest capitol am detaliat şi distins între interceptările şi înregistrările audio sau video şi cele de imagini şi alte înregistrări. În vederea completării aspectelor din capitolul II am insistat şi asupra problemelor privind certificarea şi consemnarea interceptărilor şi înregistrărilor efectuate, şi nu în ultimul rând am amintit necesitatea verificării interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video. În aceeaşi ordine de idei, Capitolul III centrează studiul problemei în ceea ce priveşte mijloacele materiale de probă. Aici am amintit noţiunea, caracterele şi funcţiile mijloacelor de probă, iar în secţiunile următoare ne-am referit la obiectele ce conţin sau poartă urmele infracţiunii, cele care au fost folosite sau destinate să servească la săvârşirea infracţiunii şi nu în ultimul rând obiectele produs al infracţiunii. În capitolul V ne-am referit la valoarea probantă a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video şi în ceea ce priveşte aprecierea mijloacelor materiale de probă, fiecare dintre aceste aspecte fiind dezvoltate în secţiuni separate. În acest capitol final am avut în vedere aşadar doar o prezentare a principalelor titluri enunţate pe parcursul lucrării.
Pretul nostru: Lei (Ron) 170.00
|
|
Aşa cum se arată în literatura de specialitate, procesul penal reprezintă o activitate de cunoaştere, în care organele judiciare trebuie să depună toată stăruinţa în vederea aflării adevărului. Adevărul în orice domeniu de activitate umană nu se relevă spontan: “el trebuie dovedit şi descoperit sub toate aspectele sale”. Pentru stabilirea adevărului, mijlocul care duce la realizarea cunoaşterii sunt dovezile – probele. Art. 62 Cod Procedură Penală prevede că “în vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele sale, pe bază de probe”. Această dispoziţie este un corolar al regulii de bază a aflării adevărului, înscris în art. 3 Cod Procedură Penală şi al regulii rolului activ al organelor judiciare înscris în art. 4 Cod Procedură Penală. Probele pot fi definite ca fiind acele elemente de fapt cu relevanţă informatică asupra tuturor laturilor cauzei penale. Cuvântul “probă”, în limbajul practicii judiciare, este folosit adeseori, mai ales de nespecialişti, atât în înţelesul noţiunii de probă, cât şi în înţelesul noţiunii de mijloc de probă. În Codul de Procedură Penală anterior, cuvântul “probă” era folosit atât în dispoziţiile privitoare la proba propriu-zisă, cât şi în dispoziţiile care priveau vreun mijloc de probă. Întrucât proba şi mijloacele de probă sunt categorii juridice distincte, în Codul de Procedură Civilă actual se întrebuinţează termenii corespunzători pentru fiecare categorie, evitându-se confuziile. Este mijloc de probă instrumentul care dă în vileag proba ca fiind rezultatul administrării unui mijloc de probă. De exemplu: când P.C. declară că a văzut pe T.I. trăgând un foc de armă asupra lui V.A., declaraţia lui P.C. este un mijloc de probă, iar ceea ce el arată în cazul în care sunt demne de crezare constituie o probă .
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
Rezultat al unei impresionante documentari (peste 900 de solutii jurisprudentiale invocate si peste 200 de acte normative interne si internationale continand prevederi conexe desfasurarii procesului penal in Romania), Tratatul de procedura penala. Partea generala este destinat studentilor facultatilor de drept in vederea pregatirii examenelor de promovare si de licenta, masteranzilor facultatilor de drept, candidatilor la admiterea in Institutul National al Magistraturii, candidatilor la admiterea in profesia de avocat precum si acelora care intentioneaza sa candideze pentru admiterea in alte profesii juridice. De asemenea, lucrarea este, in egala masura, destinata practicienilor dreptului, cu referire concreta la organele judiciare penale (instante de judecata, procurori, organe de cercetare ale politiei judiciare, alte organe de cercetare penala) si la avocati. In elaborarea lucrarii a fost folosit materialul legislativ, jurisprudential si documentar existent la data de 1 martie 2013. Astfel, au fost avute in vedere dispozitiile Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010, ale Legii nr. 28 din 16 martie 2012 si ale Legii nr. 2 din 1 februarie 2013. De asemenea, lucrarea a fost intocmita in conformitate cu reglementarile noului Cod civil si ale noului Cod de procedura civila. Nu au fost utilizate prevederi ale viitorului Cod de procedura penala (Legea nr. 135/2010), despre care se preconizeaza ca va intra in vigoare la data de 1 februarie 2014, intrucat importanta unui asemenea lucrari stiintifice, aflata in raport direct de proportionalitate cu importanta sociala a procesului penal, conduce la luarea in considerare de catre autor doar a actelor normative in vigoare. Totodata, fost avuta in vedere jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Constitutionale pana la data de 1 martie 2013. Pret de lista: Lei (Ron) 129.00 Pretul nostru: Lei (Ron): 122.55
Discount: Lei (Ron): 6.45 (5.00%)
Pretul nostru: Lei (Ron) 129.00
|
|
Fără a diminua cu nimic rolul celorlalte două faze ale procesului penal - urmărirea penală şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti - putem spune că judecata penală reprezintă faza procesual penală cu conţinutul cel mai bogat şi totodată cu cea mai mare importanţă în cadrul procesului penal. Aici principiile care guvernează întregul proces penal îşi dau măsura valorii lor garantând respectarea legii şi aflarea adevărului. Necesitatea fazei de judecată în procesul penal rezidă din interpretarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute în art. 126 alin. 1: „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Judecata penală ca fază a procesului penal are ca obiect soluţionarea cauzei în mod definitiv. Aceasta presupune pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizării depline şi definitive a sarcinilor justiţiei penale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 29.00
|
|
Pachetul 6 CARTI PROCEDURA PENALA (Th. Mrejeru) - 40 % REDUCERE este oferta exclusiva a Editurii Nomina Lex si poate fi achizitionat cu o reducere substantiala de 40%! Din pachet fac parte 6 titluri ale aceluiasi autor - Theodor Mrejeru, in domeniul procedurii penale: 1. Tratat de drept procesual penal. 2. Partea generala Actiunile in procesul penal - editia a II-a 3. Competenta in materie penala 4. Judecata penala in prima instanta 5. Probele in procesul penal 6. Reabilitarea. Procedura speciala in procesul penal Pachetul poate fi achizitionat cu o reducere substantiala de 40%: Pret vechi: 215 RON/pachet Pret nou: 129 RON/pachet Cartile pot fi achizitionate si individual!
Pretul nostru: Lei (Ron) 129.00
|
|
Necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor a condus la instituirea regulii potrivit căreia declanşarea şi desfăşurarea procesului penal se face din oficiu. În acest sens, în dispoziţiile art. 2 alin. 2 C. pr. pen. se arată că actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când legea dispune altfel. Instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialităţii şi constă în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului. Declanşarea procesului penal a fost lăsată, în anumite cazuri, la aprecierea persoanei vătămate datorită gradului redus de pericol social pe care-l prezintă anumite infracţiuni. Alteori, deşi infracţiunile pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile a persoanei vătămate au un pericol social ridicat, desfăşurarea procesului penal, prin publicitatea pe care ar genera-o, ar putea reînnoi suferinţele persoanei vătămate sau ar da naştere la diferite conflicte între persoane care fac parte din aceeaşi familie sau din acelaşi mediu social. Plângerea prealabilă se înfăţişează ca o instituţie care dă expresie juridică unor interese sociale privind declanşarea şi desfăşurarea procesului penal. Plângerea prealabilă cuprinde o dublă manifestare de voinţă a persoanei vătămate. În primul rând, constituie o încunoştinţare a organelor judiciare cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi, în al doilea rând, plângerea prealabilă dă expresie voinţei persoanei vătămate ca acea infracţiune să fie urmărită sau judecată, ridicând astfel impedimentul ce s-ar opune activităţii procesual penale. În urma acestei manifestări de voinţă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată poate dispune declanşarea procesului penal şi punerea în mişcare a acţiunii penale. Fiind reglementată atât pe planul dreptului material (art. 131 şi 132 din C.p.), cât şi pe planul dreptului procesual penal (art. 10 lit. f, art. 279-286, art. 362 lit. c şi art. 479 alin. 2) şi având în vedere consecinţele sale pe planul răspunderii penale şi ale desfăşurării procesului penal, plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă. Instituţia plângerii prealabile se înfăţişează atât ca o condiţie de pedepsibilitate, cât şi ca o condiţie de procedibilitate. În acest sens, pe planul dreptului penal, lipsa plângerii prealabile este considerată o cauză care înlătură răspunderea penală (art. 131 C.p.), iar pe planul dreptului procesual penal, lipsa plângerii prealabile este reglementată ca o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale (art. 10 lit. f). Strâns legate de instituţia plângerii prealabile, în Codul penal (art. 131 alin. 2 şi art. 132) şi Codul de procedură penală (art. 10 lit. h) sunt reglementate retragerea plângerii prealabile şi împăcarea părţilor. Aceste două instituţii, care au, ca şi plângerea prealabilă, un caracter mixt, permit persoanei vătămate să decidă asupra continuării procesului penal. Împăcarea părţilor poate fi definită ca o manifestare bilaterală de voinţă a părţii vătămate şi a făptuitorului făcută cu intenţia de a stinge conflictul născut între ele ca urmare a săvârşirii infracţiunii. Plângerea prealabilă este şi un act de sesizare a organelor judiciare, dar ea se deosebeşte de plângere ca modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală. În timp ce plângerea prealabilă este un act de sesizare care constituie, în acelaşi timp, şi o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate, plângerea este numai un act de sesizare. Ca deosebire între cele două instituţii poate fi evidenţiat şi faptul că plângerea prealabilă este unicul act de sesizare prevăzut de lege pentru unele infracţiuni, în timp ce plângerea ca act de sesizare a organelor de urmărire penală poate fi suplinită printr-un denunţ sau sesizare din oficiu. Un ultim aspect diferenţial pe care-l subliniem între plângere şi plângerea prealabilă constă în faptul că, în cazul plângerii în procesul penal declanşat, acţionează cu toate valenţele sale principiul oficialităţii, în timp ce în procesul penal declanşat ca urmare a unei plângeri prealabile principiul oficialităţii este ştirbit prin posibilitatea pe care o are persoana vătămată de a-şi retrage plângerea prealabilă sau de a realiza împăcarea cu învinuitul sau inculpatul. În materia analizată, în perspectiva adoptării unui nou Cod de procedură penală, ar putea fi avute în vedere următoarele de exemplu, următoarele aspecte: propunerea ca pentru art. 210 C. pen., plângerea să se adreseze organelor de cercetare penală şi nu instanţei de judecată, deoarece trebuie să se efectueze unele acte de cercetare penală pe care instanţa le poate realiza mai greu şi cu întârzieri (de exemplu, cercetarea la faţa locului, reconstituiri, percheziţii etc.).
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
În procesul penal, activitatea de probaţiune ocupă un loc central. Pentru a lua o hotărâre care va influenţa viaţa unor persoane, magistratul trebuie să cunoască pe deplin realitatea tuturor împrejurărilor cauzei şi să fie convins că soluţia pe care o adoptă este singura corectă. Or, această decizie - de a trimite sau nu în judecată, ori de a condamna sau achita o persoană - este fundamental determinată de activitatea de probaţiune. Desigur că răspunderea organului judiciar - procuror sau judecător -, în funcţia sa de administrare a justiţiei, este pe măsura importanţei şi a complexităţii muncii pe care o desfăşoară. De acurateţea cu care magistratul va şti să conducă probaţiunea în procesul penal şi de sinceritatea şi spiritul de răspundere cu care va aprecia toate probele înfăţişate va depinde, în mod direct, justeţea hotărârii sale finale, cu toate implicaţiile sale. Vinovăţia sau nevinovăţia celui suspectat că ar fi comis o faptă penală nu poate reieşi decât din probe. Pe cale de consecinţă, însuşi scopul procesului penal, acela ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, poate fi atins sau, dimpotrivă, eludat, în funcţie de atenţia şi corectitudinea cu care cel în drept să o facă se achită de dificila sarcină pe care legiuitorul i-a încredinţat-o: administrarea şi aprecierea probelor. În materia probaţiunii, în literatura de specialitate se fac două distincţii: în primul rând, se deosebeşte activitatea de administrare a probelor, de cea de apreciere a lor; în al doilea rând, există conceptul de probe şi cel de mijloace de probe. De asemenea, mai pot fi făcute şi alte delimitări, specifice activităţii de probaţiune. Astfel, sunt studiate şi definite: instituţia obiectului probaţiunii, în care se deosebesc faptul principal de faptele probatorii, faptele similare de cele auxiliare, prin toate acestea înţelegându-se ce anume trebuie dovedit într-un proces penal, pentru ca soluţia pronunţată în final să fie legală şi temeinică; tot aici se face trimitere la faptele şi împrejurările care nu pot forma obiect al probaţiunii într-o cauză penală; concludenţa şi utilitatea probelor este un alt domeniu important în cadrul probaţiunii; noţiuni ca sarcina probei (ori dispensa ei), principii ca prezumţia de nevinovăţie a învinuitului sau inculpatului, ca să nu mai vorbim de o serie de criterii folosite pentru clasificarea probelor - în învinuire sau în apărare, imediate şi mediate, ori directe sau indirecte - se regăsesc în tot atâtea laturi distincte ale activităţii, atât de complexe, de probaţiune. În ceea ce priveşte procesul penal, trebuie făcută precizarea că rolul acestuia este acela de a intermedia între săvârşirea faptei şi ispăşirea pedepsei. Va trebui să suporte privaţiunile pe care le incumbă lipsirea de libertate şi izolarea în penitenciar, cel sau cea care, în urma unei proceduri judiciare, se dovedeşte că a comis, cu vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală. Pentru a se ajunge la această finalitate, sau pentru a constata că, dimpotrivă, o persoană este nevinovată, organul judiciar - procuror sau judecător - are nevoie de o serie de instrumente specifice pentru a reuşi să afle adevărul cu privire la faptă şi la persoana care a comis-o, cu alte cuvinte pentru ca adevărul judiciar - împrejurările cauzei aşa cum se regăsesc în dosar, mai precis aşa cum au fost reţinute în hotărârea penală - să coincidă cu adevărul pur şi simplu - adică faptele, aşa cum au avut loc în realitate. Legiuitorul român a stabilit că nu orice tip de instrument juridic este de natură să ofere un anumit grad de siguranţă că această coincidenţă (între adevărul judiciar şi adevărul pur şi simplu) va surveni şi că astfel, în urma procesului, se va pronunţa o soluţie justă. Datorită relativităţii mijloacelor pe care omul le are la îndemână pentru a avea acces la realitatea imediată, legiuitorul a indicat, în Codul de procedură penală, doar câteva modalităţi, denumite mijloace de probă, dispunând că numai prin intermediul lor este permisă relevarea unei probe, a unei dovezi, din care să rezulte o împrejurare aflată în legătură cu fapta dedusă judecăţii.
Pretul nostru: Lei (Ron) 240.00
|
|
Lucrarea reprezintă o analiză structurată şi sistematizată a principalelor instituţii de drept procesual penal, fiind avută în vedere tematica solicitată la examenele de licenţă, admitere în magistratură sau avocatură, de promovare în funcţii de execuţie a magistraţilor, sau la examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, respectiv de definitivat al avocaţilor stagiari. La elaborarea lucrării au fost luate în considerare şi ultimele modificări ale Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 177/2010 şi prin Legea nr. 202/2010 ("Mica Reformă"). Pe lângă opiniile teoretice, sunt prezentate cele mai relevante soluţii pronunţate de instanţele române de-a lungul timpului cu privire la instituţiile studiate. În esenţă lucrarea urmăreşte sistematizarea şi sintetizarea opiniilor sau soluţiilor concordante exprimate în literatura de specialitate română şi străină în materie procesual penală, adică ceea ce rămâne în bagajul de cunoştinţe al cititorului după lecturarea miilor de pagini de doctrină şi jurisprudenţă. Autorul, membru a numeroase comisii de elaborare a subiectelor la examenele de admitere în magistratură sau promovare în funcţii de execuţie a magistraţilor, propune, de asemenea, peste 100 de grile pentru verificarea cunoştinţelor în domeniul procedurii penale.
Pretul nostru: Lei (Ron) 68.50
|
|
Reabilitarea constituie mijlocul legal prin care se înlătură pentru viitor toate incapacităţile şi interdicţiile ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare şi asigură reintegrarea socială completă a unui condamnat, pri repunerea lui în situaţia anterioară condamnării. În studiul propus sunt analizate din punct de vedere teoretic şi jurisprudenţial condiţiile în care intervine reablitarea de drept şi reabilitarea judecătorească în dreptul român, potrivit legislaţiei în vigoare (Codul penal şi Codul de procedură penală).
Pretul nostru: Lei (Ron) 27.00
|
|
După cum reiese din aspectele dezvoltate pe parcursul lucrării, Ministerul Public ocupă un loc important în cadrul autorităţii judecătoreşti (aşa cum prevede Constituţia din 1991), fiind organizat în detaliu în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, modificată şi republicată. În acest sens, potrivit art. 130 din Constituţia României „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurorii constituiţi în parchete, în condiţiile legii”. Reluând dispoziţia constituţională art. 2 alin. 4 din Legea nr. 92/1992, modificată şi republicată, arată că Ministerul Public reprezintă, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În completarea acestora, din dispoziţiile constituţionale reiese, potrivit art. 131 din Constituţie, că: procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. În ceea ce priveşte stare de incompatibilitate, potrivit alin. 2 al art. 131 din Constituţie arată că: „funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”. Actuala organizare şi funcţionare a Ministerul Public în România este inspirată atât din reglementările existente în ţara noastră până în anul 1952, cât şi din reglementările altor state în care în prezent funcţionează această instituţie. Instituţia Ministerul Public îşi are apartenenţa la autoritatea judecătorească, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, modificată şi republicată. Încercând să reţinem câteva concluzii, considerăm că trebuie evidenţiate următoarele aspecte: procuratura (Ministerul Public) este parte componentă a puterii judecătoreşti. principiile de organizare ale Ministerului Public în statul de drept sunt: unitatea, indivizibilitatea, subordonarea ierarhică, independenţa faţa de celelalte structuri ale statului. procurorii sunt magistraţi, beneficiind, ca şi judecătorii, de inamovibilitate şi de aceleaşi condiţii de încadrare în funcţie, eliberare din funcţie, promovare, salarizare, statut disciplinar. Ministerul Public poate fi organizat ca instituţie de sine stătătoare sau ca departament în cadrul Ministerului Justiţiei sub autoritatea ministrului de justiţie. În ambele cazuri, în compunerea Ministerului Public ar urma să se cuprindă parchete organizate pe lângă toate instanţele civile şi militare şi un organ central compus din procurori şi personal auxiliar.
Pretul nostru: Lei (Ron) 190.00
|
|
În procesul penal, activitatea de probaţiune ocupă un loc central. Pentru a lua o hotărâre care va influenţa viaţa unor persoane, magistratul trebuie să cunoască pe deplin realitatea tuturor împrejurărilor cauzei şi să fie convins că soluţia pe care o adoptă este singura corectă. Or, această decizie - de a trimite sau nu în judecată, ori de a condamna sau achita o persoană - este fundamental determinată de activitatea de probaţiune. Desigur că răspunderea organului judiciar - procuror sau judecător -, în funcţia sa de administrare a justiţiei, este pe măsura importanţei şi a complexităţii muncii pe care o desfăşoară. De acurateţea cu care magistratul va şti să conducă probaţiunea în procesul penal şi de sinceritatea şi spiritul de răspundere cu care va aprecia toate probele înfăţişate va depinde, în mod direct, justeţea hotărârii sale finale, cu toate implicaţiile sale. Vinovăţia sau nevinovăţia celui suspectat că ar fi comis o faptă penală nu poate reieşi decât din probe. Pe cale de consecinţă, însuşi scopul procesului penal, acela ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, poate fi atins sau, dimpotrivă, eludat, în funcţie de atenţia şi corectitudinea cu care cel în drept să o facă se achită de dificila sarcină pe care legiuitorul i-a încredinţat-o: administrarea şi aprecierea probelor. În materia probaţiunii, în literatura de specialitate se fac două distincţii: în primul rând, se deosebeşte activitatea de administrare a probelor, de cea de apreciere a lor; în al doilea rând, există conceptul de probe şi cel de mijloace de probe. De asemenea, mai pot fi făcute şi alte delimitări, specifice activităţii de probaţiune. Astfel, sunt studiate şi definite: instituţia obiectului probaţiunii, în care se deosebesc faptul principal de faptele probatorii, faptele similare de cele auxiliare, prin toate acestea înţelegându-se ce anume trebuie dovedit într-un proces penal, pentru ca soluţia pronunţată în final să fie legală şi temeinică; tot aici se face trimitere la faptele şi împrejurările care nu pot forma obiect al probaţiunii într-o cauză penală; concludenţa şi utilitatea probelor este un alt domeniu important în cadrul probaţiunii; noţiuni ca sarcina probei (ori dispensa ei), principii ca prezumţia de nevinovăţie a învinuitului sau inculpatului, ca să nu mai vorbim de o serie de criterii folosite pentru clasificarea probelor - în învinuire sau în apărare, imediate şi mediate, ori directe sau indirecte - se regăsesc în tot atâtea laturi distincte ale activităţii, atât de complexe, de probaţiune. În ceea ce priveşte procesul penal, trebuie făcută precizarea că rolul acestuia este acela de a intermedia între săvârşirea faptei şi ispăşirea pedepsei. Va trebui să suporte privaţiunile pe care le incumbă lipsirea de libertate şi izolarea în penitenciar, cel sau cea care, în urma unei proceduri judiciare, se dovedeşte că a comis, cu vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală. Pentru a se ajunge la această finalitate, sau pentru a constata că, dimpotrivă, o persoană este nevinovată, organul judiciar - procuror sau judecător - are nevoie de o serie de instrumente specifice pentru a reuşi să afle adevărul cu privire la faptă şi la persoana care a comis-o, cu alte cuvinte pentru ca adevărul judiciar - împrejurările cauzei aşa cum se regăsesc în dosar, mai precis aşa cum au fost reţinute în hotărârea penală - să coincidă cu adevărul pur şi simplu - adică faptele, aşa cum au avut loc în realitate.
Pretul nostru: Lei (Ron) 220.00
|
|
Prin competenţa penală se înţelege capacitatea obiectivă pe care o are fiecare organ să concureze la realizarea justiţiei represive, de a îndeplini anumite acte procedurale. Cu alte cuvinte, a stabili competenţa unei instanţe în materie penală, înseamnă a determina care sunt cauzele pe care ea le poate judeca.
Pretul nostru: Lei (Ron) 24.00
|
|
Tratatul de faţă constituie o analiză teoretică şi practică aprofundată asupra instituţiei dreptului procesual penal român, cu implicaţii deosebite în sfera relaţiilor de drept public. Fiind chemat să asigure constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, procesul penal trebuie să contribuie, în acelaşi timp, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. Totodată, dreptul procesual penal este acela care asigură societatea că orice persoană care a săvârşit o infracţiune va răspune potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată nu va fi trasă la răspundere penală. Cu alte cuvinte, dreptul procesual penal asigură ordinea de drept şi face să fie apărate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor. Prin procesul penal se urmăreşte, în primul rând, tragerea la răspundere penală a persoanei care a comis o infracţiune, deci reyolvarea unui conflict concret de drept penal. Scopul imediat al oricărui proces penal rezidă în constatarea infracţiunilor şi justa pedepseire a infractorilor. Legea subliniază că activitatea procesuală urmează să se desfăşoare la timp, prefigurându-se astfel operativitatwa ca unul dintre principiile fundamentale ale activităţii judiciare şi în mod complet, respectiv în aşa fel încât faptele să fie cunoscute sub toate aspectele care interesează şi se impun în vederea soluţioonării cauzei. La elaborarea tratatului au fost avute în vedere numeroase surse doctrinare şi legislative. Din perspectivă legislativă, subliniem faptul că tratatul cuprinde şi modificările Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Totodată, sun prezentate şi numeroase hotărâri din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi unele elemente dinpractica judiciară internă. Tratatul de faţă se adresează, în aceeaşi măsură, atât teoreticienilor, cât şi practicienilor dreptului, el fiind, totodată, deosebit de util masteranzilor şi doctoranzilor, dar şi studenţilor la drept care doresc să aprofundeze cunoştinţele în materie dreptului procesual penal român.
Pretul nostru: Lei (Ron) 49.00
|
NOTĂ JURIDICĂ (RESPECTAREA DREPTURILOR DE AUTOR) Drepturile de autor (drepturile de copyright) asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe portalulwww.lucrari.ro În conformitate cu dispozitiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, drepturile de autor asupra asupra cartilor in format clasic (tiparit), asupra manualelor, asupra ebook-urilor (cărţilor/lucrărilor în format electronic) sau oricăror alte materiale, articole, documentatii, studii etc. publicate pe site-ul www.lucrari.ro aparțin creatorului sau creatorilor lor, respectiv editurilor care funcţionează în cadrul societăţii noastre, colectivului de redacţie, ori editurilor sau autorilor parteneri. Toate drepturile sunt rezervate acestora! Lucrările prezentate pe site-ul nostru (prin "lucrari" înţelegându-se orice material publicat, fie el carte clasica, manual, ebook, studiu, material, referat etc.) nici în tot, nici în parte, NU pot fi copiate, reproduse, traduse, arhivate sau transmise sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris (semnat si stampilat) al creatorului respectivei lucrări sau companiei care detine drepturile de autor. Este interzisă, de asemenea, chiar şi după achiziţionare, publicarea lucrărilor pe diverse site-uri tip bază de documente (gen scribd.com sau altele asemănătoare), pe site-uri de socializare sau pe orice alte suporturi, fără un acord scris. Drepturile de distribuţie, atât în România, cât și în străinătate, aparțin în exclusivitate autorilor lucrărilor sau companiilor producătoare. În cazul în care descoperiţi că persoane rău intenţionate au încălcat drepturile de autor, vă rugăm să ne anunţaţi folosind telefoanele de contact sau adresa de email, iar noi vom lua în cel mai scurt timp măsurile legale ce se impun de la caz, la caz. Pentru că vrem să încurajăm respectarea drepturilor de autor pe internet, fiecărei persoane care descoperă un abuz în sensul celor menţionate mai sus, îi vom oferi gratuit o carte tipărită din stocul nostru! Pentru mai multe detalii privind drepturile de autor, accesati termenii si conditiile de colaborare! ÎNTREBĂRI FRECVENTE 1. Cine a elaborat (conceput) lucrările prezentate pe site-ul www.lucrări.ro? Toate lucrările in format tiparit şi/sau ebook, prezentate pe site-urile grupului nostru editorial, sunt concepute fie în redacţiile editurilor noastre, prin specialişti din diverse domenii de activitate - avocaţi, jurişti, economişti, ingineri etc., în decursul a peste 10 ani de activitate, fie de societăţile partenere, în special edituri de prestigiu axate pe domeniile juridic, economic, agricol, dar şi din alte ramuri de activitate. Nu expunem spre vânzare lucrări fără a respecta termenii şi condiţiile contractuale impuse de partenerii nostri ori fără respectarea legislaţiei în vigoare! De asemenea, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să fim întrebaţi de către clienţi, facem precizarea că nu oferim la schimb lucrări din stocul nostru! 2. În ce format se predau lucrările comandate? Lucrările prezentate pe site-urile companiei noastre se predau fie în format tipărit, fie în format şi tipărit şi electronic, ori numai electronic (pe CD, în format Word şi/sau PDF), în funcţie de specificaţiile tehnice indicate pe pagina de prezentare a fiecărui produs. 3. Care este termenul de livrare al lucrărilor? Atât lucrările tipărite, cât şi lucrarile în format electronic se livrează, în măsura în care sunt pe stoc, în termen de cca. 2-5 zile lucrătoare, în funcţie de modalitatea de transport aleasă de dvs. (Servicii de transport rapid sau normal). Comenzile care nu pot fi onorate intr-un timp rezonabil datorita lipsei produselor din stoc, vor fi anulate si vom trimite, prin email, notificare catre client despre situatia apărută. Astfel de momente se pot ivi oricand, spre exemplu, din cauza epuizării lucrărilor solicitate la partenerii nostri contractuali (producatori, furnizori etc.). 4. În ce scop pot folosi o lucrare publicată pe site-ul dvs.? Lucrările publicate pe site-ul nostru se pot folosi în orice scop, atât timp cât se respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. Spre exemplu, se pot folosi, ca şi orice carte, ca sursă de documentare sau ca material educativ pentru aprofundarea unui anumit domeniu sau temă; se pot folosi la elaborarea propriilor lucrări, articole, referate etc. necesare în procesul educaţional; se pot folosi chiar si citate din lucrări, dar, bineînţeles, cu specificarea sursei de documentare. 5. Pot folosi o lucrare de pe site-ul dvs. ca şi lucrare de licenţă, de disertaţie sau de doctorat ? NU, nu puteti folosi ca atare lucrările prezentate pe site-ul nostru ca lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat etc. pentru că, în primul rând, aţi încălca drepturile de autor. Puteţi însă folosi lucrările editate de noi ca principală sursă de documentare, cu condiţia să specificaţi sursa, în notele de subsol, care trebuie să cuprindă: numele autorului lucrării, titlul lucrării, editura producătoare, anul editării şi pagina. De asemenea, lucrarea utilizată trebuie trecută la bibliografia finală a lucrării dvs. În al doilea rând, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011) interzice expres vânzarea/cumpărarea de lucrări de licenţă, disertaţie, doctorat sau alte asemenea lucrări ştiinţifice, prin dispoziţiile art. 143 alin. (5) stipulând că: "Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat". Totodată noua lege a impus sancţiuni severe atât pentru cei care cumpără astfel de lucrări gata făcute cât şi pentru cadrele didactice, care nu se preocupă de asigurarea originalităţii lucrărilor pe care le coordonează. În aceste condiţii putem să formulăm şi câteva SFATURI şi/sau AVANTAJE: 1. Nu riscaţi exmatricularea sau alte sancţiuni cumpărând, spre exemplu, o lucrare de licenta gata facută, când puteţi să vă procuraţi foarte uşor cărţi şi alte documentaţii necesare concepute de profesionişti şi să vă elaboraţi singuri lucrările, asigurând astfel originalitatea muncii dvs. şi fără să riscaţi absolut nimic! Mai mult decât atât, aveţi şi avantajul că, la final, veţi şti ce aţi scris în propria lucrare şi veţi fi mai bine pregătit în vederea susţinerii acesteia. 2. Elaborând singuri proiectele veţi avea şi garanţia că ce aţi scris este corect, atât din punct de vedere noţional, gramatical etc., cât şi sub aspectul legislaţiei în vigoare! Cu titlu de exemplu, vă amintim că în cazul lucrărilor juridice, veţi găsi de vânzare pe internet fel şi fel de lucrări elaborate de neprofesionisti, redactate fără a se ţine cont de legislaţia în vigoare care în România este într-o continuă schimbare. În aceste condiţii cel mai bine este să folosiţi surse de încredere şi să verificaţi personal schimbările legislative! 3. Elaborând singuri lucrările veți evita încălcarea drepturilor de autor, dacă avem aici în vedere că majoritatea site-urilor care vând lucrări de licență, diplomă, disertație sau doctorat funcționează ilegal, prin punerea în vânzare fără niciun drept, a unor lucrări elaborate de alte persoane şi "adunate" de la profesori, secretariatele facultăţilor, centrele de copiere sau chiar de la firmele care asigură copertarea lucrărilor. Pentru mai multe detalii privind modul de elaborare al unor lucrări de ştiinţifice puteţi consulta ghidul de redactare şi tehnoredactare a unei lucrări ştiinţifice!
|
Compare Products
Pretul nostru: Lei (Ron) 20.00
Pretul nostru: Lei (Ron) 23.50
Pretul nostru: Lei (Ron) 43.00
|